„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Liturghie Arhierească în Tabăra de la Deseşti, Maramureș
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Deseşti, Protopopiatul Sighet, pentru cele 150 de persoane din cea de-a XII-a ediţie a Taberei Internaţionale de Artă şi solidaritate Creştină care se desfășoară în parohie, şi pentru credincioşii satului.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în Altarul de Vară, care este ridicat în umbra bisericii voievodale, construite după 1717, când s-a abătut asupra satului invazia tătarilor, care au incendiat vechea biserică de lemn. Din sobor au făcut parte pr. Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, parohul Ioan Ardelean, Ioan Sigartău, fost paroh, preoţi din parohiile învecinate şi din Baia Mare. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Sighet, instruiţi de pr. Marcel Oprişan, vicepreşedintele Asociaţiei.
În cuvântul de învăţătură, PS Iustin Sigheteanul s-a referit la pericopa evanghelică a zilei, la hramul Bisericii, „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, la păstrarea credinţei, într-o Europă tot mai secularizată. De asemenea, s-a referit şi la jertfa zilnică a preotului Ioan Ardelean şi a preotesei care are grijă de 11 copii orfani, despre Tabăra Internaţională de Artă şi Solidaritate Creştină, organizată de parohie, aflată la a XII-a ediţie, precum şi despre rolul bisericii în viaţa satului şi a ţării: „Biserica a fost pilonul principal de afirmare a identităţii naţionale, de păstrare, de continuitate şi de dăinuire a acestui neam şi a ideii de unitate a românilor din cele trei provincii: identitate de limbă, identitate de credinţă, identitate de grai, de vorbire, de tradiţii, de obiceiuri”.
Tabăra de Artă şi Solidaritate Creştină
Tabăra Internaţională de Artă şi Solidaritate Creştină întruneşte anul acesta 50 de artişti plastici profesionişti din ţară, din Ucraina, Ungaria și Anglia, alături de un număr egal de copii din casele de tip familial din Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ, Bistriţa, Năsăud, Cluj şi din alte părţi din ţară, cărora li se adaugă copii din comunitate, astfel încât grupul a ajuns la 150 de participanţi.
„Este o tabără în care se promovează o relaţie de mentorat artistic, în care artistul plastic şi tânărul ucenic, împreună luându-şi pânzele pe coclaurile Deseştiului, pe dealuri, în căutarea colţului de Rai de care pot să-şi lege sufletul, pictează, îşi pun frumosul din suflet pe pânze, dar, în acelaşi timp, ei leagă şi o prietenie, o prietenie care rămâne şi după tabără. Artiştii plastici sunt căutaţi la atelier de către tinerii lor ucenici, învaţă de la aceştia şi, de ce nu, trebuie să spunem că tinerii, copiii, care niciodată nu au avut contact privilegiat cu arta plastică, au ajuns să facă licee de artă, facultăţi, şi să-şi găsească un drum vocaţional”, ne-a spus părintele Ioan Ardelean.
O expoziţie ad-hoc cu lucrările realizate în tabără a fost organizată în aer liber, pentru credincioşii care s-au rugat la Sfânta Liturghie. Tabăra se desfășoară an de an cu ajutorul acordat de credincioşii parohiei şi H.H.C. România, prin Ştefan Dărăbuş.
Prima revistă a satului, editată de parohie, prin pr. Ioan Ardelean şi Asociaţia Culturală „Nichita Stănescu” prin preşedintele Gheorghe Pârja, a fost lansată la Căminul Cultural, unde, este amenajată și o sală memorială dedicată poetului Nichita Stănescu. La lansare au vorbit PS Iustin Sigheteanul, părintele Ioan Ardelean, Gheorghe Pârja, primarul Gheorghe Bohotici, viceprimarul Vasile Verdeş şi mulţi din cei care au semnat articole în cuprinsul revistei.
Părintele Ioan Ardelean este al doilea preot din Eparhie căruia i se înmânează Crucea „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” şi Diploma care o însoţeşte, ca semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească, social-filantropică desfăşurată în cadrul parohiei. Crucea „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” pentru laici şi o Diplomă de vrednicie au fost înmânate poetului şi ziaristului Gheorghe Pârja, fiu al satului, pentru colaborarea cu Parohia Deseşti. O Gramată Episcopală a fost oferită preotului pensionar Ioan Sigartău, fost paroh, pentru 44 de ani de slujire preoţească.