„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Obicei la lăsatul secului la Şinca Nouă
„Roata în flăcări” sau „Strigarea peste sat” este un obicei tradiţional organizat şi în prezent de tinerii din localitatea braşoveană Şinca Nouă şi care încheie „câşlegile”, intervalul dintre două posturi, anunţând începutul Postului Paştelui.
„Strigatul peste sat este considerat de către cercetători «o instanţă judecătorească». La lăsarea întunericului, tinerii se adună pe culmile dealurilor din apropierea satului, se împart în două grupuri care strigă peste sat, aducând la cunoştinţa sătenilor numele fetelor care se ţin «încoronate» (se pregătesc de căsătorie) sau fac haz pe seama fetelor rămase nemăritate şi a feciorilor tomnatici. După scurtul dialog dintre cele două grupuri, tinerii aprind paiele cu care au fost acoperite cele două roţi şi le dau drumul la vale”, conform organizatorilor, citaţi de Agerpres.
anifestarea începe azi, la ora 17.00, cu alaiul tinerilor îmbrăcaţi în costume populare care, însoţiţi de muzică, vor pleca din faţa şcolii generale Şinca Nouă spre gazda la care se vor pregăti roţile. De la gazdă, alaiul se va îndrepta spre dealurile de la marginea satului, de unde vor da drumul roţilor aprinse.
Seara, la Căminul Cultural, va fi organizat un bal la care Ansamblul folcloric din Şinca Nouă va susţine un spectacol. Evenimentul este organizat de tineri din comună, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Şinca Nouă.