Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Campanie pentru copii fără posibilităţi materiale, la Gherla

Campanie pentru copii fără posibilităţi materiale, la Gherla

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Data: 18 Septembrie 2019

Programul „Donează un ghiozdan cu rechizite pentru un copil nevoiaș” este proiectul prin care, la începutul fiecărui an școlar, Asociația Filantropia Ortodoxă filiala Gherla și Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Ortodox Român oferă sprijin copiilor care provin din familii cu o situaţie dificilă din punct de vedere financiar şi cu greu pot să le asigure rechizitele și cele necesare pentru revenirea în băncile școlii. În acest an campania a ajuns la cea de a şaptea ediţie.

Proiectul „Donează un ghiozdan cu rechizite pentru un copil ne­voiaș” vizează crește­rea participării la cursuri a elevilor, prevenirea abandonului școlar în rândul categoriilor defavorizate de copii şi motivarea lor să-și continue studiile. Datorită sprijinului acordat, peste 60 de școlari au beneficiat de ghiozdane echipate. Printre beneficiari au fost atât din ciclurile primar și gimnazial, cât și din cel liceal, copiii fiind selectați din rândul familiilor cu probleme sociale și fără posibilități materiale, monoparentale sau în care copiii sunt crescuți de bunici. 

„Campania, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, bucură an de an tot mai mulți copii, dar și implică oameni cu suflet mare. Suportul companiilor și a persoanelor fizice este esențial și ne bucurăm că împreună putem face lucruri mari! Ca și dumneavoastră, credem cu tărie că investiția în educație este una dintre cele mai bune modalități de a crește calitatea vieții. Ne dorim ca împreună să putem schimba destinele acestor copii care merită toate șansele la o viață socială normală!”, au transmis organizatorii campaniei. 

„Protopopiatul Ortodox Român Gherla și Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla aduc mulțumiri tuturor sponsorilor, donatorilor și oamenilor de bine care ne-au fost alături în această campanie filantropică și care, atunci când le-au pus copiilor ghiozdanul în spate, plin de rechizite, le-au oferit încrederea că vor reuși”, conform unui comunicat transmis de către Protopopiatul Ortodox Român Gherla.