„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Pași spre Marea Unire – mărturii din Șcheii Brașovului
Șcheii Brașovului, așezat la întâlnirea tuturor drumurilor care duceau spre Țara Românească și Moldova, păstrează un adevărat tezaur documentar, confirmând prima școală românească ale cărei începuturi le constatăm încă din veacurile XI-XII, primele tipărituri românești ale Diaconului Coresi, prima gramatică românească a lui Dimitrie Eustatievici, primele cărți populare ale dascălului Costea, primul calendar almanah al dascălului Petcu Șoanu.
Nicolae Iorga mărturisea că „palmă și talpă în Șcheii Brașovului este istorie și cultură”, chiar dacă adeseori documentele de aici au fost supuse unor vitregii distrugătoare. La 1683, „din porunca lui Satan” – cum afirmă documentul scris de David Corbea, „s-a răpit o ladă de lăturoi plină cu documente și cărți de mare necesitate pentru orașul Șchei”, iar la 1949, din porunca Anei Pauker, se ardea pe lună, în piață publică, 40 metri liniari de documente și cărți din sânul bisericilor.
Înțeleptul preot Ioan Prișcu le-a adăpostit în turnul bisericii din Șchei, fără a spune nimănui, și doar în anul 1962, în împrejurări fericite au fost descoperite 6000 de cărți vechi și peste 30.000 de documente de importanță națională.
În decursul timpului, slujitorii Bisericii „Sfântul Nicolae” s-au aflat în permanentă legătură cu frații de peste munți, apărând împreună cultul, limba și teritoriul. Sunt păstrate mărturii de preț, cum ar fi hrisoavele domnești (peste optzeci), cărțile din Moldova și Muntenia aflate în Șcheii Brașovului privind relațiile pe care șcheienii le aveau cu domnitorii și personalitățile din Moldova și Muntenia. Nu există perioadă istorică din toate ținuturile românești care să nu fie reflectate în documentele din Șchei, fie ele cronici, corespondență, însemnări documentare și mai ales cărți. Suma acestor valori este completată de participarea impresionantă a delegaților brașoveni la Alba Iulia în 1918, formată de 92 persoane.
Junii din Şcheii Braşovului au conservat şi ei mărturii pentru diferite evenimente istorice importante pentru români. Astfel, ei au păstrat un cult pentru Mihai Viteazul, chipul acestuia fiind prezent pe steagurile lor. Chipul lui Mihai Viteazul se păstrează și în tinda Bisericii „Sfântul Nicolae”, într-o pictură murală în frescă şi care reprezintă episodul intrării lui Mihai Viteazul în Brașov, când a fost întâmpinat de protopopul Mihai de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șchei.
De asemenea, junii au păstrat în obiceiurile lor şi costumația armatei române în războiul de Independență a României: „Junii Roșiori”, „Junii Curcani” și „Junii Dorobanți”. Junii din Ardeal nu aveau dreptul de a lupta pentru Independența României, însă au purtat „ostentativ” aceste costume la vremea respectivă şi le poartă și în prezent. De asemenea, la Marea Unire de la Alba Iulia, din delegaţia braşovenilor au făcut parte și Junii îmbrăcați în costumele lor pitoreşti.
Primele relaţii ale Braşovului cu Țările române
O urmare firească a evoluţiei economiei interne a Brașovului şi a apropierii din punct de vedere geografic, dar mai ales a vieții creștin-ortodoxe patronate de Biserica „Sfântul Nicolae” și slujitorii săi au dus la dezvoltarea relaţiilor braşovenilor cu cei din Ţările Române.
Mărturii grăitoare sunt şirul privilegiilor comerciale care reglementau activitatea comercială a negustorilor braşoveni în ţările române. Ca să dăm câteva exemple, prezentăm sumar doar câteva documente, mai întâi pe cele din Ţara Românească: 20 ianuarie 1368, Vladislav: „Limitarea plăţii de vamă la Câmpulung şi la Dunăre, scutirea de vamă la Slatina”; 7 septembrie 1412, Braşov, Stibor, Voievodul Transilvaniei: „Tarife vamale pentru comerţul în Ţara Românească”; 8 iunie 1413, Câmpulung, Mircea cel Bătrân: „Tarife vamale pe drumul Brăilei”; 25 august 1413, Câmpulung, Mircea cel Bătrân: „Tarife vamale în Ţara Românească”; 21 noiembrie 1421, Târgovişte, Radu Praznaglava: „Tarife vamale pe drumul Brăilei”; 23 octombrie 1422, Târgovişte, Dan II: „Tarife vamale pe drumul Brăilei”; 10 noiembrie 1424, Târgovişte, Dan II: „Tarife vamale în Ţara Românească”; 10 noiembrie 1424, Târgovişte, Dan II: „Tarife vamale pe drumul Brăilei”; 30 ianuarie 1431, Târgovişte – Dan II: „Tarife vamale în Ţara Românească” ; 24 ianuarie 1437, Târgovişte – Vlad Dracul, „Libertatea comerţului pe drumul Brăilei, stabilirea de tarife vamale”; 8 aprilie 1437, Târgovişte, Vlad Dracul: „Tarife vamale pe drumul Brăilei” ; 2 martie 1443, Szeged, Nicolae de Ujlak şi Ioan de Hunedoara, Voievodul Transilvaniei, „Tarife vamale pentru comerţul în Ţara Românească”; 7 august 1444, Târgovişte, Vlad Dracul confirmă prevederile documentelor lui Mircea cel Bătrân şi Ioan de Hunedoara din 1443; 11 iulie 1475, Târgovişte, Basarab Laiotă confirmă privilegiul tatălui său Dan II din anul 1422; 7 octombrie 1476, Braşov, Vlad Ţepeş confirmă privilegiul din 8 aprilie 1437.
Menționăm și o parte din privilegiile emise pe pergament, privind comerţul Braşovului cu Moldova: 1400-1432, Alexandru cel Bun, despre libertatea comerţului pentru negustorii braşoveni în Moldova; 11 septembrie, 1448, Suceava, Petru II confirmă privilegiile comerciale de la Alexandru cel Bun, Iliaş şi Ştefan II; 3 august 1449, Vaslui, Alexăndrel, confirmă privilegiul lui Alexandru cel Bun, despre tarife vamale pentru comerţul în Moldova; 12 august 1452, Vaslui, Alexăndrel, confirmă privilegiul lui Alexandru cel Bun despre tarife vamale pentru comerţul în Moldova; 2 iunie 1455, Suceava, Petru Aron, confirmă vechile privilegii privind comerţul braşovenilor în Moldova; 13 martie 1458, Suceava, Ştefan cel Mare confirmă vechile privilegii după documentele din 1449 şi 1452.
Obştea românească din Șcheii Braşovului se bucura de o oarecare independenţă faţă de Cetate, bucurându-se de sprijinul preţios al domnilor de peste munţi şi suportul moral patronat de Biserica „Sfântul Nicolae”, o ctitorie multivoievodală, ale cărei începuturi le găsim încă de la 1292, când cronica locală consemnează o troiţă folosită ca locaş de cult. Până şi autorităţile cetăţii se foloseau de prestigiul pe care îl aveau slujitorii acestei biserici în faţa voievozilor de peste munţi. „Poate să socotească fieştecine – scria cu admiraţie cronicarul Radu Duma pe unul din catastifele bisericii – precum au fost saşii către ticăloşii (n.n. în sensul de «săracii») şcheai, avându-i la cinste şi dragoste pentru multe lucruri bune ce le aveau de la şcheai, că unde era ca să trimită cu vreo solie, tot din Şcheai trimitea şi când avea Sfatul nescaiva greutăţi, trimitea de aducea pe protopopul şi cu doi juraţi la Sfat şi se sfătuia”.
Prima mărturie de această natură este confirmată de documentele care privesc pe primul preot al bisericii de piatră, popa Costea (1474-1477) pentru care Laiotă Basarab cel Bătrân se adresează autorităţilor cetăţii Braşov că este „omul nostru şi mi-a slujit domniei mele de multă vreme, astfel doresc să-l pui la o biserică lângă domnia mea ca să-l hrănesc, deci vă rog ca pe nişte buni prieteni ai mei să-l petreceţi frumos şi cu cinste”. Doar moartea survenită în acelaşi an nu i-a permis preotului Șcheian să se stabilească în Muntenia. Fiul fostului domn, Basarab cel Tânăr, adresează scrisori similare pentru popa Coman şi dascălul Radu din Șchei avertizând pe autorităţile Cetăţii (pe cei 12 pârgari) că „voiesc să vină în ţara Domniei Mele, să nu le faceţi greutăţi şi să-i lăsaţi în pace pentru voia mea… căci când eram în nevoie mult bine am văzut de la ei, de aceea vreau să le fac şi eu bine… Vă rog şi vă cer: lăsaţi-i să vie în pace”.
Pe acelaşi preot Coman îl aflăm la curtea lui Vlad Călugărul, care la 1495 începe construcţia în piatră a Bisericii din Șchei, continuată între 1518-1521 de Neagoe Basarab, de la care se păstrează şi azi o cădelniţă şi un Minei slavon copiat la 1515 la Târgovişte. Prin strădania protopopilor Iane şi Mihai, în urma daniei lui Petru Cercel al Munteniei, „s-a lungit sfânta biserică, cu sfântul altar, cu cele două hori înainte şi cu tinda dinapoi pentru partea femeiască şi a împodobit biserica cu multe icoane”.
La rândul său, Aron Vodă al Moldovei „s-au sculat de la Moldova de au ajutat sfânta biserică de ce n-au isprăvit Petru Vodă (Cercel)… şi au zugrăvit biserica pe dinăuntru şi pe dinafară cu mulţime de istorii ale sfinţilor… şi au mai înălţat turnul la 1595”.
După ce a emis şi hrisov de danie (păstrat azi în muzeul școlii), în urma căruia s-a construit şi clădirea în piatră a școlii, oferă şi preţioase daruri consemnate în catastifele bisericii, care ţine să precizeze: „de atunci până la mijlocul secolului al XVII-lea s-a dat din visteria Moldovei în toţi anii numita sumă de 12.300 de aspri”. Hrisovul său este reluat ad literam de Gheorghe Ștefan la 1666.
Documentele Braşovului confirmă numeroasele acţiuni diplomatice ale protopopului Mihai, care în dubla calitate de „scriitor la Cetate” şi protopopul românilor din Șchei, poposeşte la curtea mai multor domni din Moldova şi Muntenia înlesnind legăturile acestora cu Braşovul. Fapta sa este completată de alţi slujitori ai lăcaşului de cult din Șchei în persoana protopopilor Petru şi fiul său Grama (la Petru Rareş, Mircea Ciobanul şi Nicolae Pătraşcu), Dobre (la curtea lui Pătraşcu cel Bun şi Alexandru Lăpuşneanu) ş.a. Ni se pare interesantă afirmaţia lui Constantin Brâncoveanu din 1706 în scrisoarea către judele braşovean Andreiaş „pentru bucatele Şcheailor ce vor fi în munţi să le dea pace, precum au fost obiceiul, însă numai ce vor fi ale Şcheailor, iar nu şi ale altor oameni din Ţara Ungurească (n.n. Transilvania)”.
La rândul său, Duca Vodă porunceşte lui Hărman Mihai din Șchei „să aibă a ţinere oile lui, aici în Ţara Domniei mele, şapte ciobani, însă să fie oameni străini (șcheieni) fără bir şi fără nici o gâlceavă, însă oameni de ţară să nu fie niciunul”. Este vorba de un drept exclusiv al șcheienilor de a ţine vitele şi oile în ţinuturile româneşti de peste munţi, fiind scutiţi de taxele văcăritului, oieritului, goştinitului etc.
Hrisoavele domneşti (cca. 80 la număr) aflate în Șcheii Braşovului confirmă o continuă relaţie a domnilor de peste munţi cu obştea șcheiană şi biserica lor.
Ctitori munteni și moldoveni
Un document important este un pomelnic inedit al ctitorilor bisericii din Șchei, descoperit recent în arhiva istorică a muzeului, despre existenţa căruia ştia Nicolae Iorga, în baza unei singure file (copie), dar moartea sa neaşteptată nu i-a îngăduit descoperirea lui. Manuscrisul împarte pe două coloane voievozii ctitori cu familiile lor, boierii moldoveni şi munteni, dar şi cărturarii locali (dascăli, preoţi) şi o parte din mirenii de până la l665, când se scria documentul. Nu lipseşte în înşiruirea cronologică a ctitorilor nici Mihai Viteazul, despre care Nicolae Iorga credea că nu figurează în pomelnicul din Șchei, „aceasta fiind fără îndoială, nu pot să nu recunosc, dovada pentru calitatea sa de bastard” . Ori, exact pe fila a doua (pe care Iorga n-o cunoştea, el văzuse doar o fotografie cu imaginea primei file) aflăm textul redat în limbă slavonă: „Pomeneşte Doamne pe Io Mihail Voievod şi pe doamna sa Stanca. Io Nicola şi sora sa Florica”. Deci, alături de domn figurează şi soţia sa, fiul Nicolae Pătraşcu şi sora Florica, cei care la 1602 (cu excepţia voievodului asasinat) au semnat actul de danie a moşiei Micşuneşti, oferită bisericii în amintirea gloriosului lor soţ şi părinte „în prezenţa a mulţi şcheai, mai mult de o sută de bărbaţi şi muieri”. Era de neconceput ca Mihai Viteazul să nu apară în acest pomelnic, cu atât mai mult cu cât se ştiau legăturile acestuia cu protopopul Șcheian Mihai, care l-a întâmpinat la intrarea în Ţara Bârsei şi a făcut mai multe călătorii la curtea voievodului. Tradiţia legăturilor lui Mihai Viteazul cu românii din Șchei este bine cunoscută. Alt catastif din Șchei consemnează şi dania unui „stihar de zarpa verde cu sârmă la gură şi la mâini de la doamna Stanca a lui Mihai Voievod”.
În cronologia documentului, primul voievod pomenit este Neagoe Basarab, alături de doamna Despina şi fiul lor Teodosie, ceea ce convinge că dania lui Neagoe Basarab s-a făcut după dispariţia celorlalţi fii. Cronica protopopului Vasile din Șchei consemnează delegaţia șcheienilor care s-au dus la domnul muntean şi „cu mare cinste şi în numele şi cu rugămintea lui Neagoe Recomie Basarab voievod în Ţara Românească… s-au terminat sfântul altar şi hramul, împreună cu clopotniţa cea veche”. Vechiul catastif al bisericii consemnează şi o cădelniţă mare de argint, aflată azi în expoziţia muzeului.
Pomelnicul continuă cu Radu cel Mare al Ţării Româneşti, Petru Cercel al Moldovei, Nicolae Pătraşcu alături de doamna Voica şi fiica Maria, Petru cel Tânăr (fiul lui Mircea Ciobanul) de la care catastifele menţionează mai multe danii (trei stihare de stambă, catifie mohorâtă şi catifie verde, un procov de tetrapod cu 21 ciucuri de argint, 2 dverii ş.a.). Urmează Alexandru Lăpuşneanu al Moldovei, de la care s-a păstrat un impresionant Tetraevanghel miniat, lucrat la Mănăstirea Râşca de Mateiaş Logofătul. La curtea acestui voievod poposea în repetate solii popa Dobre din Șchei.
Ca într-o cronică a unităţii naţionale se succed în pomelnic voievozii din Muntenia şi Moldova: Alexandru Voievod, fiul lui Mihnea cel Rău, urmat de Petru Cercel, căruia cronica Șcheiană îi apreciază în mod deosebit contribuţia ctitoricească la clădirea bisericii pentru că „a împodobit altarul în anul de la Hristos 1583… a ridicat tinda bisericii de piatră şi au înfrumuseţat oltarul şi biserica cea veche cu toate chipurile sfinţilor şi cu podoabe”. Un alt catastif confirmă chiar înmormântarea domniţei Soltana, soţia sa, în tinda cea mare a bisericii. Era de aşteptat, după ce sunt pomeniţi Ştefăniţă Vodă şi fiul său Radu, să fie aşezat la loc de cinste Aron Vodă şi doamna sa, Stanca, şi fiul său, Bogdan Voevod, despre care, în ciuda unei domnii scurte, cronica șcheiană consemna: „în zilele protopopului Mihai s-au sculat Aron Vodă de la Moldova de au mai ajutat sfânta biserică, de ce n-au putut isprăvi Petru Vodă (Cercel), Aron Vodă a isprăvit şi s-au zugrăvit şi au mai înălţat turnul în anul 1595”. Vechile catastife consemnează numeroase danii ale acestui voievod: „un potir galbin cu muc… o sfită de zarpa roşie mare… o sfită pe verde cu flori de zarpa”.
Până azi, graţie unei împrejurări fericite „a scăpat” hrisovul de danie de la Aron Vodă pecetluit în 28 noiembrie 1594, care între altele dispunea: „Domnia Mea au binevoit cu a noastră bunăvoinţă, cu curată şi luminoasă inimă… văzând într-un loc o sfântă biserică în suburbiul Braşovului, numit Șchei… nezidită şi neisprăvită… am isprăvit şi am împodobit-o ca să să numească şi Domnia Mea ca un ctitor nou… aşijderea… am făcut o dare de rând din an în an câte 12.000 aspri… şi cine va fi domnitor din copiii noştri sau din neamul nostru sau pe oricine l-ar alege Dumnezeu să fie domnitor în ţara noastră a Moldovei, acela să nu strice dania noastră şi aşezământul, să facă şi el dare”.
Într-adevăr gestul lui Aron Vodă avea să fie de bun augur şi, ca dovadă, voievozii care i-au urmat la tron au respectat mesajul său. Cele peste 80 de hrisoave din arhiva muzeului, precum şi mărturiile din catastifele vechi ale bisericii sunt o confirmare a acestui adevăr. Domnitorii sunt consemnaţi în continuare atât în documente (în special hrisoave), cât şi în pomelnic, şi din rândul acestora amintim pe Radu Șerban, fostul paharnic al lui Mihai Viteazul, adus la Braşov de două ori de protopopul șcheian Mihai pentru a rezolva pretenţia la tron a lui Moise Szekely, şi a doua oară, pentru aceleaşi motive, în conflictul judelui braşovean cu Gabriel Bathory.
Amintim din protocol şi pe Matei Basarab, alături de doamna Elena, regăsiţi şi în catastifele de danie, dar şi pe rivalul său, Vasile Lupu al Moldovei. Alături de domni, în aceleaşi documente apar şi boierii din Muntenia şi Moldova, ceea ce confirmă relaţii deosebit de strânse, nu numai legate strict de biserică, ci şi în context cultural şi mai ales comercial-negustoresc.