„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Cluj-Napoca
Tinerii creștin ortodocși clujeni preocupați de viața duhovnicească și dornici să aprofundeze legătura cu biserica s-au întâlnit luni seara, 29 octombrie, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Grigorescu, din Cluj-Napoca.
La biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Cluj-Napoca, a avut loc întâlnirea tinerilor creştini, eveniment organizat de Protopopiatul Ortodox Cluj II în colaborare cu responsabilii activităților cu tinerii din cele trei cercuri preoțești din Cluj-Napoca, și anume de părintele Emanuel Cășvean de la Parohia „Sfântul Matei” din cartierul Mănăștur, de părintele Adrian Medan de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, gazda evenimentului, și de părintele Iliuță Popa de la Parohia „Sfântul Mina” din cartierul Bună Ziua.
De asemenea, la eveniment a participat şi Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a rostit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat tinerilor un cuvânt de învățătură.
Apoi, la demisolul bisericii amenajat pentru activități catehetice și activități cu tinerii și copiii, pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susținut o prelegere a cărei temă s-a referit la realitățile cotidiene, „Tinerețea – între real și virtual”, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri pe baza celor prezentate. La eveniment au mai participat ca invitaţi pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, și Dan Hognogi, protopopul de Cluj I.
La final, Alexandru Constantin Ciui, protopop de Cluj II, în calitate de gazdă, a mulțumit ierarhului pentru prezență și tinerilor care au participat.
„Ne dorim ca într-un astfel de moment să-i aducem împreună pe acei tineri care în mod frecvent sunt implicați în activități diverse la parohiile de care aparțin. În aceeași măsură, evenimentul nostru continuă activitățile cu tinerii organizate în anii trecuți în câteva dintre parohiile clujene, și aici le amintim pe cele de la parohiile «Tuturor Sfinților», «Adormirea Maicii Domnului», «Înălțarea Domnului», sau «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil», și ne dorim să încurajeze și pe mai departe organizarea unor astfel de întruniri, prin rotație și în celelalte parohii clujene”, a spus protopopul de Cluj II, Alexandru Ciui.
Tinerii au fost încredinţaţi că preoţii sunt preocupaţi de problemele pe care le au: „Prin astfel de manifestări, dorim să le transmitem tuturor tinerilor faptul că Biserica, prin preoții ei, prin locașurile de cult și prin spațiile pe care le deține, este preocupată la modul cel mai serios de soarta tinerilor și este dispusă să li se adreseze într-un mod adecvat vârstei și preocupărilor lor”, a mai spus pr. Alexandru Ciui.
La final, toți cei prezenți au ținut un moment de reculegere pentru cei 64 de tineri care au trecut la Domnul în urmă cu trei ani în tragedia de la clubul bucureștean Colectiv.
IPS Mitropolit Andrei le-a oferit tinerilor participanți cărți duhovnicești.