„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujiri şi binecuvântări arhiereşti
Noua biserică parohială cu hramul „Sfânta Treime” din Parohia Iclod, Protopopiatul Blaj, fost binecuvântată de către Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. De asemenea, noua capelă de cimitir din Parohia „Nașterea Maicii Domnului", din Arieșu de Câmp, Protopopiatul Baia Mare, a fost sfinţită de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent, sâmbătă, 7 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Iclod, Protopopiatul Blaj, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a noii biserici parohiale cu hramul „Sfânta Treime”. Cu acest prilej, au fost sfințite icoanele de pe primul registru al catapetesmei, după care au fost binecuvântate troițele amplasate în vecinătatea locașului de închinare. Pentru activitatea sa, parohul Călin Beudean a fost hirotesit întru sachelar.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ierarhul a spus: „În calitate de creștini, avem datoria să cercetăm biserica spre a ne întâlni cu nectarul Evangheliei, spre a ne închina lui Dumnezeu și a primi binecuvântările Sale: milă, iertare de păcate, ajutor în necazuri și nevoi, pace și bucurie. În locașul bisericesc, devenim copii ai Aceluiași Părinte ceresc, rugându-ne împreună, cântând împreună laude sfinte și împărtășindu-ne cu toții din același potir, fiind, într-adevăr, «o inimă și un suflet» cu primii creștini din Ierusalim”.
Biserica „Sfânta Treime” din Parohia Iclod, Protopopiatul Blaj, a fost ridicată între anii 2016-2019, piatra de temelie a noului locaș fiind așezată la data de 12 ianuarie 2016, în prezența a numeroși clerici și credincioși din localitate și împrejurimi. Biserica este construită în stil bizantin treflat, lucrările de edificare fiind efectuate în proporție de 90%. Noua catapeteasmă a fost realizată din lemn de tei, iar icoanele care împodobesc primul registru au fost executate în stil bizantin de către pictorul Andrei Ștefan din localitatea Tirimia, județul Mureș. În continuare, noul locaș de cult va fi împodobit cu haina picturii. Începând cu data de 1 iulie 2012, păstor al comunității credincioșilor din Parohia Iclod este părintele Călin Beudean.
Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a liturghisit, sâmbătă, 7 septembrie, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului" din localitatea Arieșu de Câmp, Protopopiatul Baia Mare. După Sfânta Liturghie, ierarhul a sfințit noua capelă de cimitir din localitate. Din soborul slujitor au făcut parte Fabian Coroian, protopopul Băii Mari, pr. dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul" din Baia Mare, Călin Bogdan Stoica, parohul credincioșilor din Arieșu de Câmp, pr. Călin Ciprian David din Parohia Colțirea și pr. Florin Florea din Parohia Ardusat; arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, și arhid. Gherasim Nap. Între credincioșii prezenți la acest eveniment s-a aflat și Ciprian Vasile Rus, primarul comunei Ardusat.