Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Biserica, loc al plinirii dorului de țară

Biserica, loc al plinirii dorului de țară

Un articol de: Ioan Bușagă - 04 Iul, 2018

În ultimii ani, fenomenul migrației a devenit o rană deschisă pentru sufletul poporului român. Cei mai mulți dintre cei plecați au lăsat în urmă oameni dragi, meleaguri greu de uitat și au luat cu ei o speranță pentru un viitor mai bun, un dor greu de stăvilit și flacăra credinței în Dumnezeu, cea mai de preț avere a omului pe pământ. Aceasta din urmă a determinat pe un credincios german să afirme: „Voi, est-europenii, vă luați Biserica cu voi acolo unde mergeți”, iar o împlinire a acestui fapt este Parohia Ortodoxă Română din Kempten, Germania.

E duminică dimi­neața. În liniștea din biserică se aud pașii preotului și ai doamnei preotese. Mai întâi, părintele începe rânduirea mesei Sfântului Altar și a Proscomidiarului cu obiectele liturgice, iar doamna preoteasă, cele din locașul de cult. La scurtă vreme, se aud vocile unor credincioși care aduc dintr-o sală din apropiere iconostasele și toate cele necesare pentru amenajarea locașului de cult catolic potrivit rânduielilor Bisericii Ortodoxe. Este o lucrare pe care o fac la începutul și la sfârșitul fiecărei slujbe, fapt care, poate, e greu de înțeles pentru credincioșii de acasă, unde bisericile sunt moștenite de la strămoși sau de la părinți. Dar pentru unii credincioși ortodocși din diasporă, care nu dispun de o biserică a lor, precum sunt cei din Parohia Ortodoxă Română din orașul bavarez Kempten, Germania, oboseala și rutina acestei rânduiri au devenit un firesc.

În diasporă, o parohie se formează la cererea unui grup de credincioși, iar apoi ierarhul locului numește un preot pentru parohia înființată, anunțând și autoritățile de stat, respectiv decanul catolic sau evanghelic, de canonicitatea înființării parohiei și a numirii preotului. Odată înființată parohia, îi revine preotului datoria de a afla un locaș de rugăciune disponibil, de a anunța prezența ei printre românii ortodocși din zona arondată parohiei și de a forma o comunitate parohială. „Ținutul Bavariei este deosebit de celelalte landuri ale Germaniei, deoarece bavarezii sunt foarte conservatori și cedează foarte greu un locaș de cult altor confesiuni. Însă, pe fondul conflictului cu imigranții, au început și ei să conștientizeze treptat că noi, Biserica Ortodoxă, chiar ne vedem de treaba noastră, nu defăimăm Biserica. Discutând cu domnul primar al orașului Kempten, Joseph Mayr, dar și om de afaceri care a călătorit aproape în toată lumea în scop de serviciu, mi-a zis: «Părinte, eu am fost în multe colțuri ale lumii, însă m-a mirat un singur lucru, că voi, est-europenii, vă luați Biserica cu voi acolo unde mergeți». În sensul că el nu a auzit o slujbă a Bisericii Catolice în limba germană în America, Noua Zeelandă sau pe unde a mai călătorit dânsul. Astfel, din mila Bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului, a luat ființă parohia din Kempten la începutul lunii februarie a anului 2015, având hramurile «Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava», sărbătorit în ziua de 2 iunie, și «Sfântul Ierarh Bonifatius, Apostolul Germaniei», sărbătorit în ziua de 5 iunie. La început, am fost primiți la subsolul Catedralei «Sfântul Lorenz» din Kempten. În acea criptă nu am putut sluji decât 4 luni, pentru că mai întâi era oficiată o slujbă pentru copii, după care puteam noi sluji, ceea ce însemna o oră foarte târzie, spre 14:00. Era dificil pentru credin­cioși ca să rămână nemân­cați până spre ora 16:00. Dar cu ajutorul IPS Părinte Mitropolit Serafim și al PS Părinte Episcop Sofian și cu bunăvoința preotului catolic Rupert Ebbers, am primit biserica catolică «Sfântul Michael» din Kempten. Aceasta, pe partea de sud a Germaniei, de la Stuttgart până spre granița cu Austria și Elveția, are cele mai bune condiții, în sensul că are parcare, spațiu mare în biserică, sală socială mare de 300 de locuri, sală socială de 60 de locuri, toate condițiile. Plătim chirie aproape 7.000 de euro pe an, deoarece alături de slujbe mai avem și alte activități”, a precizat pr. paroh Cristian Căjvăneanu.

„În străinătate ai mai multă bucurie”

Slujirea preoțească în diasporă este diferită de cea din țară, deoarece preotul are vechimea în muncă de la locul unde fiecare se poate angaja, adică nu de la parohie, iar darul comunității pentru slujirea preotului este în funcție de posibilitatea financiară a parohiei, în situația prezentă fiind vorba de 300 de euro. „Eu sunt șofer pe microbuz. Când sunt chemat pentru situațiile de urgență, am înțelegere din partea șefului meu și pot pleca în parohie sau la penitenciar, clinică sau azil, deoarece am fost numit de IPS Părinte Mitropolit Serafim și pe Departamentul penitenciar al Mitropoliei noastre. Deocamdată, mi s-a permis să merg la penitenciarele aferente parohiei, respectiv la cele din Kempten și Memmingen, fiind duhovnic pentru toți ortodocșii, întrucât vorbesc greaca, germana și engleza. Fiecare preot are câte o misiune, în afară de slujirea la Sfântul Altar. Oficial, numai în orașul Kempten sunt 1.600 de români, iar cu zonele aferente parohiei sunt în jur de 7.500 de ortodocși declarați. Spre tristețea mea, ei nu vin la biserică, fapt ce a făcut ca noi, acum, să fim la limita de supraviețuire a parohiei. Mulți români care stau de foarte multă vreme în Germania îmi spuneau că nu știau că este o biserică românească în Kempten. Astfel, am făcut site, am dat anunțuri în ziar, am făcut flyere, am vorbit la postul local de televiziune, însă românul, când vine în străinătate, își caută mai întâi o casă și un loc de muncă și mai puțin îl interesează partea sufletească. Preotul nu poate avea parte de acea bucurie deplină, dacă nu este și credinciosul în biserică. Din păcate, nu putem trece peste libera voință a omului ca să îi aducem pe toți, dar ne rugăm pentru toți. Fiind într-o zonă turistică, mulți români lucrează duminica, însă sunt și oameni care își găsesc timp și vin la Sfânta Liturghie. Ca preot, recomand mai ales tinerilor ca, atunci când părăsesc țara pentru o viață mai bună, să aibă un scop în viață, pentru că foarte mulți își pierd identitatea și credința. Am fost pus în situația în care românii să își piardă credința din cauza patimilor și să nu mai aibă o viață de familie normală, alegându-și partener de viață de același sex. M-au întrebat dacă vreau ca să îi cunun, iar refuzându-i, am fost acuzat că noi, Biserica, avem viziuni închise și o religie comunistă. Dar Biserica nu este vinovată pentru patimile sau felul lor de a fi”, a mai spus pr. Cristian Căjvăneanu.

În pofida tristeții că frații ortodocși români nu au darul de a fi uniți, de a susține existența parohiei, totuși, este și speranță pentru viitorul parohiei, prin convertirea la Ortodoxie fie a unor catolici, protestanți, fie a unor atei, care devin foarte devotați Bisericii. „În străinătate ai mai multă bucurie când iei un suflet și îl vezi cum înflorește, cum urcă pe treptele duhovniciei, într-un mod plăcut lui Dumnezeu. Unii vin ca să se întâlnească cu alți români, alții ca să socializeze pentru că se simt singuri, dar sunt și oameni care Îl caută pe Dumnezeu sincer”, mărtu­risește părintele Cristian.

Pe fondul unei mai bune cunoașteri a comunității ro­mânești, Primăria orașului Kempten are în vedere atribuirea unei parcele de pământ pentru amenajarea unui cimitir pentru toți ortodocșii din zona Allgäu, întrucât parohiile greacă și sârbă s-au desființat din lipsea cre­dincioșilor și a nesusținerii preo­ților din punct de vedere financiar, iar comunitatea rușilor nu are un preot care să slujească constant. De asemenea, este așteptat un răspuns din partea Diocezei Catolice din Augsburg cu privire la locașul de cult, aflat momentan dat spre chirie, dacă va fi concesionat sau parohia va continua activitatea într-un alt locaș de închinare.

Plecat de acasă, sentimentul neapartenenței, al lipsei libertății de a avea un locaș de închinare specific cultului ortodox, ca și alte greutăți pot fi mai dificil de purtat. Însă, pentru credinciosul care își asumă și trăiește Ortodoxia în duhul firescului, în locașul în care se roagă, fie acesta al altei confesiuni, se răspândește mireasma rugăciunilor de acasă, pentru că, până la urmă, „acasă” este acel spațiu în care omul se întâlnește cu Dumnezeu.