Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Toma și antropologia integrală

Toma și antropologia integrală

Un articol de: Florin Cătălin Ghiţ - 05 Mai, 2019

Anumite concepţii antropologice în vogă ale ştiinţelor socio-umane contemporane percep sau înţeleg prea adesea omul ca redus, în diverse forme, preponderent la doar una din cele două elemente principale care intră în compoziţia naturii sale conform credinţei creştine: trupul şi sufletul. Însăşi existenţa sufletului se întâmplă să fie în continuare pusă la îndoială de către omul recent supus unei concepţii materialiste despre viaţă, conform căreia corpul ar avea un principiu vital care-l însufleţeşte, cu gândirea ca cea mai înaltă formă de manifestare a sa, dar care dispare odată cu moartea, cum se întâmplă cu oricare vieţuitoare, fără să posede şi un principiu spiritual superior, invizibil şi etern, pe care Biserica îl numeşte suflet înzestrat cu raţiune, voinţă şi libertate, după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

Conform concepţiei empirist-materialiste, când omul nu este perceput strict ca un corp sau entitate biologică cu senzualitate şi necesităţi fiziologice şi capacitate de reflecţie autonomă, atunci inclusiv cea mai înaltă „viaţă spirituală” a omului, în calitate de entitate culturală, în cele mai rafinate sensuri ale ei, funcţionează în conformitate cu anumite procese şi mecanisme intrinseci relaţiei dintre simţuri, imaginaţie, creier, inteligenţă, reflecţie, exclusiv în interiorul acestei lumi, iar totul se sfârşeşte odată cu finalul vieţii mundane, conceptul de suflet veşnic fiind considerat total inutil în această ecuaţie.

Pe de altă parte, poate fi remarcată şi tendinţa opusă, de a sublima în mod interesat concepţia despre om, reducându-l, dincolo de o concepţie strict romantică din punct de vedere cultural, sau angelică spiritual, la o serie de reacţii impulsive, de feedback, la stimuli exteriori care se adresează receptivităţii sale de tip spiritual, controlate, reducerea sa la un fel de subiect supus unor demersuri şi de tip manipulator sau de control făcând abstracţie de existenţa concretă, inclusiv corporală a sa. De asemenea, dezvoltarea în domeniul informaticii, al inteligenţei artificiale se înscrie în demersul ştiinţific contemporan de a facilita viaţa omului prin înlocuirea omului concret, trup şi suflet.

La nivel de doctrine politice, ideologiile stângiste, inclusiv comunismul, încearcă să pună stăpânire pe om pornind de la o doctrină umanistă generoasă, însă utopică, adresată năzuinţelor înalte înscrise în sufletul său, însă călcând în picioare în cele din urmă existenţa lui concretă în realizarea idealurilor sale (după cum arată gulagurile şi victimele închisorilor comuniste), pe când ideologiile de dreapta îmbie mai întâi componenta materială şi trupească a omului, prin promisiunea prosperităţii şi bunăstării capabile să le genereze, punând în cele din urmă stăpânire şi pe suflet, prin consumism şi înrobirea faţă de patimi a omului.

Singura ieşire din cercul închis al acestor reducţionisme este integralitatea omului ca trup cu suflet raţional, chemat la transfigurarea simţurilor prin credinţă şi nevoinţă în experienţa Bisericii, chemat să Îl trăiască deplin pe Hristos, Dumnezeu-Omul întrupat în Euharistie, să-I vadă prin credinţă, dimpreună cu Toma, rănile pătimirilor în trupul Său Înviat şi să-L pipăie pentru a zice: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”