„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Voluntariat la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca
Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca a derulat în săptămâna premergătoare sărbătorii Sfântului Nicolae o amplă activitate de voluntariat îndreptată către cei care au nevoie de ajutor în preajma sărbătorii Naşterii Domnului. Activitatea face parte din parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții de școlar”, încheiat între şcoală şi Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca.
Activitatea de voluntariat a urmărit să ofere sprijin pentru Preventoriul TBC de Copii Ilișua, județul Bistrița-Năsăud și Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Christiana”, Filiala Cluj.
Astfel, elevii și cadrele didactice ale Şcolii „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, directoare prof. Eugenia Marcu şi directoare adjunctă prof. Mirela Nicoară, au dăruit îmbrăcăminte, jucării, cărți, rechizite, dulciuri, alimente, pe care le-au sortat, le-au împachetat în cutii și în pungi de cadouri. Pachetele au fost trimise, apoi, în cursul după-amiezii de vineri, 4 decembrie, la copiii și persoanele ocrotite de cele două instituții.
Această activitate a fost inițiată de profesoara de religie Daniela Necula și face parte din parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții de școlar” încheiat și în acest an şcolar între Școala „Constantin Brâncuși” şi Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda. Copiii au dovedit o mare disponibilitate de a dărui, dovedind că sunt buni credincioși și cultivând astfel una dintre virtuțile creștine, milostenia, din care izvorăște iubirea pentru aproapele aflat în lipsuri și suferințe.
Pachetele cu cadouri pregătite pentru a sta sub brad poartă în ele hăinuțe, dulciuri, jucării, pentru diferite grupe de vârste, fiind aranjate cu multă grijă de către elevii voluntari. De asemenea, pentru Cantina Socială a Asociației Christiana au fost donate alimente de bază: ulei, orez, făină, mălai, conserve, cartofi, paste. Pentru implicarea lor în această activitate, elevii vor fi răsplătiți de conducerea școlii cu diplome și vor fi felicitați.
Sfântul Ierarh Nicolae, model pentru elevi
Pentru elevi a fost o săptămână cu multă emoție și implicare. Câteva zile, capela școlii a devenit neîncăpătoare: cu daruri, cutii, hârtie de împachetat, iar în pauze a fost plină cu copii care sortau și pregăteau cadourile împreună cu profesorii lor (Ana-Maria Țibre, profesor de română, Manuela Ciuhandru și Maria Țibre, profesori de sprijin). Numeroşi copii au dorit să se implice, fiind o mobilizare generală la nivelul şcolii.
În data de 8 decembrie, elevii şi cadrele didactice vor sărbători hramul capelei „Sfântul Nicolae”, împreună cu preoții Parohiei „Nașterea Domnului”.
Pentru elevii Şcolii „Constantin Brâncuşi” din Cluj-Napoca, Sfântul Ierarh Nicolae a fost un model, astfel că au participat cu responsabilitate la această activitate de întrajutorare, oferind daruri celor defavorizaţi.