„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea,
Slujire arhierească la Mănăstirea Făgeţel, Harghita
În prima vineri din Postul Mare, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghia a Darurilor înainte Sfințite la Mănăstirea „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Făgețel, judeţul Harghita. În predica rostită la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a atras atenția asupra faptului că „rugăciunea de pocăință în această perioadă când postim este rugăciune de ridicare din păcat”. „În rugăciune, omul cuvântător se unește cu Dumnezeu Cuvântul. Cei care se roagă au fața luminoasă pentru că au adunat lumină în suflet. Rugăciunea este ajutor dumnezeiesc, izvor de pace și de liniște, izvor de sănătate, izvor de iubire și de mântuire”, a spus PS Episcop Andrei, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei.



.jpg)