Teologia milosteniei, după Sfântul Laurențiu de Novae

Sfântul Laurențiu, Episcopul din Novae, le spune păstoriților că „toată Scriptura este cu inspirație dumnezeiască, cu învățătură trebuincioasă și plăcută la întrebuințare”. Între aceste învățături ale Sfintei Scripturi este și cea despre milostenie, rodnică și repede vindecătoare a rănilor noastre sufletești. Milostenia duce la iertarea păcatelor și vindecarea rănilor conștiinței, întoarce sufletul de la moarte și îl face să fie moștenitor al Împărăției cerurilor. Pentru virtutea milosteniei este dat pildă Tobit orb, care poruncește înainte de moartea fiului său Tobie să facă milostenie din averea proprie (Cartea lui Tobit II, 10 și IV, 7). Milostenia izbăvește de moarte și nu te lasă să cobori în întuneric, este răsplata vieții veșnice, nimicește chiar moartea. Se dă ca o pildă apa care stinge focul: „Păcatul are forța focului, dar milostenia are forța apei” (Iisus Sirah III, 29).
Episcopul Laurențiu spune de asemenea că milostenia „este rădăcina tuturor bunurilor”, vindecă lăcomia. Căci Domnul poruncește: „Faceți milostenie și toate vă vor fi curate” (Luca 11, 41). În psalmi se citează: „Fericit cel ce caută la sărac și la sărman, în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul” (Psalmul 40, 1). Laurențiu continuă: „Închide milostenia în gura săracilor și ea te va izbăvi”. Creștinul să facă milostenie și grămada de nelegiuiri, de care se teme, deodată se micșorează și piere din conștiință. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Să fi făcut mii de păcate, milostenia te încununează și te laudă”. Valoarea milosteniei se ascunde în gândul cu care o facem, în intenția cu care oferim. Darul trebuie făcut cu toată inima „căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7). Asemeni celui care nu dovedește lucrul la o vie, solicită ajutorul altora, așa și noi să avem în ajutor pe orbi, pe șchiopi, pe slabi și alții la fel. „Aceștia sunt lucrătorii angajați cu plată puțină, care-ți curăță ogorul inimii, îți reîntineresc via, ca să fie în tine și ogorul roditor și via de poamă bogată.”
Mântuirea fără mila și iubirea către cei necăjiți și săraci nu este posibilă. Nimeni nu poate să-L vadă pe Dumnezeu dacă nu are sufletul plin de milă, iar aceasta pentru că Dumnezeul nostru, Cel pe care Îl iubim și Îl cinstim, este Dumnezeul iubirii și al milei. (Pr. Ștefan Fleșcan, Parohia „Sfântul Nicodim” din Craiova)