„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Sărbătoare la Stoiceni, în Ţara Lăpuşului, la gospodăria tradiţională restaurată a lui Grigore Leşe
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, alături de un sobor din care au mai făcut parte arhim. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, protopopul de Lăpuş, Florin Stan, şi alţi preoţi din zonă, au oficiat slujba de binecuvântare a casei interpretului de muzică tradiţională Grigore Leşe din Stoiceni, Ţara Lăpuşului şi au săvârşit un parastas pentru cei trecuţi la Domnul din familia interpretului. După oficierea slujbelor religioase, a început prima ediţie a festivalului „Acasă la Grigore Leşe”.
Ridicată din lemn de stejar, lipită cu lut, cu fundaţie din piatră şi acoperită cu şindrilă de brad, cu târnaţ cu stâlpi pe margini şi cu pământ în loc de podele, casa din Stoiceni a lui Grigore Leşe este una tradiţională. Lângă ea se află şura, acoperită cu paie, care folosea la adăpostitul animalelor, perimetru în care aveau loc jocul şi masa din timpul evenimentelor din lumea satului lăpuşean.
În memoria bunicului şi a tatălui său, Grigore Leşe a refăcut gospodăria tradiţională, cu casă şi şură, ca reper etnografic al Ţării Lăpuşului. Tatăl lui Grigore Leşe a fost un meşter de case şi şuri din lemn, iar în Târgul Lăpuş a mutat, pe role de lemn, circa 20 de metri, şura vecinului său Nodiş, aşa cum au fost translatate şi bisericile în Bucureşti.
La sărbătoare au participat locuitorii Stoiceniului şi din oraşul Târgul Lăpuş, invitaţi din zonă şi din ţară, formaţii şi interpreţi de muzică populară.
Grigore Leşe a fost felicitat de cei doi ierarhi pentru păstrarea tradiţiei, iar din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, PS Episcop Iustin i-a oferit Gramata Episcopală.
„E un gest de spiritualitate profundă cel pe care îl face astăzi maestrul Grigore Leşe, pentru că îşi aduce aminte, aici, în vatra părintească, de cei ce s-au mutat în eternitate. Noi credem şi mărturisim că ei îşi continuă existenţa. Legătura maestrului Grigore Leşe cu tradiţiile, cu valorile spirituale ale acestui neam sunt deosebite. Şi dacă Dumnezeu a potrivit sau dânsul a ales această zi în care să vină la Stoiceni, la rădăcini, şi să ne provoace pe noi să binecuvântăm această casă memorială şi să ne aducem aminte de înaintaşi, dacă dânsul a programat sau Dumnezeu a rânduit aşa, această festivitate şi această pomenire are loc pe 2 iulie, când îl pomenim pe Sfântul Ştefan cel Mare, care, din punct de vedere a credinţei şi a dragostei faţă de neam, este reprezentativ, într-o lume în care toate sunt aproximative şi în care şi credinţa oamenilor slăbeşte şi ataşamentul faţă de valorile naţionale scade. Într-o lume ca aceasta, iată că maestrul Grigore Leşe ne-a provocat să venim, întâi de toate să ne aducem aminte de Dumnezeu, să ne aducem aminte de cei ce au plecat din lumea aceasta, şi să ne aducem aminte de tradiţiile noastre sfinte”, a spus Preasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei.
„Ţara Lăpuşului este fericită că s-a născut maestrul Grigore Leşe în acest spaţiu. Prin ceea ce face intră în nemurire şi noi apreciem această lucrare mare şi importantă, preţuim mult aria folclorică şi arta muzicală pe care le promovează şi sperăm ca în umbra maestrului Grigore Leşe, aşa cum au crescut în umbra marilor bărbaţi ai neamului nostru ucenici, să crească şi alţi tineri, alte vlăstare care vor duce mai departe valoarea sacră a folclorului românesc”, a spus PS Episcop Iustin.