„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Cerc pedagogic al profesorilor de religie din Sălaj
Cercul pedagogic pentru disciplina religie, al profesorilor din județul Sălaj, cu tema „Sfânta Scriptură și rolul ei în ora de religie”, a avut loc joi, 23 noiembrie. Părintele Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, a transmis mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului, a apreciat implicarea profesorilor de religie în proiectele de parteneriat educaţional, coordonate de Episcopia Sălajului, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și a transmis precizări legate de Reuniunea tinerilor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, care se va desfășura în județul Sălaj, în luna iulie, 2018. În cadrul Centrului metodic pentru licee, activitățile au fost susținute la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău, de către prof. Călin Micle. Cadrele didactice care predau la gimnaziu au participat la Școala Gimnazială „Corneliu Coposu” din Zalău, unde au fost prezentate materiale PPT pe tema cercului, de către profesori Marinela Ortelecan și Marcel Petrean. De asemenea, s-au făcut precizări referitoare la proiectele educaţionale aflate în desfăşurare, perfecționarea cadrelor didactice, concursurile disciplinei și la revista profesorilor de religie „Din suflet, pentru suflet”.