„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Tabere de vară organizate de Arhiepiscopia Sibiului
În perioada iunie-septembrie 2016, Departamentul pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului organizează cinci tabere pentru tineri, în ţară şi în străinătate. Tinerii vor avea posibilitatea să participe la diferite activităţi educative şi recreative, într-un ambient plăcut şi cu un program duhovnicesc.
Cele cinci tabere de vară sunt organizate în contextul „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, au un program diversificat, se desfăşoară pe durata a şase zile, de luni până sâmbătă şi cuprind activităţi recreative, ateliere de discuţii pe diverse teme, activităţi de comunicare, de dezvoltare personală, activităţi de team-building, activităţi de autocunoaştere, teatru improvizat, film tematic, rugăciunea de dimineaţă şi seară, drumeţii pe trasee montane şi o serie de concursuri sportive, de cultură generală, de abilităţi practice şi de îndemânare.
Prima tabără se va desfăşura în perioada 27 iunie - 2 iulie şi se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani. Este o tabără de fotografie şi va avea loc la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. Tot aici se va desfăşura în perioada 4-9 iulie o tabără de limba engleză pentru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani. Cea de-a treia tabără organizată la mănăstirea de la poalele Munţilor Făgăraş va avea loc în perioada 11-16 iulie, cu tineri între 15 şi 25 ani. Această tabără este naţională. Următoarea tabără va fi tot naţională şi va fi organizată în perioada 18-23 iulie. Tinerii cu vârste între15 şi 25 ani vor participa la activităţile de la Centrul de Tineret „Zăbala” din judeţul Covasna. Ultima tabără este internaţională şi va avea loc la Centrul Internaţional de Tineret Taizé, Franţa. Perioada desfăşurării este 18 august - 3 septembrie, iar participanţii trebuie să aibă vârste cuprinse între 15 şi 29 ani.
Şi în anii trecuţi, Arhiepiscopia Sibiului a organizat tabere de vară în diferite locuri din ţară, iar tinerii din comunităţile eparhiei au participat cu mult interes la activităţile oferite de organizatori.
„Feed-back-ul pozitiv din taberele anterioare ne-a motivat să continuăm această lucrare misionară complexă. Tinerii au mărturisit că au fost încântaţi de activităţile din cadrul taberelor noastre, de faptul că şi-au făcut prieteni noi, că s-au adaptat şi au cooperat cu diferiţi oameni. Tinerii au participat cu drag la programul de rugăciune şi la sfintele slujbe, iar temele abordate în discuţii şi în cadrul activităţilor au fost foarte apreciate”, ne-a spus inspectorul de misiune din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Flavius Sava.