Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pilda zilei Creştinii, globetrotterii Duhului

Creştinii, globetrotterii Duhului

Un articol de: Augustin Păunoiu - 14 Iul, 2019

Atunci când vorbim despre condiția creștinului pe acest pământ folosim cel mai des cuvintele pelerin, călător, homo viator. Sfântul Apostol Pavel ne amin­tește în Epistola sa către Evrei că cei botezați în numele lui Hristos „nu au aici cetate stătătoare, ci o caută pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). Dar cea mai bună caracterizare a creștinilor, ca făpturi ce năzuiesc către patria cerească, o găsim în Epistola către Diognet, unde scrie așa: „Creștinii nu trăiesc deosebiți de ceilalți oameni nici prin pământul care-i găzduiește, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în orașe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viață străină. Locuiesc în orașe sau la sat, cum le-a venit soarta fiecăruia; urmează obiceiurile băștinașilor și în îmbrăcăminte și în hrană și în celălalt fel de viață, dar arată o viețuire minunată și recunoscută de toți ca nemaivăzută. Locuiesc în țările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetățeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice țară străină le e patrie, și orice patrie le e țară străină. Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți. Întind masă comună, dar nu și patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viață, biruiesc legile.” Cu alte cuvinte, creștinii sunt niște globetrotteri ai Duhului.

Globetrotterul este acela care face înconjurul lumii pe jos, adică mergând fără să se folosească de vreun mijloc de transport. Creș­tinul este cel care face din viața sa un itinerar care are drept punct de sosire Împărăția lui Dumnezeu. El merge spre Dumnezeu, spre o întâlnire continuă cu El, tot mai intensă, care nu se va termina niciodată. Să nu ne imaginăm însă că această călătorie este una lină, fără primejdii sau peri­peții. Nici vorbă. De aceea creș­tinii care vor să ajungă teferi la destinație trebuie să fie atenți la amănuntele din viața lor, astfel încât să se poată păzi până și de păcatele cele mai mici. Fiindcă greșelilele cele mai neînsemnate ne fac adesea să ratăm scopurile propuse. De păcatele cele mari, care sunt evidente, poate oricine să se ferească mai ușor. De altfel, păcatele mici sunt cauza păcatelor mari. Despre cât de mari sunt obstacolele mici veți citi în istorioara următoare.

Un globetrotter a făcut pe când avea 40 de ani ocolul pământului. Atunci când s-a hotărât a porni în această călătorie temerară a fost nevoie să fie atent la toate detaliile. S-a pregătit cum a putut el mai bine și într-un sfârșit a plecat. I-au trebuit 5 ani să străbată deșertul Saharei, munții Nepalului, să traverseze cu barca Atlan­ticul și Pacificul. A străbătut așadar locuri total necunoscute, iar când s-a întors acasă, primul lucru despre care l-au întrebat prietenii lui a fost legat de cea mai mare dificultate întâmpinată pe drum. Răspunsul lui a fost unul uimitor: „Cel mai greu nu a fost când am înfruntat furtunile Atlanticului, nici rechinii Pacificului, nici frigul îngrozitor și stâncile abrupte ale Everestului. Cel mai greu mi-a fost în Sahara, însă nu din cauza căldurii pe care o toleram destul de bine, ci din cauza nisipului fin care îmi intra în încălțăminte. Parcă aș fi avut branțuri de șmirghel când mă deplasam. Așa de greu îmi era. Nisipul a fost cel care îmi făcea imposibilă deplasarea.” Asemenea nisipului în încălțămintea globetrotterului sunt și păcatele mici pentru picioarele creștinului care se îndreaptă spre veșnicie. Să nu le ignorăm pentru a ajunge cu bine la capătul drumului, la limanul mântuirii.