Biserica şi Marea Unire

La 1 Decembrie 1918 s-a realizat Marea Unire. Terenul, starea de spirit necesară acestui moment astral şi de mult aşteptat au fost create şi de Biserică prin slujitorii ei. De aceea, în acest an jubiliar este foarte bine venită lucrarea „Prezenţe clericale ortodoxe la Marea Unire de la Alba Iulia”, lucrare realizată de un grup de oameni inimoşi ale căror semnături le găsim pe această carte, în curs de apariţie la Editura Renaşterea.

Slujitorii Bisericii, împreună cu toată intelectualitatea românească, au pregătit poporul, întărindu-i dorinţa firească de unitate. Pe bună dreptate George Coşbuc scria: „Sânt inimă-n inima neamului meu / Şi-i cânt iubirea şi ura - / Tu, focul, dar vântul ce-aprinde sânt eu; / Voinţa mi-e una, că-i una mereu / În toate-ale noastre măsura” (George Coşbuc, Poezii II, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1982, p. 342).

Istoria noastră, a transilvănenilor, este o istorie de „Sate şi preoţi”, cum spune Nicolae Iorga (Nicolae Iorga, „Sate şi preoţi din Ardeal”, Bucureşti, 1902). Preoţii au avut grijă de sufletul nostru. „Secole îndelungate, când noi, românii transilvăneni, nu aveam nici voievozi, nici dascăli, nici nobili, el, preotul Bisericii lui Hristos, ne-a fost de toate: şi îndrumător, şi părinte, şi învăţător, şi mângâietor. El nu ne-a părăsit niciodată. S-a născut dintre noi, a crescut şi a trăit cu noi. A gustat împreună cu noi bucuriile şi necazurile” (Înaltpreasfin­țitul Justinian Chira Maramureşanul, „Viaţa Maicii Domnului”, Cluj-Napoca, 1986, p. 94).

Mai târziu, paleta intelectualilor a crescut. Ion Agârbiceanu, care citise şi el cartea lui Nicolae Iorga, sesizează lucrul acesta: „Dacă veacuri de-a rândul am fost numai «sate şi preoţi», trăind ca într-o singură familie românească, cu începutul veacului al XIX-lea a crescut numărul cărturarilor, care nu s-au dezrădăcinat din sat, intrând în aceeaşi mare familie sau, mai exact, intrând în ea” (Ion Agârbiceanu, „Meditaţie în septembrie”, Editura Dacia, Cluj, 1971, p. 91).

Parte dintre preoţii transilvăneni ce au participat la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918 sunt evocaţi în acest volum omagial care vede lumina tiparului în anul jubiliar 2018. Sunt evocaţi în special preoţii despre care s-au găsit documente. O panoplie completă ţi-o poţi face citind şi alte lucrări complementare cărţii „Prezenţe clericale ortodoxe la Marea Unire de la Alba Iulia”.
Deşi cele două mari personalităţi ce au participat la Adunarea de la Alba Iulia, viitorul Patriarh Miron Cristea şi episcopul Iuliu Hossu, nu constituie preocuparea acestui volum, totuşi nu-i putem trece cu vederea.

Patriarhul Miron Cristea, după liturghia oficiată înaintea Adunării, a rostit o rugăciune patetică: „Doamne, Dumnezeul nostru, Tu eşti Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtorarea părinților noștri şi ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea-n brumă și plecat spre pulbere era sufletul lor, şi trupul lor lipit de pământ. Tu ai împlinit şi cu noi ceea ce ai făgăduit de demult: Sfărâma-voi jugul de pe tine şi voi rupe legăturile tale, lărgi-voi hotarele tale, aduna-vă-voi dintre popoare şi vă voi strânge din ţările unde sânteţi împrăştiaţi” (Ilie Şandru, „Patriarhul Miron Cristea”, Târgu-Mureş, 1998, p. 111).

Iar în cuvântarea de pe Câmpul lui Horea, în faţa mulţimii imense de oameni, va sublinia faptul că porţile Carpaţilor s-au deschis: „Ceasul deschiderii a sosit. Nu putem să retezăm Carpaţii, căci ei sunt și trebuie să rămână și în viitor inima românismului, dar simt că astăzi, prin glasul nostru unanim, vom deschide larg și pentru totdeauna porțile Carpaților, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viață românească și ca prin aceasta să ni se înfăptuiască: «Acel vis neîmplinit, copil al suferinței, / de-a cărui dor au adormit și moșii, și părinții»” († Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Cuvinte despre Marea Unire”, Basilica, București, 2018, p. 31).

Între oamenii mulți care ascultau erau și preoții plecați din zona Clujului și din tot mijlocul Ardealului. Ce au simțit și cum i-a marcat momentul ne spune Ion Agârbiceanu, dând glas în nuvela „Singurătate” dascălului Marin Mureșan, care se referea la Țara unită: „Eu văd că ești alta, eu văd că ești fericită, eu simt bucuria și noua ta viață! Te-aș mângâia ca pe un copil, de-ar fi să trăiesc veacuri. Câmpiile tale, codrii tăi, apele tale, toate-mi vorbesc de negrăita ta fericire, patria mea! Nu ești pământ mort, nu ești vânt, nu ești apă; ești suflet ce tremuri de bucuria libertății” (Ion Agârbiceanu, „Două iubiri”, Editura pentru literatură, București, 1968, p. 391).

Omului secularizat și care nu mai nutrește aceste sentimente înălțătoare îi este greu să priceapă euforia vremurilor de atunci. Contemporanii momentului, cum ar trebui să facem și noi, posedau două virtuți esențiale: credința în Dumnezeu și dragostea față de Țară. Ele și constituiau coordonatele pe care se așeza întreaga lor viață spirituală.

De fapt, Sfântul Apostol Pavel ne poruncește: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu: priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7). Valorile pe care ei le-au promovat ar trebui să fie contaminante pentru noi, pentru toți.

Noi, în lucrarea „Prezențe clericale ortodoxe la Marea Unire de la Alba-Iulia”, i-am amintit doar pe unii dintre preoții participanți, însă mult mai mulți slujitori ai Bisericii au fost implicați în evenimentul însuși al Marii Uniri de la Alba Iulia. Bisericile românești din Transilvania (Ortodoxă și Greco-Catolică) au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegați ai consistoriilor ortodoxe și ai capitulilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor teologice-pedagogice și câte doi reprezentanți ai studenților teologi, la care se adaugă nume­roși alți preoți sosiți în fruntea păstoriților lor. Toți nutreau același sentiment al unității naționale.

Părintele Patriarh Daniel, trăgând o concluzie, zice: „Așa­dar, în unire se află puterea și demnitatea, binecuvântarea și bucuria unui popor. Dezbinarea, însă, este ucigătoare și umilitoare pentru un popor, deoarece ea slăbește și degradează viața acestuia. Uniți în «cuget și simțiri», putem birui dificultățile și încercările vieții. Unirea întărește și înalță un popor. Să luăm pildă de la corifeii Marii Uniri pe care-i admirăm totdeauna pentru unitatea lor de acțiune și pentru realizările care au urmat după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918” („Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, Basilica, București, 2018, p. 9). Trăiască România Mare!