„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Seară duhovnicească la Dej
La Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Dej, credincioșii au luat parte la slujba Vecerniei, oficiată de protopopul de Cluj II, Alexandru Constantin Ciui, de arhid. Daniel Frumos, administratorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și de pr. Iuliu–Teodor Leach, de la Parohia Dej I. Cu această ocazie, pr. Alexandru Constantin Ciui a ţinut un cuvânt de învăţătură despre smerenie, post și sfințirea timpului în cadrul Sfintei Liturghii și virtuțile care izvorăsc din acestea într-o societate care traversează o criză spirituală. De asemenea, a evidențiat importanța smereniei și a fricii de Dumnezeu, ca început al mântuirii, înălțarea prin smerenie și încercarea de a fructifica timpul pe care Dumnezeu îl îngăduie fiecărui om, pentru a face fapte bune, folosind resurse scripturistice, patristice și teologice. La final, pr. Iuliu-Teodor Leach a mulțumit preoților invitați și credincioșilor care au participat la eveniment.



.jpg)