Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Pilda zilei Puterea exemplului

Puterea exemplului

Un articol de: Augustin Păunoiu - 26 Noi, 2019

Un elev s-a întâlnit cu profesorul lui de istorie din liceu. Elevul l-a salutat, iar profesorul l-a recunoscut imediat. Elevul i-a amintit dascălului său cel bătrân de acum că în clasa a X-a, când titularul catedrei se îmbolnăvise, a fost înlocuit de un nou cadru didactic. Continuând conversația profesorul îl întreabă ce a făcut în viață, ce profesie practică acum.

„Sunt profesor, lucrez în sistemul de învățământ”, i-a răspuns fostul discipol.

„Ce te-a determinat să devii profesor?, continuă plin de curiozitate bătrânul. În educație salariile sunt mici, munca e multă, stresul pe măsură.”

„Dumneavoastră sunteți cel care m-ați făcut să urmez acest drum, a răspuns tânărul. Când am văzut ce impact ați avut asupra mea și când am înțeles ce influență poate avea asupra elevilor un profesor, am spus: asta vreau să devin.”

„Cum am reușit să am acest impact?” 

„Nu vă aduceți aminte, domnule profesor?” 

„În clasa a XI-a un coleg a venit la școală cu un ceas, pe care îl primise cadou de la părinții lui. Mi-a plăcut mult ceasul lui. Era un ceas mecanic, cu multe rubine, un ceas valoros. Eu aveam un simplu ceas electronic, așa că i-am furat colegului darul primit de la părinții lui. El v-a adus la cunoștință furtul și dumneavoastră ați venit în clasă anunțând că cel care a furat ceasul să-l dea înapoi și toată întâmplarea nefericită avea să fie uitată. Aș fi vrut să fac asta, dar nu am avut curajul să spun, îmi era rușine să vadă întreaga clasă ce am făcut. Văzând că nu spune nimeni nimic, dumneavoastră ați încuiat ușa, ne-ați aliniat și ne-ați zis că ne veți face o percheziție amă­nunțită în buzunare și în felul acesta se va găsi ceasul care va fi îna­poiat proprietarului de drept.  M-am gândit ce urmează, ce rușine o să pățesc după toată tără­șenia asta și ce prost o să dea în clasă faptul că toți vor descoperi că am furat ceasul.  Dar ați completat: Aș vrea ca toți să închideți ochii când vă voi căuta în buzunare. Și așa am făcut. Ați ajuns la mine, ați luat ceasul, ați continuat să căutați în buzunare până la capătul rândului de elevi, apoi la sfârșit ați înapoiat ceasul fără să pomeniți proprietarului ceva, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic nici atunci și nici vreodată după aceea. Dumneavoastră mi-ați salvat demnitatea, nu mi-ați pus eticheta de cleptoman, nu m-ați făcut hoț, furăcios, nu m-ați catalogat în nici un fel. Și am înțeles atunci ce impact ați avut asupra mea și mi-am zis: asta vreau să devin și eu.” 

„Nu vă amintiți, domnule profesor, întâmplarea aceasta?”, spuse elevul.

„Nu.” 

„E imposibil. Furtul ceasului este totuși ceva ce rămâne imprimat. O asemenea situație, cel care a făcut gestul respectiv nu se pot șterge așa de ușor din memorie.” 

„Îmi amintesc perfect episodul cu ceasul, dragul meu, își consolă bătrânul profesor fostul elev. Dar nu îmi amintesc cine a fost făptașul furtului, pentru că știu că și eu am închis ochii când am căutat în buzunarele tuturor elevilor din clasa voastră.”