„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Peste 700 de participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului
Cetatea Brașovului a găzduit în perioada 16-18 august Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) din Arhiepiscopia Sibiului. Tinerii din cele 10 protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului au participat la mai multe manifestări, cum ar fi Procesiunea luminii și a portului popular, Festivalul satului românesc, o conferință tematică, dezbateri și liturghia arhierească.
Deschiderea ITO Brașov 2019 a avut loc vineri, 16 august, în Piața Unirii din Brașov, unde delegațiile celor 10 protopopiate au fost primite și prezentate de gazde în fața unei scene amenajate, în prezența Preasfințitului Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a vicarului-administrativ al eparhiei, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, a consilierului cultural eparhial, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, a protopopului de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga, a autorităților centrale, județene și locale și a numeroși oaspeți.
Mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a fost transmis de PS Episcop Ilarion Făgărășanul.
„Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a binecuvântat ca, în aceste zile, tinerii din Arhiepiscopia Sibiului să vină aici, în cetatea Brașovului, pentru a participa la un program cu activități până duminică. Mulțumim celor care au ostenit, părintelui protopop Dănuț-Gheorghe Benga și echipei sale care s-au străduit de mult timp ca această întâlnire să fie una cu folos, cu binecuvântare de la Dumnezeu, o întâlnire despre care să povestească toți tinerii când se vor întoarce acasă”, a spus ierarhul.
„Adevărați mărturisitori ai credinței”
Un cuvânt de bun-venit a rostit și gazda evenimentului, părintele protopop Dănuț-Gheorghe Benga.
„Dragi tineri, să-L mărturisiți pe Hristos cu viața voastră, cu faptele voastre, să fiți bucuroși, să rămâneți frumoși! Fiți bineveniți în această frumoasă așezare la poalele Tâmpei. V-am primit cu tot dragul și vă rugăm să vă bucurați de frumusețile acestui oraș”, a spus părintele protopop.
Mesajul către tineri al părintelui vicar-administrativ Ioachim Tomoiagă a subliniat datoria acestora de a fi mărturisitori ai lui Hristos într-o lume tot mai îndepărtată de Dumnezeu.
„Vă îmbrățișez pe toți și vă spun bine ați venit la această întâlnire de cuget și simțire, de mărturisire de credință, pentru că întâlnirea dumneavoastră de aici nu este ca să arătați de unde ați venit până unde. Întâlnirea dumneavoastră de aici este una prin care vă arătați niște adevărați mărturisitori ai credinței”, a subliniat părintele Ioachim Tomoiagă.
Seara a continuat cu mesajele de bun-venit din partea prefectului județului Brașov, Marian Rasaliu și a primarului Gheorghe Scripcaru. Mai apoi, artiștii invitați la ITO Brașov 2019 au susținut momente artistice. Au urcat pe scenă grupul psaltic „Kyrios”, Cvintetul „Anatoly”, Orchestra „Plaiuri Transilvane” și grupul de soliști „Țara Bârsei”, Trupa 6 și Formația „Atomic”.
Seara s-a încheiat cu Procesiunea credinței și a luminii. Tinerii purtând drapelul țării, steagurile protopopiatelor și al eparhiei au fost însoțițiți pe străzile din centrul vechi al Brașovului de fanfara și garda Jandarmeriei Brașov. Procesiunea s-a încheiat la Biserica „Buna Vestire”, unde PS Episcop Ilarion Făgărășanul și soborul de preoți i-au binecuvântat pe tineri.
Satul românesc
A doua zi de manifestări a cuprins workshopuri tematice organizate în sălile de clasă de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov. Aici tinerii au discutat împreună cu liderii de grupuri teme precum implicarea lor în viața Bisericii, satul românesc astăzi, prietenie și credință etc.
Mai apoi, tinerii au avut posibilitatea să afle mai multe despre patrimoniul cultural și spiritual din Șcheii Brașovului participând la Festivalul satului românesc, în cadrul căruia au avut loc și ateliere tradiționale. Despre istoria acestor locuri și despre românii de aici le-a vorbit tinerilor directorul Muzeului „Prima școală românească” din Șcheii Brașovului, pr. dr. Vasile Oltean. Tot aici, părintele conferențiar universitar Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a susținut o conferință cu tema „Satul românesc-matricea pierdută a vieții veșnice” prin care a adresat tinerilor gânduri legate de „Satul s-a constituit în jurul bisericii și al primei școli. Țăranii români și-au crescut copiii în respect de carte. Nu le cumpărau prima dată căruțe, ci câte o carte bună, să o țină bine minte. Am citit peste 140 de testamente de țărani români din Ardeal și la moartea bunicilor prima dată se lăsa cartea de rugăciuni. Cine primea de la bunici cartea de rugăciuni era din start în generația următoare liderul comunității ”, a subliniat părintele Constantin Necula.
Ziua s-a încheiat cu un program artistic susținut de Cenaclul „Lumină lină” din Sibiu, împreună cu elevi și studenți de la Liceul și Facultatea de Muzică din Brașov.
Duminică, 18 august, tinerii au participat la Sfânta Liturgie oficiată de IPS Mitropolit Laurențiu la Centrul socio-cultural pentru tineret „Sfânta Eugenia” de la Tărlungeni, județul Brașov. Tot acum a avut loc și sfințirea și inaugurarea acestui centru pentru activitățile cu tienrii din Arhiepiscopia Sibiului.