„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Biserica din Porumbacu de Sus, locaş al Sfintei Parascheva
Multe dintre locaşurile de cult din Transilvania sunt ocrotite de Sfânta Cuvioasă Parascheva, ca dovadă a unităţii de credinţă a fraţilor români din ambele părţi ale Carpaţilor. Între bisericile ardelene închinate ocrotitoarei Moldovei este şi cea din Porumbacu de Sus-Răsăritean, un monument de arhitectură şi de spiritualitate românească.
Porumbacu de Sus face parte din salba de localităţi ce împodobeşte poalele Munţilor Făgăraş, locuri pline de frumuseţe şi încărcate de istorie sfântă, aşezări unde credinţa ortodoxă a fost păstrată de multe ori chiar cu preţul vieţii. Aşezarea este cunoscută turiştilor pentru drumul care străbate localitatea şi deschide accesul spre vârful Negoiu. Din monografia localităţii, realizată de Valeriu Frâncu, aflăm că numele satului provine din slavonescul „poruba” şi se traduce prin „tăietură”. Acest nume este legat de începuturile aşezării, legate de familiile Soare şi Roman, care au tăiat pădurea din jurul unei fântâni pentru a întemeia satul.
Mărturii documentare despre localitate apar încă din secolul al XIII-lea, la 1223, când numele aşezării apare într-un act de donaţie făcut către mănăstirea din Cârţa. Donaţia a fost confirmată de regele Andrei al II-lea al Ungariei, iar între satele amintite de document apare şi Porumbacu de Sus. La 1446 apare prima atestare documentară a satului, când Porumbacu de Sus este menţionat în predania făcută către nobilul Ioan Ghereb din Bungard. Ca multe alte sate din Ţara Făgăraşului, Porumbacu de Sus a fost binecuvântat şi cu o vatră monahală, distrusă din nefericire de către tunurile generalului Bucov.
La 1680 sunt menţionaţi patru preoţi la Porumbacu de Sus: Stan, Oprea-senior, Oprea-junior şi Ion. Opt ani mai târziu sunt amintiţi cinci preoţi, toţi ţărani care au dat dijmă. Localitatea nu a fost scutită de zbuciumul creat de Uniaţia de la 1700, dar credincioşii au revenit la Ortodoxie de-a lungul timpului. Comunitatea este împărţită în două parohii: apuseană şi răsăriteană. Această împărţire s-a produs la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau la începutul secolului al XIX-lea, urmând cumva împărţirea administrativă a satului, despărţit în două de râul ce traversează localitatea. Parohia răsăriteană a avut o veche biserică de lemn, ridicată pe locul actualului cimitir de la marginea satului. La 1903, acest locaş de cult a fost vândut comunităţii din Vasile Lupu, lângă Blaj, pentru că în sat se începuse construirea actualei biserici de piatră, aşezată în centrul localităţii.
Sfinţită la hramul din 1903
Lucrările de zidire la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Porumbacu de Sus au început la 1902, în timpul preotului Nicolae Solomon. Un an mai târziu, locaşul de cult era finalizat. „Sfinţirea a avut loc pe 14 octombrie 1903, chiar la hram. Sfinţirea a fost săvârşită de asesorul Matei Voileanu, delegatul Mitropolitului Ioan Meţianu”, ne-a spus parohul Nicolae Ancău. Conform descrierii făcute de monografia parohială, biserica are fundaţia de piatră, iar restul zidurilor sunt de cărămidă. Acoperişul este făcut din învelitori de ţiglă, iar turnul este din lemn cu învelitori din tablă zincată. Biserica are o formă de navă, cu un stil combinat bizantino-gotic, cu ferestre ascuţite şi unghiuri la turn. Are o singură cupolă centrală, confecţionată din lemn, care apoi s-a tencuit. În 1936, pereţii exteriori au fost înălţaţi cu 0,80 metri, iar turnul a rămas în forma iniţială. Biserica impresionează prin dimensiuni şi prin frumuseţea ei arhitecturală. Hramul Sfintei Parascheva îi oferă locaşului de cult o frumuseţe duhovnicească aparte, iar la fiecare sărbătoare a sfintei credincioşii vin în număr mare să se roage şi să primească ajutor şi har.
Biserica a fost în primă fază zugrăvită, iar în perioada 1983-1993 s-a curăţat tencuiala veche, s-a retencuit şi s-a pictat în tehnica „fresco”. Pictorii au fost Virgil şi Livia Pavel, fii ai satului. Iconostasul a fost sculptat de Igor Dumitrescu, în timpul preotului Nicolae Boboaia. În aceeaşi perioadă s-au adăugat la intrarea în biserică două încăperi, folosite acum pentru arderea lumânărilor, respectiv pentru biblioteca parohială. Lucrări de reparaţii au fost realizate şi în anii 1936, 1977, 1987 şi 1990. În ultimii ani, au fost realizate multe lucrări de renovare şi de înfrumuseţare. Grija credincioşilor pentru biserica lor parohială este permanentă, încât şi de acum înainte se vor realiza noi lucrări de înfrumuseţare. „Vom continua lucrările de renovare şi înfrumuseţare a bisericii cu schimbarea acoperişului şi cu ajutorul lui Dumnezeu vom săvârşi această lucrare în perioada următoare”, ne-a mai spus parohul Nicolae Ancău.