„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Teză de doctorat, susţinută public la Sibiu
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc ieri, 17 decembrie, susţinerea publică a tezei de doctorat „Hristologia Sfântului Chiril al Alexandrei în contextul disputelor din sec al V-lea și prima jumătate a secolului al VI-lea”, elaborată de Alin Mihai Boboc, sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr. Comisia de evaluare a fost condusă de decanul facultăţii sibiene, pr. prof. dr. Aurel Pavel, iar ca membri îi amintim pe pr. prof. dr. Ioan Vasile Leb de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. dr. Emanoil Băbuş de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi conf. dr. Mircea Ielciu de la facultatea gazdă.
Lucrarea candidatului a fost apreciată de comisia de evaluare pentru analiza profundă a învăţăturii de credinţă a Sfântului Chiril al Alexandriei şi a contribuţiei acesteia în dezvoltarea doctrinei creştine legate de Persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Disputele teologice dintre Bisericile calcedoniene şi cele necalcedoniene pe marginea doctrinei Sfântului Chiril al Alexandriei sunt până astăzi un mare obstacol în realizarea unităţii celor două familii creştine, motiv pentru care astfel de proiecte de cercetare ştiinţifică contribuie din plin la clarificarea multora dintre aspectele acestui dialog teologic. După depunerea jurământului de credinţă, ceremonie oficiată în capela facultăţii, candidatul a fost declarat doctor în Teologie.