Sorin Lavric la „Glasul Bisericii în cetate”, la Zalău

În sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj din Zalău a avut loc joi, 28 aprilie, o nouă întâlnire, în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului. Sorin Lavric, filosof, scriitor și traducător a susținut conferința cu tema „Consacrarea prin suferință: Liviu Brânzaș și Valeriu Gafencu”.

Filosoful Sorin Lavric a prezentat, la începutul conferinţei biografiile lui Alexandru Mironescu, Liviu Brânzaș și Valeriu Gafencu, victime ale regimului comunist, ilustrând, totodată, faptul că toți cei care au trecut prin temnițele comuniste au parcurs un itinerariu duhovnicesc ce generează un algoritm al suferinței, structurat, în opinia sa, pe cinci etape.

În continuare, Sorin Lavric a descris cele cinci stadii care alcătuiesc algoritmul suferinței, începând cu faza eliminării sociale, în care omul este umilit, desființat din punct de vedere social, mai ales în ceea ce îi privește pe intelectuali și continuând cu suprimarea fiziologică, printr-o asceză impusă, în ideea de a face din deținutul politic un om care se află mereu la discreția altora. A doua etapă reprezintă momentul din care începe su­ferința propriu-zisă, care, dacă este acceptată de către cel în cauză, favorizează spiritualizarea și înnobilarea simțurilor acestuia. Cea de-a treia fază este cea metanoică, în contextul căreia omul se schimbă lăuntric, dobândind o altă perspectivă asupra vieții, o optică spirituală, asfel încât simptomul metanoiei, ca schimbare de mentalitate, constă în aceea că frica dispare din inima lor, observându-se, în felul acesta, o detașare de grijile inerente ale vieții cotidiene.

Cea de-a patra etapă, la care au ajuns foarte puțini, este cea anastatică, caracterizată printr-o depășire a condiției umane, o iradiere a iubirii divine, care a prins contur în sufletele unora dintre deținuții din perioada comunistă, stare de bucurie personală simțită și de către cei din proximitatea acestora: „În treapta suferinţei anastatice, îţi depăşeşti condiţia, în tine se trezesc nişte resorturi uimitoare, de care nu ştiai, resorturi ale credinţei, care nu doar că te modifică, dar modifică şi mediul din jur. Acesta este semnul anastatic, că omul modifică ambianţa, anturajul. Omul metanoic încă nu schimbă anturajul, el doar pe dinăuntru, pe cont propriu se schimbă”, a spus Sorin Lavric.

În acest sens, consacrarea nu se primește prin omologare, prin recunoaștere universitară sau din partea semenilor, ci prin obstracizare, prin proscriere, motiv pentru care împlinirea nu se poate obține decât în situații limită și în niciun caz în circumstanțe comode. Ultima etapă, cea a mărturisirii, este aceea la care au ajuns cu toții, chiar dacă nu au traversat faza anastatică, deoarece trecând prin aceste ex­periențe de viață unice, aceștia au devenit mărturisitori ai propriilor trăiri, care i-au marcat pentru totdeauna, în așa fel încât majoritatea deținuților politici au scris tot ceea ce au experimentat în perioada petrecută în închisorile comuniste.

Creşterea spirituală modifică pe cei din jur

Sorin Lavric a subliniat că forța acestei literaturi axată pe trăirile celor care au suferit în perioada comunistă nu desfată estetic, ci transformă lăuntric, iar viața apare ca o aventură a spiritului.
„Acest algoritm al suferinţei surprinde o evoluţie a spiritului, sunt cinci trepte. Spiritul nu creşte decât în situaţii limită. Spiritul creştin şi, în genere credinţa, nu creşte decât atunci când omul este strivit, atunci când este pus la zid, când nu mai are repere, nu mai are certitudini, îşi dă seama că se scufundă, şi atunci, dacă are stofă, înlăuntul lui se trezesc nişte resorturi nebănuite, cu ajutorul cărora poate supravieţui. Nu numai că poate supravieţui, dar se poate schimba într-atât de mult încât după aceea, după ieşirea din puşcărie poate să îi modifice pe cei din jur. Adevăraţii deţinuţi politici au fost cei a căror creştere spirituală a modificat anturajul apropiaţilor, anturajul discipolilor, pentru că transmiteau ceva, o undă a spiritului pe care n-ar fi căpătat-o niciodată dacă n-ar fi trecut prin închisori”, a spus Sorin Lavric. La finalul conferinței, invitatul a răspuns întrebărilor adresate de public.

Prezent la conferinţă, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a remarcat importanţa prezentării unor personalităţi care au suferit în perioada comunistă şi a experienţei creştine pe care aceştia au avut-o în închisori: „Este important pentru noi să mai discutăm astfel de pagini din istoria destul de recentă şi tristă a României, pentru a nu repeta greşelile din trecut”.

Sorin Lavric s-a născut în 1967, la Turnu-Severin, este absolvent al Facultății de Medicină (1993) și al Facultății de Filosofie (1996), cu titlul de doctor în filosofie obţinut în 2005. În 1997 a devenit redactor la Editura Humanitas, iar din 2003 ține cursuri la Facultatea de Filosofie București, despre filosofia lui Constantin Noica. În 2008 a obținut premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române pentru cartea „Noica şi Mişcarea Legionară”, iar în anul 2011 premiul de eseistică al revistei „Luceafărul” pentru volumul „Zece eseuri”. De asemenea, scriitorul Sorin Lavric este autorul mai multor lucrări publicate, între care: „Cartea de Crăciun” (Humanitas, 1997), „Ontologia lui Noica. O exegeză” (Humanitas, 2005), „Noica şi Mişcarea Legionară” (Humanitas, 2007), și „Zece eseuri” (Humanitas, 2010), studii introductive la volumele „Devenirea întru fiinţă” (Humanitas, 1999) şi „Povestiri despre om” (Humanitas, 2011) de Constantin Noica.