Volum al Mitropolitului Kallistos Ware, la Editura „Renaşterea”

La Editura „Renaşterea” a Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a apărut recent volumul Mitropolitului Kalistos Ware, intitulat „Cum suntem mântuiţi? Înţelegerea mântuirii în tradiţia ortodoxă”. Mitropolitul Kallistos Ware, monah şi profesor universitar, este un creator de punţi între cultura occidentală şi credinţa ortodoxă, prin a cărui misiune, desfăşurată în lumea anglofonă, Ortodoxia a devenit mai cunoscută. Volumul „Cum suntem mântuiţi? Înţelegerea mântuirii în tradiţia ortodoxă” de Kallistos Ware a apărut la Editura „Renaşterea” din Cluj- Napoca, într-o traducere din limba engleză făcută de Ligia Monica Felecan. În Notă asupra ediţiei, editorii acestui volum subliniază amploarea unui fenomen contemporan, cel al răspândirii Ortodoxiei, prin spiritualitatea şi teologia ei, atât în spaţiul apusean al Europei cât şi pe întreg mapamondul, de care este legată şi personalitatea Mitropolitului Kallistos Ware: "Fenomenul acestei răspândiri se datorează, în bună măsură, şi experienţei pe care au trăit-o şi mai apoi au împărtăşit-o diverşi creştini occidentali convertiţi la Ortodoxie. Unul dintre ei este Mitropolitul Kallistos Ware, monah şi profesor universitar, un creator de punţi între cultura occidentală şi credinţa ortodoxă, prin a cărui misiune, desfăşurată de zeci de ani în lumea anglofonă, Ortodoxia a devenit mai cunoscută şi, prin aceasta, cuceritoare”. Personalitatea mitropolitului Kallistos Ware este legată atât de răsăritul creştin cât şi de viaţa universitară de la Oxford, unde a activat ca profesor timp de 35 de ani.

„Născut în 1934 din părinţi anglicani credincioşi, Timothy Ware a manifestat de timpuriu interes pentru Ortodoxie, şi aceasta nu atât prin intermediul vreunor lecturi sau întâlniri decisive cât graţie contactului cu Sfânta Liturghie. Pe vremea când studia limbile clasice şi teologia la Oxford, i-a cunoscut pe învăţatul preot Vasili Krivoşein, monah athonit şi viitor mitropolit al Belgiei, şi, devenind membru al Asociaţiei ortodoxe Sfinţii Alban şi Serghie, pe părintele Lev Gillet şi pe profesorul Nikolai Zernov, prin conferinţele cărora Ortodoxia îi devine tot mai cunoscută”, conform editorilor volumului „Cum suntem mântuiţi? Înţelegerea mântuirii în tradiţia ortodoxă”.

„În 1958, la vârsta de 23 de ani, se converteşte la Ortodoxie, intrând sub jurisdicţia Patriarhiei ecumenice. Următorii ani sunt dedicaţi aprofundării noii credinţe îmbrăţişate, prin studiu şi diverse călătorii în Răsărit. În 1964 îşi susţine teza de doctorat la Universitatea din Oxford cu o temă legată de personalitatea lui Eustratie Argentis şi Biserica greacă în perioada turcocraţiei. Manifestă totodată un interes sporit pentru teologia Sfântului Marcu Ascetul. Vizitează Muntele Athos, Ierusalimul, Insula Patmos. Aici îl cunoaşte pe cuviosul Amfilohie Makris (†1970), unul din marii Bătrâni ai veacului XX, care îi devine duhovnic, marcându-i hotărâtor destinul. În Patmos se va şi călugări, ca o încununare a unui parcurs spiritual, primind numele Kallistos, în cinstea sfântului patriarh Calist Xantopol al Constantinopolului”.

Apoi, "în 1965 arhiepiscopul grec al Marii Britanii, Atenagoras al II-lea, îl va hirotoni diacon. Un an mai târziu va fi hirotonit preot, începându-şi simultan cariera universitară la Oxford cu un domeniu de activitate privind studierea Răsăritului ortodox, poziţie pe care o va deţine 35 de ani, până la pensionare. <La catedra sa din Oxford, îmbrăcat în haină monahală şi purtând metanii în mână, Părintele Kallistos Ware impresiona prin rigoarea ştiinţifică a prelegerilor sale şi prin convingerea sa creştină profundă. Această îmbinare dintre ştiinţă şi spiritualitate explica şi atracţia pe care universitarul - monah o exercita asupra tinerilor studenţi> (Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei, „Cuvânt înainte” la Episcop Kallistos Ware, "Ortodoxia, calea dreptei credinţe”, Ed. Trinitas, Iaşi, 1993, p. 5)”. Apoi, în anul 1982 este hirotonit episcop, ocupând scaunul onorific al Diokleei din Asia Mică (Patriarhia ecumenică), în fapt îndeplinind oficiul de vicar al arhidiocezei greceşti din Marea Britanie. În anul 2007 devine mitropolit prin ridicarea diocezei de Diokleia la rangul de mitropolie. În tot acest timp va sluji la Oxford şi, alături de alte două personalităţi ale vieţii bisericeşti contemporane, mitropolitul Antonie de Suroj şi arhimandritul Sofronie Saharov, va da o mărturie convingătoare pe teritoriul britanic, despre măreţia Ortodoxiei. Cei trei se bucură astăzi de o recunoaştere universală, conform editorilor.

Problema mântuirii în tradiţia Ortodoxă

Mitropolitul Kallistos Ware a fost preocupat de spiritualitatea răsăriteană, `prin continuitatea Tradiţiei, prin frumuseţea Liturghiei, prin valoarea rugăciunii lui Iisus şi experienţa martiriului (…) Şi-a canalizat o parte din muncă în direcţia popularizării imnografiei Bisericii, prin traducerile din limba greacă a Triodului şi a Mineelor, dar mai ales spre aprofundarea literaturii isihaste, prin studierea şi traducerea în limba engleză a <Filocaliei>. Genul acesta de literatură a devenit astfel accesibil unor pături largi şi, potrivit mitropolitului Kallistos, citat de Maxime Egger, <adevărata epocă a Filocaliei este mai degrabă secolul nostru decât cel de al XVIII- lea… Iar cei ce citesc şi practică "Filocalia” nu sunt, cei mai mulţi, nici universitari, nici teologi calificaţi sau specialişti bizantinologi, ci oameni simpli care nu cunosc, în general Ortodoxia, şi poate nici chiar prea multe despre trăirea vie a credinţei creştine, dar sunt pur şi simplu interesaţi de viaţa Duhului> (Maxime Egger, <Introducere> la Kallistos Ware, `Împărăţia lăuntrică”, Ed. Christiana, Bucureşti, 1996, pp. 13-14)”.

"În volumul de faţă mitropolitul Kallistos abordează problema mântuirii din perspectiva tradiţiei ortodoxe şi în contrapondere, oarecum, cu doctrina protestantă. Creştinul nu are certitudinea mântuirii, ci doar nădejdea dobândirii ei, aspect ce implică modul sinergiei – respectiv al conlucrării dintre harul dumnezeiesc şi libertatea umană. Mântuirea se dobândeşte în Biserică, ceea ce înseamnă că ea nu are un caracter izolat, ci unul comunitar, interpersonal. Însă ea nu are doar implicaţii eclesiale, ci şi sociale şi chiar cosmice, câtă vreme Mântuitorul Iisus Hristos, Logosul cel veşnic, este cheia şi împlinirea întregii creaţii”, mai arată editorii.

Parcursul cărţii urmăreşte, pas cu pas, următoarele repere, după cum se arată în cuprins, problema mântuirii fiind analizată sub toate aspectele: "Tu eşti mântuit?”, "Sunt mântuit de mila şi harul lui Dumnezeu”, "Mântuirea ca proces continuu”, "De la ce sunt mântuit?”, "Păcatul ca absenţă a comuniunii”, "O stare atotcuprinzătoare de păcătoşenie”, "Poziţia ortodoxă cu privire la Facere”, "Consecinţele căderii”, "O înclinaţie moştenită către păcat”, "Sf. Grigore de Nyssa despre păcătoşenia moştenită”, "Sf. Marcu Ascetul despre păcătoşenia moştenită”, "Fer. Augustin despre păcătoşenia moştenită”, `Împărtăşind firea şi căderea lui Adam”, "O perspectivă mai puţin sumbră asupra stării noastre căzute”, "Recunoaşterea sfinţilor din Vechiul Testament”, "Voinţa liberă e îngrădită dar nu abolită”, "Sinergie: harul divin şi voinţa liberă”, "Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu”, "Mântuirea este darul lui Dumnezeu”, "Cu totul şi pe de-a-ntregul un act al harului divin”, "Cooperarea umană este lucrarea Duhului Sfânt”, "Nevoia absolută de har”, "Cum sunt mântuit?”, "O teologie a crucii şi învierii”, "Cinci modele de ispăşire”, "El a robit robia”, "O sălăşluire reciprocă: Hristos în noi”, "Împărtăşire şi sălăşluire reciprocă la Sf. Ioan şi Părinţii bisericeşti”, "Participarea la energiile lui Dumnezeu”, "Dumnezei prin har, nu prin fire”, "Iisus: Dumnezeu desăvârşit, om desăvârşit”, "Pentru ce sunt mântuit?”, "Îndreptare şi sfinţire: o singură lucrare dumnezeiască”, "Mântuirea este socială şi comună”, "Mântuirea mea este strâns legată de mântuirea aproapelui”, `Mântuirea implică Biserica”, `Mântuirea implică societatea”, "Mântuirea implică iertare”, "Mântuirea e sacramentală”, "Mântuirea e cosmică”, "Sacralitatea întregii firi”, "Toţi vor fi mântuiţi?”, "Nu ştiu dacă măcar am început”, "În sfârşit, tu eşti mântuit?”.

„Eşti mântuit?”

Mitropolitul Kallistos Ware povesteşte, în carte, cum a fost întrebat, de două ori în viaţa sa, o dată în autobuz şi o dată în tren, dacă s-a mântuit. "Cum ar trebui să răspundem la această întrebare? Eu personal ezit să răspund categoric: <Da, sunt mântuit>. Un astfel de răspuns sugerează că mântuirea mea, aici şi acum, e deja un fapt împlinit, realizat pe de-a-ntregul şi cu totul actual. În conformitate cu perspectiva soteriologică a Bisericii Ortodoxe, mântuirea – privită din punctul de vedere al omului care o primeşte – nu este un singur eveniment din trecutul persoanei, ci un proces continuu. Sunt într-o călătorie, iar această călătorie încă nu a ajuns la capăt. Deci, în loc să răspund <Sunt mântuit>, prefer să folosesc expresia: <Sunt pe cale să fiu mântuit>. În vreme ce biruinţa Domnului e un fapt împlinit, participarea mea personală la această biruinţă este departe de a fi desăvârşită”.