„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sute de elevi la olimpiada de religie, etapa județeană
Etapa județeană a olimpiadei de religie a avut loc sâmbătă, 23 martie. Cu această ocazie, o parte dintre elevii participanți au fost felicitați și binecuvântați de către ierarhi, care au adresat felicitări și profesorilor îndrumători ai elevilor, precum și organizatorilor acestui concurs. În urma etapei județene, elevii care obţin locul I se vor califica la etapa naţională care va avea loc la Oradea în luna mai 2019.
Elevii din județul Sibiu au participat la etapa județeană a olimpiadei de religie, competiție organizată sâmbătă, 23 martie, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu. Participanții au fost binecuvântați de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Anul acesta au participat la faza județeană a concursului peste 120 de elevi de la școlile și liceele din județul Sibiu. Elevii au avut posibilitatea să-și demonstreze creativitatea, să-și pună în valoare cunoștințele de la această disciplină și să-și arate dragostea lor față de Biserica străbună și tradiții.
Ca în fiecare an, la începutul concursului, elevii au primit vizita IPS Mitropolit Laurențiu care i-a binecuvântat, le-a mulțumit pentru atașamentul lor față de această disciplină și le-a urat succes pe mai departe.
„Am trăit din nou bucuria de a fi alături de elevii participanți la faza județeană a Olimpiadei de Religie. Am fost în fiecare sală unde sunt copiii noștri olimpici, din care se vor alege cei care vor merge la faza națională. Olimpiada este o mare bucurie pentru Biserică, pentru că bucuria aceasta ne-o aduc copiii nevinovați, copiii curați, copiii dornici de a-L cunoaște mai bine pe Dumnezeu și de a fi activi la orele de religie. Olimpiada este și un examen vocațional pentru ei, un examen care l-au dat în concurența aceasta olimpică datorită dorinței lor curate și apropierii lor de valorile spirituale ale credinței noastre. Nu în ultimul rând, olimpiada este un examen vocațional pe care l-au dat profesorii noștri de religie, pentru că ei i-au îndrumat pe copii să ajungă la aceste performanțe. Din școli s-au ales cei mai buni, acum dau toți acest test al vocației spirituale și din ei se vor alege cei care ne vor reprezenta la faza națională”, ne-a spus ierarhul.
Alături de Părintele Mitropolit Laurențiu s-au aflat Marineta Popa, director din cadrul Ministerului Educației Naționale, inspectorul școlar județean, prof. Emilian Marius Novac, inspectorul școlar județean pentru disciplina religie, prof. Gabriela Frățilă, directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga”, prof. Ioan Moșneag și alte cadre didactice.
„Olimpiada de religie din anul acesta are un element de noutate. Și elevii din clasele a V-a și a VI-a pot participa la concurs și cel mai important lucru este că acești copii au achiziții informaționale noi și le pot valorifica. Elevii care participă în clasa a V-a și au doar o experiență personală nu și o notă care să îi califice între primii elevi pe județ pentru a merge la faza națională, pot să înlocuiască tristețea de moment cu avantajul de a participa anul următor la olimpiadă și de a valorifica informațiile pe care le-au achiziționat deja în anii de școală”, ne-a spus Marineta Popa.
Elevii participanți la această etapă a olimpiadei de religie au primit din partea ierarhului iconițe și dulciuri.
Etapa județeană la Timișoara
La Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timişoara a avut loc sâmbătă, 23 martie, etapa judeţeană a olimpiadei de religie. În acest an, la faza judeţeană au participat peste 200 de elevi din clasele V-XII, de la mai multe unități de învățământ din judeţul Timiş.
Toți elevii au fost încurajați și felicitați de pr. Nichifor Tănase, consilier la Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Timișoarei, și de prof. Daniela Liliana Buzatu, inspector la disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, pentru preocuparea lor de a cunoaște învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe.
Elevii înscriși la olimpiadă au intrat în sălile de clasă, unde au avut trei ore la dispoziţie pentru rezolvarea subiectelor de examen. Un sprijin în organizarea și desfășurarea olimpiadei de religie l-a acordat prof. Adela Panait, directorul Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, care a pus la dispoziţia inspectorului școlar şi al elevilor resursele instituţiei de învăţământ. La finalul competiţiei şcolare, toţi elevii participanţi, profesorii însoţitori, profesorii supraveghetori şi corectori au primit o masă caldă la cantina şcolii.
Olimpiada de religie, la Arad
Seminarul Teologic Ortodox Arad a găzduit, sâmbătă 23 martie, etapa judeţeană a olimpiadei de religie ortodoxă pentru clasele V-XII. Cei 133 de candidaţi au primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Ierarhul a binecuvântat pe elevii participanţi şi pe profesorii lor, subliniind faptul că „ei deja sunt olimpici, prin faptul că s-au calificat la această etapă, duc lupta cea bună și au în față biruința Pascală. Olimpiada reprezintă o unitate de timp, o răsplată omenească relativă și una dumnezeiască, care este totală”. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei le-a mai urat olimpicilor să fie sănătoși, cu putere de muncă și dorință de studiu.
Inspectorul şcolar pentru disciplina religie, arhid. prof. Florin Sirca a subliniat că „această zi poate fi considerată o zi de sărbătoare pentru importanţa momentului în viaţa elevilor, a familiilor acestora şi a profesorilor”.
Faza județeană în Episcopia Caransebeșului
Faza județeană a olimpiadei de religie din Eparhia Caransebeșului s-a desfășurat sâmbătă, 23 martie, la Petroșnița, Peste 100 de elevi din județul Caraș-Severin au participat concursul găzduit de Școala Gimnazială din satul Petroșnița, eveniment organizat de către Episcopia Caransebeșului, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Primăria și Consiliul Local Bucoșnița.
La eveniment a participat, alături de elevi, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, inspectorul școlar general, autorități județene și locale.
În cuvântul adresat tinerilor, cadrelor didactice și autorităților prezente, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a subliniat caracterul Anului omagial 2019, care reflectă importanța satului românesc, al primarilor, dascălilor și preoților vrednici, precum și importanța colaborării dintre Biserică și școală, școala oferind formarea cultural-educativă, iar Biserica, formarea spirituală: „Am ales ca în acest an Olimpiada Națională de Religie – faza județeană să se desfășoare în mediul rural, la o școală dintr-un sat românesc, autentic, din Banatul Montan, pentru că suntem în Anul omagial dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române satului românesc. Și olimpiada de religie, ca și alte evenimente cultural-spirituale și artistice din acest an, s-a desfășurat într-una dintre parohiile rurale din cadrul Episcopiei noastre, ca să închinăm așa cum se cuvine anul satului românesc. Petroșnița este un sat aflat la porțile Cetății Caransebeșului, cu frumoase și bogate tradiții, spirituale și românești. Am ales Petroșnița pentru că dumneavoastră sunteți oameni credincioși, oameni harnici și gospodari, și să nu uităm că în acest an îi cinstim pe preoții, pe dascălii și primarii gospodari”.
De asemenea, ierarhul a adăugat că „îi cinstim așa cum se cuvine, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate, pe preoții care au slujit în această Sfântă Biserică, și îl prețuim pe părintele paroh, cel care de mulți ani slujește aici, îi prețuim pe dascălii care își desfășoară activitatea în școala care se află vizavi de biserică, pentru că întotdeauna Biserica strămoșească și școala românească au mers împreună. Nu putem niciodată despărți aceste două instituții, Biserica și Școala, formarea spirituală și educația. De asemenea, ne aducem recunoștința și autorităților locale și județe”.
În încheiere, ierarhul a săvârșit o rugăciune de mulțumire în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Petroșnița. La final, ierarhul i-a binecuvântat pe toți elevii participanți, alături de cadrele didactice, și le-a oferit iconițe, cruciulițe și metanii. Evenimentul s-a încheiat cu vizitarea Schitului „Înălțarea Sfintei Cruci” – Petroșnița.
Potrivit regulamentelor de organizare și desfășurare a olimpiadei, pentru etapa națională se califică din fiecare județ elevul clasat pe locul I. Olimpiada de religie este un concurs școlar care se adresează elevilor cu aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru disciplina religie. În acest an, etapa națională a olimpiadei de religie ortodoxă va avea loc la Oradea, în luna mai.