„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Maslu la Școala Gimnazială din Dobra, Hunedoara
La Şcoala Gimnazială din Dobra, părintele Emanuel Inişca de la Parohia Dobra şi părintele Radu Trifon, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul în cadrul Centrului Eparhial din Deva au săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru elevii, cadrele didactice şi personalul nedidactic din instituția de învățământ.
După orele de curs, mai mult de 70 de elevi au participat, împreună cu directorul, profesorii şi ceilalţi angajaţi ai școlii la Taina Sfântului Maslu, săvârşită într-o sală de clasă de către cei doi preoți. La finalul slujbei, pr. Emanuel Inişca a mulţumit conducerii școlii, iar pr. Radu Trifon a vorbit elevilor despre dragostea lui Dumnezeu pentru copii, despre învăţătura creştină de la ora de religie care se desăvârşeşte în Biserică, iar la final a împărţit iconiţe tuturor. (Prof. Mircea Baba)