„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Concurs pentru elevii bihoreni la Liceul Ortodox din Oradea
În cadrul „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox” și în cadrul proiectului „Din dragoste pentru neamul meu”, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea se desfășoară, pe tot parcursul anului 2016, mai multe activități educative menite să promoveze spiritualitatea, cultura și tradițiile poporului român.
O nouă activitate din cadrul acestui proiect s-a desfășurat joi, 3 martie, în sala festivă a liceului, în prezența Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei. Din inițiativa și cu participarea ierarhului se derulează, de altfel, întregul proiect. Activitatea precedentă s-a desfășurat în apropierea zilei Unirii Principatelor Române, iar de această dată tema concursului a fost „Primăvara, anotimpul dragostei la români”, în contextul unor date calendaristice apropiate: 24 februarie, sărbătoarea populară românească a Dragobetelui, 1 martie - ziua mărţişorului și 8 martie – Ziua Femeii.
Organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO), în colaborare cu Episcopia Oradiei, Inspectoratul Şcolar Județean Bihor şi Liceul Ortodox, concursul s-a bucurat de participarea a zece unități școlare din judeţul Bihor, după cum urmează: Liceul Ortodox, Colegiul Economic „Partenie Cosma”, Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Liceul de Arte și Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, precum şi Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca şi Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita.
Concursul a fost moderat de Viorica Cherteș, președinta AFOREO, iar din juriu au făcut parte: PS Sofronie, Episcopul Oradiei, având calitatea de președinte al juriului, pr. prof. Florin Negruțiu, inspector şcolar de religie la ISJ Bihor, Titiana Cherteș, membră AFOREO, prof. Aurica Bontu, profesoară de educaţie muzicală la Liceul de Arte din Oradea, prof. Mihaela Bondor, directoare a Liceului de Arte din Oradea și prof. Carmen Andrei, profesoară de limba română la Colegiul Național Emanuil Gojdu din Oradea.
Poezii şi muzică dedicate iubirii
În concurs elevii au făcut declarații de dragoste, iar la a doua secțiune au recitat poezii din lirica românească. În cadrul celei de-a treia secțiuni, elevii au interpretat cântece de dragoste din repertoriul românesc. Apoi, la secțiunea dedicată creaţiilor proprii, elevi au scris eseuri sau poezii din care răzbat sentimente de dragoste.
În timp ce juriul a deliberat, un grup de elevi din clasa întâi de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea, pregătiți de prof. Gabriela Codorean și coordonați de Zentania Lakatos, actriță la Trupa Arcadia a Teatrului de Stat din Oradea, au prezentat fabule și ghicitori. Corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox, dirijat de arhid. prof. Ștefan Lakatos, a interpretat piese muzicale din repertoriul românesc, având ca temă iubirea. Premiile au fost anunţate de pr. prof. Florin Negruțiu, iar diplomele au fost înmânate de către PS Episcop Sofronie, în timp ce din partea AFOREO premianții au fost răsplătiţi cu diverse cărți de literatură.
La final, PS Sofronie i-a felicitat pe toți participanții, împreună cu dascălii coordonatori și cu părinții care le-au dat viață și i-au educat, insuflându-le sentimente de dragoste și de prețuire pentru tot ceea ce este frumos și sfânt: „Ziua de astăzi a fost dedicată mai multor evenimente care se petrec la început de primăvară. Este a treia zi a lunii Martie, a lunii lui Mărțișor și înainte de 8 Martie, când le serbăm pe mamele noastre, pe surorile noastre, pe iubite, pe soții. Deci serbăm și luna lui Mărțișor, dar și Dragobetele, care este varianta românească a sărbătorii Sfântului Valentin din Biserica Apuseană. De aceea, ce s-a petrecut astăzi, aici, este un exercițiu de aprofundare a tradițiilor noastre. Unii ați venit îmbrăcați în costum popular, toţi ați venit îmbrăcați în talentul vostru și ne-ați arătat ce multă frumusețe sălășluiește în sufletele voastre. A fost o ocazia specială de a vă cunoaște unii pe alții de la toate liceele, să vedeți că tinerețea este aceeași peste tot și dragostea este aceeași indiferent de școala în care înveți”. Ierarhul le-a transmis celor prezenţi să se bucure „de o primăvară frumoasă, plină de lumină, de bucurie, de dragoste și să aveți o viață luminoasă, binecuvântată și fericită, neuitând vreodată că Cineva, acolo sus, nevăzut, astăzi S-a uitat la voi cu drag, V-a zâmbit, Vă binecuvintează din ceruri ca să puteți merge mai departe pe căile vieții, să vă împliniți drumul și să fiți ceea ce voi vreți să fiți. Să fiți fericiți, să fiți mulțumiți, să fiți încântați, să vă împliniți rostul pe care îl aveți pe pământ. La mulți ani tuturor! La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor în luna specială a lui Mărțișor! La mulți ani tuturor îndrăgostiților, tinerilor și celor la a doua și la a treia tinerețe! Dumnezeu să ne ajute și să ne binecuvinteze!”.