Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Fierbinții de Jos, comunitatea ca o nuntă continuă

Fierbinții de Jos, comunitatea ca o nuntă continuă

Un articol de: Dumitru Manolache - 27 Mai, 2019

Am vizitat din nou, recent, Parohia „Sfântul Nicolae” din Fierbinții de Jos, județul Ialomița și, exact ca în urmă cu nouă ani, am retrăit momentul ca o nuntă. Acel ceas de amiază, cel mai limpede din viața unui om, întrucât în lumina nuntirii se orânduieşte devenirea. Trăire românească plenară, inconfundabilă, profundă, în respect şi cinstire, pentru că ea poartă în sine zidirea începuturilor. Revăzându-i și discutând cu aceiași credincioși de acum aproape un deceniu, ne-am simțit ca niște nuntași chemați la sărbătoare de nea Romu', ultimul colăcer din câmpia Bărăganului. 

În cei nouă ani în care nu ne-am văzut, localitatea Fier­binții de Jos s-a schimbat și ea. De pildă, hanul din legendă, de la care își trage numele satul, așezat în calea negustorilor care străbăteau câmpia cu șirurile lor de care încărcate cu mărfuri, unde un hangiu le servea mâncarea și băuturile foarte „hier­binți”, este înlocuit astăzi cu două cârciumi, pe cale să devină și ele legendare în­tr-un celebru serial: „Las Fier­binți”. Dar, în esență, orașul de astăzi a rămas tot un sat, cu țăranii lui care vor să trăiască precum orășenii, atins și el de neîmpliniri și îmbătrânire, dar care, datorită Bisericii, continuă să spere. Să creadă în viitor, prin copiii lui care își încep ucenicia în ale vieții la „Școala de duminică” a părintelui paroh Gheorghe Radu. Omul care continuă să zidească viitorul satului, care poartă chip de nuntă.

Trecut și prezent

De când nu ne-am văzut, părintele paroh Radu a schimbat catapeteasma bisericii cu una nouă, a înlocuit stranele vechi, a ridicat o casă parohială, a desă­vârșit sala multifuncțională a parohiei unde se întâlnește cu copiii, și a amenajat un muzeu în care a adunat satul de odinioară, adică obiecte vechi de tot felul, prin care îi putem reconstitui chipul statornic. Dar cea mai mare investi­ție a părintelui o reprezintă „Școa­la de duminică”. „De peste zece ani ne ocupăm de copiii parohiei. Pentru ei am gândit acest proiect, în cadrul căruia desfășurăm activități, atât în timpul anului școlar, cât și în vacanțe. Parohia este depopulată, am rămas vreo 300 de familii. Până la Revoluție, satul a fost în dezafectare, motiv pentru care multe familii au plecat. Cu toate acestea, astăzi, aproape toți copiii pe care îi mai avem în comunitate vin la biserică. Vin și cei care au trecut prin școala noastră de duminică și sunt acum elevi sau studenți. Vorbim de 30-40 de copii care participă regulat la activitățile noastre culturale, religioase, sportive, la atelierele de pictură, de încondeiat ouă, pe care le desfășurăm și cu sprijinul unor sponsori generoși. Datorită acestor acti­vități cred că ei vor deveni buni credincioși ai Bisericii și cetățeni patrioți. Unele mutații interesante s-au produs în comunitate din momentul în care aici a început să se filmeze serialul «Las Fier­binți». Pentru acest film au fost închiriate case, terenuri din sat, iar mai mulți cetățeni ai parohiei au ajuns «actori». Noi considerăm că este un lucru bun pentru aceștia, deoarece astfel ei își asigură traiul zilnic”, ne spune părintele paroh.

Cu toate că multe din bogatele tradiții locale au dispărut, datorită Bisericii, comunitatea a reușit să conserve câteva dintre ele. „Spre exemplu, pâinea pentru Sfintele Paști este pregătită din făina pe care o primim la Sfântul Maslu, acasă la o femeie văduvă, ajutată de alte enoriașe, după care se coace într-un cuptor tradițional, ca pe vremuri. Iar făina care mai rămâne o folosim pentru prescuri”, adaugă părintele paroh.

Un muzeu și un colăcer

Despre muzeul parohial ne-a vorbit doamna preoteasă Elena Radu. De la domnia sa am aflat că „toate piesele de aici au fost strânse de la oamenii din sat, care ni le-au oferit cu bucurie. Printre ele, și o față de masă din borangic, de peste 100 de ani, țesută în război, perdele din bumbac, de aceeași vârstă, lucrate manual la lumina lămpii. Pe acestea le-am primit de la o bătrână căreia i-au cerut copiii de la oraș să le arunce. Ni le-a adus cu roaba. Mai avem o ie, la fel de veche, care a fost purtată până de curând la serbările pe care le organizăm cu diferite prilejuri”.

Mama Vasilica Dona este văduvă și se declară, fără rețineri, „omul Bisericii”. „Îl ajut pe părintele la toate treburile. Anul acesta, pâinea pentru Sfântul Paști am pregătit-o la mine acasă, împreună cu un grup de cinci femei. Eu încă mai țin vechiul cuptor și tot eu pistornicesc prescurile. Tot la mine se pre­gătește și mâncarea care se oferă enoriașilor de hramul bisericii, și tot eu prepar, împreună cu doamna preoteasă, o parte din dulciurile cu care sunt bucu­rați copiii care participă la acti­vitățile din parohie”, ne-a spus aceasta.

În curtea bisericii ne-am reîntâlnit și cu Nea Romu', un bătrânel simpatic, pe numele său întreg Romulus Vasile Ioneşti, ultimul colăcer din Fierbinți, ajuns mare „vedetă” în celebrul serial! În casa lui se filmează secvențele cu polițistul Robi. El a ținut să ne spună că activitatea pe care o desfășoară părintele Radu cu copiii parohiei „înseamnă o mare contribuție la educația lor. Împreună cu familiile, cu școala, Biserica îi pregătește pe aceștia pentru viitor și pentru credință. Iar eu continui să duc mai departe tradiția vechilor orații de nuntă. Am rămas singurul care le mai știe. O dată pe lună, postul local de televiziune vine la mine să le vorbesc despre obiceiuri, tradiții vechi, datinile noastre, despre spiritualitatea ortodoxă a satului de odinioară. Căci ce se mai păstrează din ele parcă nu mai sunt la fel de luminate, de așezate și de curate ca pe vremea tinereții mele. Dar bine că rezistă! Apariția în film mi-a schimbat într-un fel viața. Am învățat lucruri pe care nu le știam, cum este teatrul. Dar de orații nu mă las. Le zic și actorilor din serial!”. Nea Romu' știe cântece bisericești, romanțe, sârbe, hore și melodii de petrecere, ca un veritabil rapsod. În preajma lui trăiești o nuntă de demult. Acel ceas de amiază, cel mai limpede din viaţa unui om, pentru că în lumina nuntirii se orânduieşte devenirea.

Plecăm din sat ca niște meseni obosiți, dar bucuroși că am fost și noi parte, pentru o clipă, în această nuntă continuă. Și-n urechi ne sună încă orațiile lui Nea Romu'. Rostiri ce „developează” alegoric drumul iniţiatic pe care un tânăr împărat, adică mirele, își asumă intrarea în taină, întemeindu-și familie, și porneşte spre viitor, așa cum vor face și elevii „Școlii de duminică” a părintelui Gheorghe Radu.