„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea – „Școală Europeană”
Într-o competiție națională complexă, în care s-au înscris 137 de unități de învățământ din întreaga țară, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a obținut titlul de „Școală Europeană”, ediția 2019, ocupând locul opt, în rândul celor 87 de școli care au primit titlul în această ediție. În data de 4 iunie 2019, într-un cadru festiv organizat la Palatul Parlamentului din București, a avut loc ceremonia de acordare a certificatului de „Școală Europeană 2019”, o ceremonie la care au participat delegațiile școlilor câștigătoare și reprezentanți ai Guvernului României și ai Parlamentului României, ai Ministerului Educației Naționale, ai Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și ai altor instituții, în frunte cu Ecaterina Andronescu, ministrul Educației Naționale.
Competiția „Școală Europeană” se adresează tuturor unităților de învățământ preuniversitar care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.
În ultimii ani, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a derulat proiecte educaționale Erasmus+, cu mobilități internaționale și schimburi de experiență la nivelul profesorilor și al elevilor, cu școli din Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Letonia și Lituania. De asemenea, în toamna anului 2018, în urma derulării unor activități educative variate, pe tot parcursul anului școlar 2017-2018, evaluate de către Biroul de Informare al Parlamentului European în România, liceul a devenit „Școală Ambasador a Parlamentului European”, obținerea acestui titlu fiind un angajament pe termen nelimitat în inițierea, organizarea și derularea activităților de promovare și susținere a drepturilor și valorilor Uniunii Europene.
Dubla certificare a liceului – „Școală Europeană” și „Școală Ambasador a Parlamentului European” – reprezintă un exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene. Aceste titluri conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, în esență o recunoaștere a muncii și dăruirii cu care dascălii și elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea slujesc școala din care fac parte, o școală care și-a asumat ca misiune explicită dezvoltarea „echilibrului între minte și suflet, ca premisă a reușitei în viață!”.