„În vremea aceea Iisus învăța și de față ședeau farisei și învățători ai Legii, veniți din toate orașele mici ale Galileei, ale Iudeei și din Ierusalim. Iar puterea Domnului se arăta în tămăduiri.
Aniversare la Radio Renașterea
Radio Renașterea a aniversat luni, 1 mai, 18 ani de emisie. Cu această ocazie a fost oficiat un Te-Deum în paraclisul Seminarului Teologic Ortodox. Slujba a fost oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a conducerii radioului, a angajaților și a colaboratorilor. La finalul slujbei, IPS Mitropolit Andrei le-a urat membrilor Radio Renașterea mult spor în misiunea pe care o au de îndeplinit și a vorbit despre importanța acestui mijloc de misiune al Bisericii. După slujba de Te-Deum porțile radioului s-au deschis, astfel încât cei doritori au putut vizita redacția și discuta cu realizatorii de emisiuni.



.jpg)