„Irmosul la Naşterea Fecioarei” a lui Dimitrie Cunţanu

În colecţia de cântări bisericeşti intitulată „Cântările bisericești după melodiile celor opt glasuri ale Sfintei Biserici Ortodoxe Române”, publicată de compozitorul Dimitrie Cunţanu în anul 1890 la Viena, pe lângă celelalte „puncte”, în Secţiunea a V-a sunt cuprinse şi irmoasele (sau axioanele) praznicale închinate Maicii Domnului.

Irmoasele praznicale închinate Maicii Domnului se cântă doar în cadrul Sfintei Liturghii şi inclusiv până la odovania Praznicului, dar neînlocuind „Ceea ce eşti mai cinstită” din cadrul slujbei Vecerniei, Miezonopticii, Ceasurilor ş.a.

În Secţiunea a V-a (începând cu pagina 80), se află „irmoasele sărbătorilor domneşti, cari la s. (sfânta) Liturghie se cântă în locul Axionului”. Primul dintre acestea şi la care ne referim este Irmosul Naşterii Maicii Domnului sau mai bine zis, „Irmos la Naşterea Fecioarei”, aşa cum îl numeşte autorul.

La prima vedere se observă că acest irmos este compus în glasul al VIII-lea (plagalul glasului al IV-lea), având măsura de două pătrimi cu indicaţia de a se cânta „lento”. Ce poate însemna acest „lento”, ştiind faptul că profesorul Dimitrie Cunţanu nu face vreo precizare în cartea sa de cântări, în această privinţă.

Glasul al VIII-lea face parte din categoria genului diatonic, dar fiind vorba de două sisteme muzicale diferite (neume bizantine şi note pe portativ), glasul are legi proprii de conducere şi nu este identic cu gama Do major. Pe de altă parte, ne putem da seama încă de la începutul examinării partiturii de faptul că irmosul lui Dimitrie Cunţanu se aseamănă destul de mult cu axionul compus de ieromonahul Macarie, protopsalt care a înnoit muzica psaltică românească.

Din punct de vedere tipiconal şi respectând metodologiile cu privire la alcătuirea unui axion în cadrul Sfintei Liturghii, totuşi, la o cercetare mai amănunţită se observă faptul că irmosul este compus în genul stihiraric, adică „lento” (cum îl notează Dimitrie Cunţanu). Această trăsătură specifică muzicii bizantine: relaţionarea dintre melos şi genul poetic este „relaxată”, deoarece adesea unei silabe îi corespund două sau trei sunete diferite, metrică şi ritm complex structurate, tempo moderat, linie melodică complexă, cu intervale pe toata scara glasului (cvarte, cvinte), ambitus larg (poate depăşi octava); stil discret ornamentat, uşor melismatic (a se vedea Monica Maria Popa, „Forme și stiluri ale muzicii bizantine în context istoric și liturgic”).

Din punct de vedere muzical-gramatical se observă genuri de formule muzicale care se întâlnesc de mai multe ori, uneori acestea fiind „întoarse”: „al meu”, „născut”, „maicelor” şi formule puţin mai lungi: „Ma(ria)”, „(mă)rim”. Se întâlnesc două cazuri în care ambitusul depăşeşte octava: „naş(terea), rândul 6 şi „de”, rândul 7.

Toate aceste asemănări de compoziţie ale Irmosului în stil cunţan cu Axionul compus de Macarie Ieromonahul, alături de multe alte cântări ale compozitorului Dimitrie Cunţanu, au determinat pe unii muzicologi să afirme că lucrarea cunţanistă în totalitate, poate fi considerată ca primul Anastasimatar după Reforma hrisantică din anul 1814.