„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Cerc pedagogic al profesorilor de religie sălăjeni
Cercul pedagogic pentru disciplina religie cu tema „Contribuția Bisericii la înfăptuirea Marii Uniri”, a avut loc marți, 20 decembrie, în judeţul Sălaj. În cadrul Centrului metodic pentru licee, activitățile au fost susținute la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău de către profesorul Vasile Dănuț Moșincat. Cadrele didactice care predau la gimnaziu au participat la Școala Gimnazială Nr. 1 Românași unde au fost prezentate materiale PPT și principalele proiecte cu tematică dedicată Centenarului, desfășurate în unitatea de învățământ, de către profesorul Marius Sergiu Stan. S-au făcut aprecieri pe marginea activităţilor propuse şi s-au făcut precizări referitoare la Portofoliul profesorului de religie, activitatea de perfecționare a cadrelor didactice, concursurile disciplinei și la revista profesorilor de religie „Din suflet, pentru suflet”, au fost evidențiate parteneriatele locale și județene precum și implicarea profesorilor de religie în acțiuni de parteneriat cu comunitatea religioasă locală sau județeană.