„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Sărbătoare la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei
Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica din incinta Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei cu prilejul hramului Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
Alături de PS Episcop Timotei Sătmăreanul, a slujit un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic și misionar, Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, pr. Felix Iulian Radu din București - șeful Secției de Asistență Religioasă a Ministerului Afacerilor Interne, pr. Radu Procopie Cotuțiu din Cluj-Napoca, de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, protos. Agaton Oprișan - starețul Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Petrova, pr. Daniel Achim din Baia Mare, de la Inspectoratul de Jandarmi Maramureș, pr. Vasile Grigor - slujitor la biserica Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră din Sighetu Marmației, preoți din municipiul Sighetu Marmației și alte parohii.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, condus de arhid. Adrian Dobreanu.
La hram au participat reprezentanți ai autorităților publice județene și locale, lucrători din cadrul inspectoratului teritorial, precum şi mulți credincioși.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Timotei Sătmăreanul care s-a referit la viaţa şi activitatea Sfântului Ștefan cel Mare, la luptele pe care le-a dus pentru oprirea invaziei musulmanilor spre Europa, apărând creștinismul european, la bisericile pe care le-a construit.
Biserica maramureșeană din lemn s-a construit în incinta Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației între anii 2008 și 2009 și a fost așezată sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, care este și ocrotitorul Poliției de Frontieră din România.