„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Aşezământ social-filantropic pentru vârstnici în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat, în cea de a treia zi de Paști, Căminul Rezidenţial pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice „Bunul Samarinean” din comuna Coroieni, judeţul Maramureş, primul aşezământ de acest fel din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Căminul va fi deschis în următoarele săptămâni, pentru 40 de beneficiari care vor fi selectați în urma unor anchete sociale.
Proiectul a început în urmă cu nouă ani, având mai multe obiective: construirea a două cămine culturale în satele Drăghia şi Baba, construirea unui drum asfaltat către Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” de pe teritoriul comunei şi un cămin de bătrâni.
Primăria şi Consiliul Local ale comunei Coroieni care s-au ocupat de construirea şi dotarea materială a Căminului a încheiat un protocol cu Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, prin care Episcopia a preluat în administrare Căminul Rezidenţial pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice „Bunul Samarinean”, prin Sectorul Social-Filantropic şi Misionar, condus de consilierul eparhial arhim. Ioachim Tomoiagă.
Acest centru modern este destinat persoanelor nevoiaşe şi singure, având un scop filantropic.
„A treia zi de Paşti este ziua cinei celei mici, numită în Biserică Cina din Emaus. Este o zi a comuniunii, o zi a mângâierii, o zi a mesei în jurul căreia se adună oamenii în familie. Această lucrare deosebită, pe care domnul primar Gavril Ropan a promovat-o şi a finalizat-o este destinată fraţilor şi surorilor nevoiaşi şi bătrâni, care vor avea parte de dragostea şi de iubirea noastră creştină”, a spus PS Episcop Iustin. Căminul va fi deschis în următoarele săptămâni, pentru 40 de beneficiari care vor fi selectați în urma unor anchete sociale.
La slujba de binecuvântare au participat preoți din satele din jur, alături de arhim. Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia, protos. Vasile Filip, starețul Mănăstirii Rohița, preoți și diaconi care au dat răspunsurile la slujbă, alături de credincioși și oficialități, conform Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.