„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Colindători în Transilvania
Începând cu sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, cetele de colindători umblă din casă în casă pentru a anunţa mare sărbătoare a Naşterii Domnului Iisus Hristos. În Transilvania, bisericile şi comunităţile îşi deschid larg porţile pentru a-i primi pe colindători.
La Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Aleşd, judeţul Bihor, a avut loc cea de-a şasea ediţie a Festivalului de Colinde şi Tradiţii Creştine. Evenimentul s-a desfăşurat în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor, cu Primăria oraşului Aleşd.
Protopopul Dorel Octavian Rus, Protopopul Oradiei, Pestișului și Aleşdului a adresat cuvântul de mulţumire şi apreciere al Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, felicitându-i pe toţi participanții. Scopul acestui festival este de a reînvia şi promova tradiţiile creştine legate de praznicul Naşterii Domnului.
„Colindele au fost şi au rămas mijloacele populare cele mai eficiente pentru apărarea ortodoxiei strămoşeşti, pe întreg cuprinsul patriei.
Din nefericire, în decursul istoriei, cu precădere în epoca contemporană, unele colinde creştine s-au laicizat, la fel ca tradiţiile vechi, care fie au fost uitate, fie au îmbrăcat mai mult haine comerciale“, a spus parohul Ovidiu Bocşan. La festival au participat 18 grupuri de colindători şi cinci solişti vocali.
Cei 400 de colindători, dintre care peste 200 au fost copii, au creat prin colindele străbune o atmosferă creştinească şi românească.
Alături de corul bisericii gazdă, numit „Glasul Credinţei”, dirijat de prof. Matei Şunea, au cântat grupuri de colindători din Bălnaca, Luncşoara, Tilecuş, Hotar, Subpiatră, Bulz, Vadu Crişului, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman“ din Aleşd, Liceul Teoretic „Constantin Şerban” Aleşd, Şcoala Peştiş, Fundaţia „Copiii Dragostei”, Colegiul Tehnic Bratca şi Şcoala din Lugaşul de Sus. Surpriza evenimentului a fost corul „Psalmodia Varadiensis” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea. Au participat şi interpreţii de folclor Lele Ionescu, Nicoleta Ştef, Mădălina Ile, Adelina Teuşdea şi Radu Ile din Lugaşul de Sus.
La final, toate grupurile de colindători au fost răsplătite cu daruri, diplome de participate, iar CJCPCT Bihor a oferit şi premii în bani.
Concert la Catedrala din Negreşti Oaş
Protopopiatul Oaș și Catedrala Ortodoxă din Negrești Oaș, cu sprijinul Primăriei și Casei de Cultură din oraș, au organizat un concert de colinde la care au participat zece grupuri vocale din Maramureș și Sătmar: Grupul coral „Degețica”, ASCOR filiala Baia Mare, Corul Poliției din Negrești Oaș, Grupul psaltic din Maramureș și Sătmar condus de protopsaltul Adrian Dobreanu, Grupul vocal „Junii Oașului”, Maria Tripon și Ansamblul Sânzienele, Corul Cadrelor Didactice de la Școala Nr. 1 din Negrești Oaş, Grupul vocal „Minisong”, Corul Liceului Teoretic din Negrești Oaș și Corul Catedralei Ortodoxe din același oraș.
„Evenimentul artistic s-a desfășurat în prezența unui număr foarte mare de credincioși, care au umplut catedrala cu dorința de a primi cu bucurie și inima deschisă vestea bună adusă de colindătorii răsplătiți, de altfel, de către gazde, în spirit tradițional, cu mere și cucuți (colaci), iar la final cu o agapă frățească oferită de Primăria orașului. Concertul a avut un scop caritabil, în sensul în care s-a organizat o colectă pentru a oferi un sprijin financiar pentru doi tineri, elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, dar cu o situație materială mai specială, din orașul Negrești Oaș”, a spus pr. Marcel Malanca.
Corala „Armonia” la Deva
În sala Teatrului de Artă din Deva a avut loc un concert extraordinar de colinde în interpretarea coralei „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Corala „Armonia” a câștigat anul acesta medalia de aur într-un concurs internațional ce a găzduit interpretarea a peste 500 de corale din întreaga lume. Publicul hunedorean a audiat un concert de excepție, intitulat „Miracol pentru suflet”. Concertul a făcut parte din manifestările culturale dedicate hramului Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva.
Colinde „Sus la Slava ceriului”
Preasfințitul Macarie, Episcopul românilor ortodocşi Europa de Nord, aflat în satul natal Spermezeu, din județul Bistrița-Năsăud, a participat la lansarea noului album de colinde tradiționale de la poalele Munților Țibleș, intitulat „Sus la Slava ceriului”, editat de Radio Renașterea. Tinerii și credincioșii înveșmântați în portul strămoșesc de la poalele Munților Țibleș au cântat mai multe colinde. PS Episcop Macarie a oferit parohului Ioan Simeon Buta o cruce de binecuvântare pentru Sfântul Altar al bisericii în care a fost botezat, iar copiilor prezenți le-a oferit mai multe daruri. Ieri, CD-ul de colinde „Sus la Slava ceriului”, a fost lansat în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu participarea grupului mare de colindători din Spermezeu, format din copii, tineri și adulți.
230 de colindători la Dej
La Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Dej, s-a desfășurat a III-a ediție a concertului de colinde „Colind din suflet de copil”, organizat de Protopopiatul Dej, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Dej și cu implicarea școlilor din municipiu.
Au participat 230 de colindători, pregătiți și însoțiți de profesorii de religie, de alte cadre didactice și de conducătorii instituțiilor de învățământ. Au luat parte la spectacol și autorități centrale și locale, precum și un număr mare de copii, părinți și bunici. Colindătorii au fost răsplătiți la final cu daruri și diplome. În municipiul Dej există o bună colaborare între Biserică și Școală, astfel că acest eveniment se datorează celor trei piloni importanți ai societății: Familie, Școală și Biserică, a spus protopopul Ioan Buftea.
Sărbătoare la Ocna Dej II
La Parohia Ocna Dej II a avut loc un concert de colinde cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae. În această perioadă a postului Nașterii Domnului, la bisericile din Ocna Dejului au loc cateheze cu copiii, precum și repetiții pentru concertul de colinde ce va avea loc în ziua de Crăciun la Parohia Ocna Dej II. Primii colindători au fost 55 de elevi din clasele I-a B şi a II -a B de la Şcola Gimnazială Nr. 1 Dej, participanţi la proiectul „Credinţă şi fapte pe măsură”, derulat în cadrul unui parteneriat permanent între şcoală şi Parohia Dej II. Copiii, împreună cu cadrele didactice, părinţii şi voluntarii Comitetului Parohial sunt implicaţi în acţiuni caritabile, în beneficiul unor bătrâni nevoiaşi, copii orfani, copii bolnavi şi a unor familii marginalizate din colonia Sărata de Jos.
Copiii au pregătit felicitări pentru a fi vândute la biserică, iar din banii rezultaţi vor cumpăra produse alimentare pentru câţiva bătrâni nevoiaşi. Comitetul parohial a dorit să răsplătească efortul copiilor - mai ales că mulţi dintre ei, la rândul lor, au nevoie de ajutor - oferindu-le daruri ce au constat în îmbrăcăminte, rechizite, dulciuri şi fructe. Copiii, însoţiţi de învăţătoarele Emilia Buculei şi Cristina Bonţidean, precum şi de profesoara de religie Cristina Şipoş au prezentat un scurt program de poezii şi colinde, conform parohului Ioan Bolbos.
Colinde la centrul de plasament Beclean
În perioada 5-7 decembrie, copiii și tinerii Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, judeţul Bistrița-Năsăud, au sărbătorit pe Sfântul Nicolae, prin mai multe manifestări. Nu a lipsit nici tradiţionalul concert de colinde, la care au participat copii din centru, coordonaţi de pr. Alin Pop și Sorin Chindriș, educator în cadrul Centrului, alături de grupul vocal al Parohiei Piatra, judeţul Bistrița-Năsăud, coordonat de pr. Ioan Clapa, precum şi soliștii Petra și Marin Grad din Dej și de prof. de muzică Ioan Pop din Beclean. Copiii și tinerii Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean au fost răsplătiţi cu daruri.
Concert în Floreşti, Cluj
Credincioşii celor mai noi parohii din localitatea Floreşti, judeţul Cluj, au participat la o seară de rugăciune şi colinde. La Parohia „Intrarea în Ierusalim”, păstorită de pr. Sebastian Rusu, în prezenţa protopopului Dan Hognogi, a fost săvârşită slujba de seară urmată de un cuvânt de învăţătură rostit de părintele Ovidiu Marțiş din Parohia Valea Gârbăului. A urmat concertul de colinde susţinut de corala Protopopiatului Cluj I, seara fiind încununată de colindele copiilor din parohie. Apoi, la Parohia „Sfântul Marcu” din Floreşti, păstorită de pr. Dănuţ Gordan, a avut loc un eveniment similar, încununat de colindele interpretate de preoţi şi de comunitate.
Colindători la Gheorgheni, Cluj
Cu ocazia praznicului Sfântului Nicolae, la biserica Parohiei Gheorgheni, comuna Feleacu, parohul Nicolae-Dragoș Kerekeș împreună cu enoriașii prezenți la Sfânta Liturghie au primit colindători. Sub îndrumarea învățătoarei Cristina Nechifor, elevii secției cu predare în limba română de la Școala Generală din localitate, împreună cu câteva membre ale Comitetului Parohial au susținut un concert de colinde. După datină, colindătorii au sosit îmbrăcați în straie populare, iar părintele i-a răsplătit pe colindători cu dulciuri, portocale și cărți. Cu această ocazie, toți cei prezenți au putut admira picturile cu tematică religioasă ale elevei Geanina-Marina Roșca-Corpodean, care au fost expuse la afișierul bisericii. Evenimentul „Vin colindătorii iară...” se înscrie în ciclul activităților și manifestărilor desfășurate în Parohia Gheorgheni în cadrul parteneriatului Școală-Biserică, după cum a relatat Dorin Stan.
Colindătorii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Gheorghieni, format din eleve de la clasele primare și câteva membre din Comitetul Parohial au intonat, de asemenea, colinde din repertoriul tradițional românesc. La final, colindătorii au primit daruri oferite de părintele Nicolae Kerekeș, conform celor precizate de Cristina David.
Festivalul „Crăciunul la români”
În Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur, după Sfânta Liturghie oficiată la sărbătoarea Sfântului Nicolae, a avut loc un concert de colinde, susținut de protopopul de Huedin, Ciprian Taloș, împreună cu fiica și soția sa, Maria și Petronela Taloș. În această parohie va avea loc, pe 11 decembrie, de la ora 13.00, ediţia a V-a a festivalului de colinde şi tradiţii „Crăciunul la români”, la care vor participa 150 de elevi de la cinci licee şi scoli clujene.
Pe 13 decembrie, după Sfânta Liturghie, cele trei grupuri parohiale, de copii, adolescenţi şi tineri vor susţine pentru credincioşi un recital de colinde. Pe 18 decembrie, după slujirea Tainei Sfântului Maslu, enoriaşii parohiei se vor bucura de un alt recital de colinde, susţinut de corala Protopopiatului Cluj I, conform celor precizate de Stela Florea.