Octoih slav tipărit de diaconul Coresi la Brașov

În cadrul „Anului tiparului bisericesc” în Patriarhia Română, prezentăm cărțile Diaconului Coresi, cel mai important tipograf din veacul al XVI-lea, în timp ce Brașovul a fost cel mai important centru editorial în perioada începuturilor scrisului în limba română.

Cartea de bază a cultului ortodox, Octoihul s-a dovedit „o sumă poetică a teologiei dogmatice”, cuprinzând cântările Învierii pe cele opt glasuri, fiecare glas acoperind o săptămână liturgică.
Tipărit la Braşov de către diaconul Coresi şi opt ucenici, Octoihul mare, spre deosebire de „cel mic”, cuprinde în primul volum cântările bisericeşti pentru tot anul pentru glasurile 1-4, pentru ca volumul al II-lea să cuprindă celelalte patru glasuri. Epilogul slavon al cărţii ne oferă amănunte privind alcătuirea şi patronajul cărţii: „A tot văzătorului şi prea fericitului Dumnezeu slavă şi mărire. Lui, celui ce face să împlinească orice lucru bun, care de la dânsul începe, slavă şi putere în vecii vecilor. Amin. Şi după acestea, acei oameni buni dumnezeeşti: Damaschin şi Iosif şi Cosma şi Teofan, prin coborârea sfântului Duh învăţaţi, ne-au lăsat nouă cărţile dumnezeeşti ce se numesc Octoih, 4 glasuri, pentru a cânta în cântece pe Dumnezeul cel de sus şi lăudat, cu glasurile de îngeri cele de trei ori sfinte în Dumnezeirea prea strălucită.

Din pricina aceasta şi eu, deci, robul lui Christos, Io Alexandru, Voevodul întregii ţări a Ungrovlahiei, fiul marelui şi prea bunului Io Mircea voevod, am cunoscut şi am înţeles Domnia Mea împuţinarea şi raritatea în ţara Domniei Mele a cărţii mai sus numite Octoih şi din dragoste către lucru am dorit şi m-am sfătuit cu părintele nostru, preaosfinţitul mitropolit chir Evtimie al întregii Ţărei Româneşti şi am tipărit această carte de suflet folositoare, Octoih, ca să fie în dar şi în cinste şi spre lauda sfintelor biserici şi întru pomenirea şi iertarea păcatelor străbunilor noştri şi părinţilor şi nouă păcătoşilor.

Din pricina aceasta, eu Io Alexandru Voevod, cu fiul meu iubit, Io Mihnea Voevod, vă rugăm şi în genunchi cădem, iar de nu în genunchi, cu cuvântul către cei bătrâni ca către părinţi, către cei crescuţi ca către fraţi, către cei tineri, ca către copii, către toţi cei ce vor ceti sau vor cânta sau se vor ruga, pentru dragostea lui Christos, pomeniţi-ne pe noi păcătoşii în sfintele voastre rugăciuni şi taine.

Din porunca Domnului Io Alexandru Voevod, eu păcătosul diacon Coresi am tipărit această carte cu opt ucenici, de la facerea lumii în anul 7082; s-au început această carte a se tipări în luna lui Mai în 12 zile şi s-au sfârşit în luna lui Octobre în 20 zile”.

În anul 1903, când se redacta Bibliografia Românească Veche, se cunoşteau doar două exemplare, cel din Şcheii Braşovului şi altul la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos. Se cunosc astăzi alte două exemplare, câte unul la Muzeul istoric şi arheologic bisericesc din Sofia şi la Mitropolia ortodoxă din Târnovo.

Exemplarul din Şchei constă din două file de gardă, cu 213 file tipar și două file text manuscris, la care se adaugă trei file de gardă. Copertat în lemn şi piele, cu ornamente florale şnuruite, pe feţele exterioare ale coperţilor este imprimată crucea.

Întrucât diaconul Coresi nu specifică localitatea în care a tipărit cartea, au existat şi supoziţii conform cărora diaconul Coresi n-ar fi tipărit Octoihul la Braşov, ci la Târgovişte. Cercetări recente confirmă cu certitudine editarea acestei cărţi la Braşov, unde diaconul Coresi se găsea în această perioadă pentru tipărirea altor cărţi, la care se adaugă faptul că hârtia este braşoveană. Aşezarea stemei Ţării Româneşti poate fi motivată cel puţin prin două argumente: comandarea cărţii de către domnul muntean şi posibilitatea de a răspândi cartea şi în Ţara Românească.

Octoihul slav II

Din cel de-al doilea volum, în anul 1903 se cunoşteau doar două exemplare: unul, la Biblioteca Academiei Române şi altul în Şcheii Braşovului, pentru ca în prezent să fie cunoscute alte şapte exemplare: încă două la Biblioteca Academiei Române, două la mănăstirea Hilandar; unul la Biblioteca Muzeului Bruckenthal din Sibiu; altul la Biblioteca Publică din Sankt Petersburg şi unul la Mitropolia din Târnovo. Câteva foi erau semnalate de Nicolae Iorga în 1926 în legătura unui Triod de post, tipărit de Coresi în 1578, găsit de Iorga în biserica din Vălenii de Munte. Aspectul grafic al tipăriturii este similar celui din primul volum, până şi epilogul se reia, înlocuind doar datele editării: „de la facerea lumii, anul 7083 (1575); s-au început această carte a se tipări în luna lui ianuarie în 26 zile şi s-au sfârşit în luna lui august în 23 zile”. Exemplarul din Şchei este un volum în folio (251 x 173 milimetri), constând din trei file de gardă, cu încă 195 file tipărite (fila 195 desprinsă din cotorul cărţii), la care se adaugă două file manuscris, text completare la glasul 5 (condace şi icoase), în limba română, grafie chirilică (şi slavă) traduse probabil după un alt exemplar, plus o filă de gardă (faţă de 212 file cât conţine exemplarul complet), grupate în 25 caiete (faţă de 27 de caiete ale celui complet), a opt file (ultimul caiet deţine șase file, iar primul caiet șapte file), având în numerotare signatura chirilică pe prima şi ultima filă a fiecărui caiet.

Tipărit în negru şi roşu, 30 rânduri pe pagină, cu corpul de litere III (conform clasificării făcute de Ferenc Hervay), volumul cuprinde o singură iniţială ornată, la început, şi două frontispicii ornate, ambele având central stema Ţării Româneşti (vulturul cu crucea în plisc). Legătura în lemn şi piele, puţin deteriorată, este realizată după modelul specific al legăturilor braşovene, cu ornamentări florale şnuruite, formând chenare. Pe copertă este „săpat” titlul cărţii: „Octoih” şi anul 1677. Fireşte că anul de pe copertă nu corespunde cu anul tipăririi cărţii, fiind corespunzător, probabil, anului legării cărţii. Atât pe prima, cât şi pe a doua copertă în părţile exterioare este gravată în piele câte o cruce. Pe prima copertă interioară este consemnat în grafie chirilică de Ioan Barac titlul cărţii: „Octoih slavonu, ceasu 6,6,7… tipăritu fără titulă. 268”. Nu se mai păstrează balamalele de închidere ale cărţii.

Izvorul după care Coresi a editat această carte este încă disputat. Florica Dimitrescu consideră că Octoihul din 1574 „trebuie să fie numai o reproducere a vechii tipărituri a Octoihului lui Macarie”, iar Ştefan Ciobanu îl pune în legătură cu Octoihul lui Bojidar Vucovici, tipărit la Veneţia în anul 1537. Vechiul catastif al bisericii din Şchei consemnează „Un Anghilist (n.n. Octoih) bocat parva…un Anghilist bocat penta de la Iliaş Vodă”, ceea ce ne face să înţelegem că existau, prin dania lui Iliaş Vodă (fiul lui Petru Rareş), cele două volume ale Octoihului Mare. Astăzi se găseşte în Şchei doar un volum inventariat drept „Catavasier”.

Însemnarea finală confirmă copierea lui la anul 1530 de către Nicola diac la Păuliş pe Mureş (lângă Arad) din porunca popei Mircea. Identitatea textelor şi mai ales faptul că manuscrisul este restaurat cu hârtie braşoveană (filigran, coroana Braşovului, model 1562), cu care Coresi tipărise Octoihul, ne îndreptăţeşte să considerăm acest manuscris izvor pentru tipăritura coresiană şi implicit relaţia dintre Biserica „Sfântul Nicolae” şi activitatea tipografică a diaconului Coresi.