„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sfânta Liturghie în mijlocul tinerilor din Turda
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a slujit sâmbătă, 19 decembrie, Sfânta Liturghie, la Biserica „Învierea Domnului” din Turda, înconjurat de un sobor de 10 preoți. La Sfânta Liturghie au participat peste 100 de tineri, alături de părintele Zăhan Sebastian, președintele organizației de tineret Turda Tin.
Asociaţia tinerilor din Turda își desfășoară activitatea pe lângă Biserica „Învierea Domnului” - Oprișani din Turda, fiind susținută de către cei doi parohi, pr. Vasile Știopei și pr. Oliviu Verdeș. Alături de tineri, care au dat și răspunsurile la Sfânta Liturghie, la slujbă a participat și o mulţime de credincioși din Turda.
În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Andrei le-a spus tinerilor că trebuie să se gândească la viaţa duhovnicească şi le-a oferit exemple din Vechiul Testament, din viaţa proorocului Daniel, sau din Noul Testament: „Atunci când tinerii își pun serios problema religioasă sunt vrednici de admirat. Așa s-a întâmplat și cu tânărul bogat din Evanghelie, care preocupat fiind de cele religioase a venit la Domnul Hristos și i-a zis «Bunule învățător, ce să fac să moștenesc viața veșnică?». Și Domnul Iisus Hristos, ne spune evanghelistul, l-a privit cu mult drag, pentru această preocupare serioasă pe care o avea cu privire la viața lui duhovnicească. Putea fi preocupat de multe alte lucruri, și atunci și mai ales acum, cu câte nu sunt îmbiați tinerii și atunci când îi vezi preocupați de cele frumoase, de viața religioasă vrednici sunt de admirat și îi privim cu drag, așa cum l-a privit Domnul Iisus Hristos pe tânărul bogat”.
Numeroşi copii şi tineri, alături de credincioşi s-au împărtăşit în cadrul slujbei. La finalul Sfintei Liturghii, tinerii au susținut un recital de colinde iar IPS Mitropolit Andrei le-a oferit tuturor cărți cu rugăciuni și colinde. De asemenea, IPS Mitropolit Andrei a sfințit o icoană a Maicii Domnului lucrată în mosaic, aflată pe unul din zidurile exterioare ale bisericii.
Asociaţia tinerilor din Turda
Asociaţia Turda-Tin, înfințată în anul 2007 la Turda de pr. Zăhan Sebastian, oferă tinerilor modalităţi de petrecere a timpului liber în mod util. În cadrul asociaţiei Turda-Tin se desfăşoară două proiecte: „O investiţie în prezent pentru o şansă în viitor” şi „Dăruind primeşti”.
Proiectul „O investiţie în prezent pentru o şansă în viitor” are ca obiectiv petrecerea de către tineri în mod plăcut şi util a timpului liber prin activităţi de informare şi documentare, consultanţă şi consiliere, sportive, tehnico-aplicative, recreative.
Proiectul are ca scop şi oferirea unui sprijin spiritual tinerilor.
Proiectul „Dăruind primeşti” are ca scop identificarea persoanelor, a familiilor cu probleme financiare sau de altă natură şi ajutorarea acestora cu alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, intermedierea unor consultaţii medicale, intermedierea cu diferite instituţii, sprijinire la întocmirea unor documente.
Aceste proiecte sunt susţinute de Parohia Ortodoxă Oprişani II, Primăria Municipiului Turda, Consiliul Judeţean Cluj, prin sponsorizări şi donaţii de la persoane juridice şi fizice.
Întreaga activitate a asociaţiei se desfăşoară pe bază de voluntariat.