Credincioşi clujeni în pelerinaj la mănăstiri prahovene

Credincioși din Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde este paroh Nicolae Buda, au pășit, în cadrul unui pelerinaj, pragul câtorva renumite mănăstiri din județul Prahova, însoțiți de părintele Ciprian Taloș de la Biserica „Nașterea Domnului”  din cartierul clujean Gheorgheni.

Munții și văile, apele și colinele, pădurile ne aștep­tau spre a păși din nou pe Valea Teleajenului, care poartă ascunse ca niște comori de mare preț, mănăstiri vechi, leagăn de neclintit al credinței strămoșești. Primul popas, după plecarea de la Cluj-Napoca, a fost la Mănăstirea Recea de lângă Târgu Mureș care întotdeauna ne așteaptă să-i călcăm pragul, pentru a ne bucura sufletul cu neasemuita haină aleasă a picturii bisericii, așezată că o regină în mijlocul unui rai de flori, iar aleile pavate, vopsite în roșu ne conduc cu ușurință spre parcurile frumoase, spre corpul de chilii, spre cimitir înviorând acest loc binecuvântat.

Pe frontispiciul clopotniței este lucrată în mozaic icoana hramului, „Nașterea Maicii Domnului”; am intrat în biserică urcând treptele pridvorului, având pe balustrade, stilizate, din fier forjat negru, ramuri de viță de vie cu ciorchini de struguri, prefigurând taina Sfintei Euharistii spre a fi împreună cu Hristos „cu frică, cu  credință  și cu dragoste” încă de pe pământ. Biserica are o arhitectură care îmbină armonios stilurile românesc, moldovenesc, bizantin și brâncovenesc și este elegantă, înălțând spre cer dincolo de triunghiul de țiglă roșie al pridvorului două turle ascuțite pe pronaos și alta mai mare, pe naos. Așa cum scrie în Pisania încadrată de ctitori, în dreapta părintele Ioan Iovan și stareța maica Cristina, prin ostenelile cărora s-a înălțat mănăstirea, și în stânga vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist și Înalt­preasfințitul Andrei, pe atunci, arhiepiscopul Alba Iuliei, sfântul locaș s-a zidit în 1995, iar pictura a fost executată între anii 1999-2003 în tehnica mozaic de către pictorul Viorel Maxim. Sfințită în 7 septembrie 2003, a oferit de atunci flori de rugăciune Maicii Domnului, mângâind sufletele întristate și alinând suferința. Ca întotdeauna am urmat calea potecii roșii ce se îngustează în stânga bisericii prin fața chiliilor, ocrotită de flori și care te conduce la cimitirul unde se odihnește părintele Ioan Iovan; la ora dimineții, florile delicate ce înconjoară marmura alba a mormântului erau udate de o maică și totul părea așa firesc că nu puteai decât să spui: „Unde îți este moarte boldul?” Pentru că liniștea pământului era întreruptă doar de cântec de păsări, dangăt de clopot și cuvinte de rugăciune.

Mănăstirea Buneşti, Braşov

În drumul nostru spre mănăstirile prahovene nu puteam să nu ne oprim la Mănăstirea Bunești din comuna cu același nume de la cumpăna dintre doua bazine hidrografice, al Oltului și al Târnavei Mari, situată între Saschiz și Rupea într-un loc liniștit, departe de agitație, oferind un cadru prielnic pentru rugăciune. Ne aștepta că întotdeauna, dincolo de porțile larg deschise, în mijlocul unei grădini împodobită cu flori. În dreapta, străjuia crucea de pe Drumul crucii și toate îngânau cântările Sfintei Liturghii. Din pridvorul închis cu ferestre de termopan, am pătruns în lumea de taină a Sfintei Liturghii. Istoria mănăstirii nu este lungă: Sfântul Gheorghe ocrotește acest locaș ridicat cu binecuvântarea Înaltpreasfin­țitului Antonie Plămădeală, piatra de temelie fiind pusă în 1991 de Preasfințitul Serafim Făgă­rășanul la dorința preotului Gheorghe Lup și a enoriașilor săi. Lucrările încep în 1993 prin construirea bisericii și a unui corp de chilii, continuate prin osteneala maicii starețe Filofteia Potcoavă, nepoata părintelui Dumitru Stăniloaie. Pictura a fost executată în tehnica fresco între anii 1999-2000 de care pictorii bisericești Bălașa Dumitru și Pioară Oprea. 

În cântările Sfintei Liturghii, am pășit înăuntru și ca întotdeauna am simțit o pace îngerească pe care o răspândeau în jur vocile maicilor, Maica Sfântă de pe bolta albastră, înstelată a Sfântului Altar, lumina blândă care descoperea privirilor Evanghelia redată pe pereți cu atâta pricepere de iubitorii de Dumnezeu și de frumos care au adus printre noi chipuri de sfinți și scene din Noul Testament. Vitraliile delicate, realizate de Richard și Carmen Păun din Bucovina, nu întrerup simfonia de culoare și chipuri, ci sporesc farmecul acesteia.

Mănăstirea Cheia, Prahova

Am ajuns pe nesimțite la Mănăstirea Cheia, o vajnică cetate apărătoare a credinței de pe plaiuri prahovene, așa cum arată și zidurile groase care o înconjoară, înglobând în ele turnul clo­potniță. Așezată la poalele Mun­ților Ciucaș, aproape de Pasul Bratocea, odinioară granița dintre Valahia și Transilvania, pe Valea Teleajenului, la 897 metri altitudine, mănăstirea a avut o istorie zbuciumată, împletindu-se cu istoria românilor, renăscând mereu și mereu din iubirea pentru Hristos a slujitorilor săi: în 1770, era ridicat aici un schit de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” de către ciobanii din Săcele, Brașov, distrus de turci în 1777; în 1790, starețul Atanasie ridica un alt schit cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” care a ars în 1832; dar Dumnezeu a rânduit să fie aici locaș de închinare și, în 1835, s-a ridicat, prin purtarea de grijă a doi ieromonahi, Damaschin și Iustin, originari din Transilvania, actuala biserică, sfințită în anul 1839 de către episcopul Chesarie de Buzău; a fost restaurată de mai multe ori și astăzi am găsit-o la fel de maiestuoasă și elegantă în haină ei albă, întrecându-se cu munții, etalându-și pe cerul senin cele trei turle ascuțite. Fresca interioară și exterioară aparțin pictorului Naum Zugravul, după cum reiese din inscripția din interior de deasupra porții de intrare. Iconostasul din lemn sculptat și aurit este o adevărată operă de artă realizat de meșteri vienezi și donat de episcopul Chesarie. Prin aceeași frumusețe se remarcă și icoanele împărătești pictate de renumitul artist Gheorghe Tăttărescu și argintate de meșterul Lazăr din Ploiești.

Biserica este înconjurată pe trei laturi de chilii, iar în partea nordică se află o capelă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicat între 1924-1927 de starețul Grigore Georgescu unde se oficiază slujba în timpul iernii. În naosul capelei, se păstrează icoanele împărătești realizate de pictorul Constantin în 1799 din biserica veche.

Pe aleea largă, am pășit spre biserica mare cu pridvor deschis, larg, sprijinit de zece stâlpi solizi ce formează arcuite bolți având deasupra icoane în ocnițele așezate sub cele două chipiuri ale acoperișului cu turnulețe conice încercând în zadar să ajungă cu crucile lor la înălțimea celorlalte trei turle, două pe pronaos și alta pe naos. Înăuntru este o liniște adâncă ce se revarsă de pe chipurile cu trăsături fine ale sfinților, din strălucirea iconostasului aurit care contrasta cu coloritul sobru al fondului picturii, de la verde măsliniu la albastru marin care înnobilează acest locaș. 

Acest ansamblu monahal, cu biserica în centru este ca un stup bine rânduit în care totul strălucește într-o ordine desăvârșită, iar chiliile din jur, albe, cu acoperișuri late din solzișori gri, cu temelia de piatra înaltă, cu pridvoare de lemn roșii ce se întrec cu mușcatele din ghivece, par căsuțe din poveștile copilăriei așezate în grădină unei zâne bune.

Mănăstirea Suzana, Prahova

Am pornit mai departe spre Mănăstirea Suzana, din apropiere de Vălenii de Munte. Această bijuterie a apărut în poiana luminoasă din mijlocul codrului, Poiana Schitul Codrul Caprii, printr-o descoperire dumnezeiască făcută văduvei Stanca Arsicu, o ardeleancă din Săcele, Brașov, care trecea cu treburi prin aceste locuri; poposind aici, i se descoperă o lumină cerească și o mireasmă plăcută care îmbălsăma aerul cu un miros neasemănat de frumos. Urmând sfatul starețului Nifon, ieromonahul de la Mănăstirea Sinaia căruia i se destăinuie, văduva află că aici a fost mănăstire de maici: se călugărește cu numele de Suzana, își vinde proprietățile și împreună cu alte doritoare de viață monahală începe reconstruirea vechiului schit care-i va purta numele peste veacuri: toate acestea se întâmplau în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în preajma anului 1740. Biserica era construită din bârne, a purtat hramul Sfântul Nicolae și a durat 100 de ani. A doua biserică este construită din piatră, în 1840, dar a dăinuit doar 40 de ani. Actuala biserică a fost ridicată între anii 1880-1882 cu sprijinul Regelui Carol și cu al guvernului de atunci și al altor ctitori. Arhitectura este tipic muntenească, cu pridvorul închis, având formă de cruce. Pictura în ulei a fost executată de Petre Nicolau, unul dintre ucenicii lui Tăttărăscu și restaurată în 1976 de pictorul Gheorghe Vânătorul. În 1911, s-a construit paraclisul cu hramul „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, distrus în 1971 de un incendiu și reconstruit între anii 1971-1974 cu sprijinul Patriarhului Justinian Marina.

Frumosul așezământ monahal ne aștepta și de această dată cu aceeași ospitalitate, revărsând asupra noastră harul Sfântului Duh pentru că trăitoarele de aici poartă din plin darurile sale „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința”, pe care le dovedesc prin viața de zi cu zi și prin ceea ce vedem noi acum, aici: în centru, biserica albă are  pridvorul micuț, pentru a dezvălui, dincolo de el, cele trei turle rotunjite: poartă pe frontispiciu dintre cele două turnuri de pe pronaos, icoana Sfântului Nicolae (în centru) și ale Sfinților Spiridon și Calinic și este așezată în mijlocul unui covor de iarbă „țesut” cu măiestrie cu rondouri de flori și arbuști ornamentali. Florile verii își revărsau culorile din plin bucurând privirile, mai ales că șirul neîntrerupt al chiliilor albe, cu pridvor verde din lemn dantelat în partea de sus în trei bolți, avea în față grădini superbe pe care maicile le dăruiesc lui Dumnezeu și nouă, celor care am venit să așezăm la picioarele Sfântului Nicolae, temerile noastre, grijile, neîmplinirile, dar și să-i mulțumim pentru că este un mijlocitor milostiv către Hristos pentru noi.

În biserică am plecat genunchii, rugându-ne împreună cu sfinții care erau aievea împreună cu noi, cu chipuri transfigurate de iubirea pentru Hristos și pentru semeni; Maica Domnului ne urmărea tăcută cu privirea din icoana făcătoare de Minuni, Maica Milostivirii care datează din secolul al XIX-lea care a ocrotit mănăstirea și a făcut-o să dăinuie neîncetat în vremurile tulburi ale istoriei. O bijuterie sculptată în lemn cu motive florale, cu unele icoane îmbrăcate în argint aurit este și iconostasul cu ramele icoanelor bleu și stâlpii despărțitori albi, împodobiți cu inele aurii. Totul poartă încărcătura a peste 200 de ani de rugăciune neîncetată prin voia Maicii Domnului și lucrarea Duhului Sfânt spre bucuria Tatălui și a Fiului iubit.