„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Simpozion naţional la Oradea
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, din cadrul Universităţii din Oradea, a organizat, în perioada 5-6 noiembrie, Simpozionul naţional cu tema „Sfântul Ioan Gură de Aur - modelul păstorului, teologului și filantropului creștin”. Evenimentul se încadrează în seria de manifestări organizate în Episcopia Oradiei în cadrul
„Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii” în Patriarhia Română.
Lucrările simpozionului naţional au fost precedate de slujba de Te Deum, oficiată de către un sobor de preoți profesori, în paraclisul „Sfântul Teodor Studitul” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, cu participarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, a profesorilor de teologie, a unor invitați de seamă și a masteranzilor şi studenţilor participanți. La finalul slujbei, PS Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare și felicitare adresat corpului profesoral al facultății pentru organizarea și pregătirea manifestării, subliniind, totodată, aspecte din viața, activitatea, opera și contribuția teologică a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Pr. prof. univ. dr. Dumitru Megheșan, decanul facultăţii orădene, a adresat mulţumiri ierarhului pentru părinteasca dragoste, bunăvoință și purtare de grijă.
Un model și un teolog de excepţie
Partea a doua a manifestării a fost dedicată prezentării referatelor, la care au participat cadre didactice de la mai multe facultăţi de teologie ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române.
În lucrările simpozionului au fost reliefate aspecte din prodigioasa și complexa operă teologică a Sfântului Ioan Gură de Aur, un iscusit exeget al învățăturilor Bisericii.
Personalitatea sa marcantă a fost unanim apreciată, atât în Răsărit cât și în Apus, fiind supranumit „lira de aur”, datorită profunzimii tratatelor şi omiliilor teologice pe care le-a scris.
S-a remarcat și pe tărâm pastoral, el rămânând modelul păstorului de suflete și al filantropului creștin și, nu în ultimul rând, un mare rugător înaintea lui Dumnezeu.
Toţi cei prezenţi la lucrările simpozionului au concluzionat genialitatea personalităţii Sfântului Ioan Gură de Aur, cel care a fost şi va rămâne un model și un teolog de excepţie, un adevărat slujitor al lui Hristos, care a adunat şi va aduna şi pe mai departe în jurul operelor sale cercetători şi teologi de pretutindeni. La finalul lucrărilor, pr. prof. univ. dr. Dumitru Megheşan, decanul facultăţii, a mulţumit celor prezenţi pentru participarea la eveniment, menționând că toate referatele prezentate vor fi adunate într-un volum dedicat manifestării.