Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Copiii din mediul rural, dornici să învețe

Copiii din mediul rural, dornici să învețe

Un articol de: Oana Nistor - 20 Sep, 2019

Veniturile mici din familiile din mediul rural reprezintă o piedică pentru unii copii de a‑și continua studiile la un liceu de la oraș. Alți copii abandonează școala din cauza resemnării și interesului scăzut față de învățătură ale părinților, survenite tot din lipsă de educație. Există însă și copii care nu renunță la educație pentru că părinții îi susțin și le dau aripi. Pe doi dintre aceștia i‑am întâlnit în prima zi de școală la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu" din Iași.

Numărul elevilor din învățământul preuniversitar a scăzut anul acesta, pentru prima dată după 1989, sub 3 milioane, iar cauzele care au generat acest record negativ sunt multiple, printre care natalitatea scăzută, emigrarea și abandonul școlar. Rata de părăsire a școlii este mult mai ridicată în mediul rural, unde în unele școli încă se mai face învățământ simultan, iar profesorii predau mai multe materii, unde sălile de clasă se află mereu în proces de renovare și modernizare, iar toaletele sunt încă în curte. Potrivit Organizației Salvați Copiii, rezultatele la evaluările naționale arată că o treime dintre elevii de clasa a VIII‑a din mediul rural nu reușesc să obțină note peste 5, în timp ce în mediul urban acest procent este de 15% (conform rezultatelor din 2016).

Interesul copiilor „de la țară" față de carte și învățătură este mai scăzut, aceștia sunt mai puțin motivați, uneori le lipsesc modelele sau nu au susținerea părinților care fie sunt plecați în străinătate, fie consideră că aceasta le este condiția, că sunt oricum lipsiți de șansă.

Totuși, în prima zi de școală am întâlnit și copii din mediul rural dornici de învățătură, curioși, pentru care accederea într‑un liceu din Iași reprezintă nu doar încununarea unui efort intelectual susținut pe parcursul anilor de gimnaziu, ci și garanția că la momentul când vor susține examenul de admitere la o facultate vor fi mult mai bine pregătiți decât în cazul în care ar fi rămas la un liceu tehnologic din satul natal.

Un vis devenit realitate

Una dintre fetele care se visează învățătoare este Oana Mătăsaru, o fată micuță și firavă, dar extrem de hotărâtă în a urma cursurile Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu" din Iași. A intrat la clasa de învățători-educatori cu media de admitere 8,18, o notă obținută în urma studiului individual și a orelor de pregătire suplimentare susținute în școală de profesoarele de limba română și matematică de la şcoala Satu Nou din comuna ieșeană Belcești. Spune că ar fi putut mai mult, dar poate că miza examenului a copleșit‑o, însă e mulțumită că, în final, visul ei a devenit realitate.

„Decizia de a urma acest liceu a venit relativ târziu. Deși îmi doream acest lucru, nu îndrăzneam să visez pentru că veniturile în familie sunt relativ mici, mai am un frate care a intrat anul acesta la facultate, și pentru părinți este un efort deosebit în contextul în care doar tata lucrează, în construcții, iar mama este casnică. Mai exista opțiunea să rămân la Belcești, la liceul tehnologic, și apoi să merg mai departe, la facultate. Până la urmă părinții s‑au gândit mai bine și au decis că, dacă voi lua toate probele eliminatorii și note bune la evaluarea națională pentru a intra la clasa de învățător-educator, atunci vor face tot posibilul să ne plătească și mie, și fratelui cele necesare pentru a locui în Iași", spune Oana.

Adolescenta vorbește mult, cu entuziasm despre ce ar învăța la liceu, ce ar dori să facă în viitor: „După terminarea liceului voi putea preda la o grădiniță, mă gândesc să fac și o facultate în domeniu, simt că asta vreau, am răbdare și sunt curioasă. Școala este foarte frumoasă, profesorii calzi, iar colegii minunați. Va exista o competiție între noi, pentru că fiecare dintre noi vrea să fie primul, de acum nu va mai conta ce note am avut la admitere, la evaluare. Însă mie îmi place competiția, sunt obișnuită cu ea, și voi încerca să recompensez efortul părinților cu rezultate dintre cele mai bune".

Și, într‑adevăr, competiția face parte din starea ei de spirit, în gimnaziu participând la numeroase concursuri de pe la toate materiile, însă cu adevărat mândră este de rezultatele obținute la șah: 13 cupe, 12 medalii obținute la individual și alte câteva obținut cu echipa. „La început m‑a învățat tata să joc șah, jucam și cu fratele meu mai mare, apoi din clasa a II‑a am făcut șah la școală cu domnul profesor de educație fizică, am mers la concursuri județene, am avut rezultate, dar, dincolo de toate, datorită șahului am o anumită disciplină, am răbdare. Sunt pasionată de acest sport și sper că voi putea continua să‑l practic și la liceu".

Dornică de activități extrașcolare, Oana s‑a înscris la Clubul copiilor din localitate și a luat și câteva lecții de vioară, apoi de pe internet, prin studiu individual după ureche, a reușit să învețe o parte din Rapsodia Română, dar și cântece folclorice precum Trandafir de la Moldova. Își dorește să urmeze un curs de fotografie, îi place să surprindă cu camera telefonului în special frânturi din minunatele culori și curiozități oferite de natură. Iar aici, la liceul pedagogic, există vegetație din belșug, iar toamna este o încântare a ochilor și, melancolică, a început deja a se înroși în obraji.

Mama ar dori să se mândrească cu ea învățătoare în sat

De frumusețea acestui loc și de cunoștințele profesorilor se va bucura și Alexandra Gîlcă, o adolescentă sfioasă din Hălceni, Șipote, județul Iași, care a intrat la liceul pedagogic cu media 8,29. Deși urmează profilul învățător-educator, visul ei este să ajungă psiholog.

Mama ar dori să se mândrească cu ea învățătoare în sat, însă admite că, în final, „va face ceea ce‑i place". „Eu simt pe pielea mea ce înseamnă să nu ai o meserie, să nu ai o diplomă. Pentru că nu am avut posibilitatea, am făcut doar 8 clase, am lucrat o vreme în confecții, am muncit în Italia trei luni, când Alexandra avea trei ani, însă pentru că educatoarele nu prea erau atunci înțelegătoare cu copiii de imigranți, am revenit acasă. Acum îngrijesc de gospodărie, muncim vița‑de‑vie, pomii fructiferi, cultivăm legume ca să mâncăm sănătos și am grijă de cei patru copii, cărora nu le cer decât să meargă la şcoală şi să învețe, ca să aibă un viitor mai bun", îmi spune mama Alexandrei, o femeie simplă, însă volubilă și veselă, care își maschează emoțiile noului început al fetei sale vorbind repede.

Deși îi va fi dor de familie, de satul natal, Alexandra este pregătită să facă față cerințelor de la liceul din oraș. Iar faptul că unii copii au intrat cu note mai mari decât a ei, o impulsionează. „Mă sperie puțin această schimbare, însă cred că voi reuși să‑i fac pe părinți mândri de mine", spune adolescenta, care a ales un profil umanist tocmai pentru că îi place să citească, neimaginându‑și o viață altfel decât printre cărți.

Alexandra ar fi putut să urmeze cursurile liceului tehnologic de la Vlădeni, la o aruncătură de băț de casă, însă nu doar că profilul IT nu i se potrivea, dar lipsa de motivație a colegilor a determinat‑o, împreună cu părinții, să schimbe puțin proverbul și să‑și dorească să nu fie fruntașă în sat, ci să răzbească la oraș printre cei buni, printre cei care au un țel bine conturat. Asta înseamnă și o serie de sacrificii pe care familia le va face întrucât doar soțul, mecanic de meserie, aduce un ban în casă, însă acest lucru nu pare să‑i sperie.

Succesul Alexandrei este cu atât mai meritoriu, cu cât la Hălceni, din lipsa copiilor, încă se mai face învățământ simultan: „Greu la simultan și pentru copii, greu și pentru profesori, însă așa trebuie să răzbim. Când noi nu aveam răspunsuri la întrebările ei, o îndemnam să întrebe profesorii, iar multe răspunsuri le obținea de la doamna de religie, care era tot timpul deschisă și apropiată de copii", încheie mama Alexandrei.

De la toate școlile gimnaziale din comuna Belcești ajung la liceele din Iași aproximativ 20 de elevi. „Și în mediul rural există copii buni, chiar foarte buni, însă nu toți ajung să studieze la oraș. Există un cumul de factori, unii chiar nu au posibilități materiale, alții nu sunt susținuți, în familie nu sunt îndreptați către învățătură, deși au potențial, iar pe parcurs se pierd. Din păcate, unii dintre părinți încă nu înțeleg că, uneori, chiar dacă ești un bun meseriaș, îți este necesară și o diplomă, fie de liceu, de școală profesională, potrivit capacităților și abilităților fiecăruia. Copilul are nevoie de susținere, iar noi, ca profesori-diriginți, încercăm să le explicăm părinților cât este de importantă educația pentru viitorul copiilor", a spus Mariana Cojocariu, profesor de limba română la şcoala Satu Nou. Cadrul didactic a precizat însă că au fost copii care au rămas la liceul tehnologic din Belcești, au făcut apoi și o facultate și și‑au găsit locuri de muncă bine remunerate.