Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Prietenia şi numerele

Prietenia şi numerele

Un articol de: Monica Patriche - 06 Mai 2008

Este o mare binecuvântare să ai prieteni, minunaţi prieteni. Nichita Stănescu spunea că este mai bine să ai un prieten decât un înger. Oamenii şi îngerii fac parte din categorii diferite. Dar a cunoaşte un om îngeresc este un mare dar de la Dumnezeu.

Prietenul vede, şi vede în primul rând umanitatea ta. Când îngerul este doar bucurie, prietenul e şi rană, e şi durere, e şi purtător al crucii. Şi aici, în această rană, în această durere, în purtarea crucii, te regăseşti deplin ca om. Prin cruce, sufletul participă la o lume care nu-i mai este străină, lumea îngerească. Atunci, sufletele prietene, care mai înainte s-au regăsit deplin în umanitate, trăiesc bucuria de a fi împreună, fără graniţă.

Turle de biserici străpung cerul, dar numai prietenul ştie taina ta. Dacă uiţi cuvintele, prietenul îşi pune inima lui lângă inima ta şi rosteşte în locul tău, al celui fără de glas. Buzele lui poartă cuvintele inimii tale, cuvinte care, cine ştie, stau acolo de la botez, nerostite.

Această ştiinţă a inimii celuilalt ţi-o dă iubirea. Nu o poţi învăţa din cărţi. Nici nu o poţi bănui. Ce abstracţiuni ar putea înlocui chipul drag, real, al prietenului, chipul sfânt, pe care ştii că doar purtarea crucii l-a adus acolo, să-ţi fie atât de intim.

Atunci când spui „ prieteni“, spui, în general, „doi“. Părintele Pavel Florenschi vorbeşte despre „doi“ făcând referire nu la aritmetică, ci la chimie. El spune că „«doi» este o nouă combinaţie a chimiei spiritului, când «unul şi cu unul» («aluatul parabolei») se transformă calitativ şi formează un al doilea element («aluatul dospit»)“.

Există, de altfel, o legătură profundă între cifra doi, prietenie şi cunoaşterea tainelor, căci tot părintele Florenschi spune: „Cunoaşterea tainelor, adică pneumatoforia îndreptată, ca să spunem aşa, spre interior, la fel ca şi facerea de minuni, adică pneumatoforia îndreptată, să zicem aşa, spre exterior, sau, pe scurt, pneumatoforia în general are la bază faptul că ucenicii sunt trimişi câte doi“. Într-adevăr, chemându-i pe cei doisprezece apostoli, Domnul îi trimte la propovăduire câte doi. Propovăduirea presupune o cunoaştere a tainelor Împărăţiei, iar comuniunea, prietenia, este o mare taină.

Grecii au încercat să spună taina prieteniei prin numere, numind numere perfecte şi numere prietene. Numerele perfecte au o proprietate de completitudine, în sensul că sunt suma tuturor divizorilor lor (de exemplu 28=1+2+4+7+14), iar numerele prietene sunt, fiecare, suma divizorilor celuilalt (de exemplu 220 şi 284 sunt numere prietene pentru că 220=1+2+4+71+142 şi 284=1+ 2+4+5+10+11+20+22+44+55+110). Judecăţile ce privesc numerele sunt judecăţi de ordin estetic şi moral.

Făcând o paranteză, voi spune că, în Grecia antică, matematica, alături de disciplinele literare, făcea parte din ceea ce se numea „cultura generală“. De fapt făcea parte din cultura de bază, propedeutica, ce trebuia să pregătească spiritual pentru a primi formele superioare de învăţământ şi cultură. Civilizaţia greacă punea mare preţ pe cultură, încât viaţa culturală reprezenta mijlocul de a obţine fericirea sufletului în nemurire: efortul inteligenţei, practicarea ştiinţelor şi artelor erau un instrument de asceză sigur, care desprindea sufletul de legăturile materiei, purificându-l de pasiunile terestre. Cultura hellenistică este considerată ca fiind în mare măsură echivalentul unei veritabile religii.

Neoplatonicienii vorbeau despre necesitatea unei „purificări preliminare“ a spiritului prin matematică.

Aritmetica, definită în antichitate ca ştiinţa teoretică a numărului, se ridica deasupra trebuinţelor negustoreşti, ca şi prietenia. Aceasta este virtutea ei, şi Pitagora era atât de lăudat, pentru că a fost primul care a înălţat aritmetica la acest rang.

Prietenia - o cunoaştere superioară şi un mod de a fi în veşnicie, are nevoie de fermitatea şi consecvenţa care se numără printre virtuţile unui matematician; de lipsa de superficialitate şi de atenţia spre detaliu despre care ştim că fac savoarea oricărei cunoaşteri adevărate, a oricărei prietenii frumoase.