Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj O ultimă întâlnire cu Regele Mihai I

O ultimă întâlnire cu Regele Mihai I

Un articol de: Dumitru Manolache - 15 Dec, 2017

Sute de oameni la rând, buchete de flori, coroane, candele și lumânări aprinse pe trotuar, fotografii, eșarfe, un steag al regalității prins în gardul Palatului Regal din Capitală, liniște și multă decență întregesc atmosfera acestor zile de doliu național în memoria Regelui Mihai I, plecat dintre noi la Domnul. Zile în care, pentru prima oară în anii de după Revoluție, părem a redescoperi împăcarea, toleranța, respectul față de sine, față de semeni, de istorie și de Dumnezeu. Stări de care ne-am lipsit atâta amar de vreme. Un fel de răscruce, în care putem închide o ușă și deschide o alta prezentului, viitorului.

Ieri a semănat cu o zi de primăvară. Încă de la primele ore ale dimi­neții, sute de români s-au așezat în liniște la rând pentru a intra în Palatul Regal din București și a-și aduce ultimul omagiu Regelui Mihai I, al cărui trup neînsuflețit s-a întors definitiv în țară, după lunga-i pribegie.

Nimeni nu vorbește, nimeni nu se agită, nu se îmbrâncește, nu încearcă să treacă peste rând. La ora 8:00 fix, porțile și ușile palatului se deschid. Pentru mulți dintre noi este prima oară când intrăm în Sala Tronului. Urcăm scările, privim tăcuți în jur. Câțiva soldați din Garda de Onoare trec pe lângă noi pentru a-și schimba colegii de la catafalcul pe care se află sicriul cu trupul regelui. Preoții prohodesc în miros de tămâie. Trecem unul după altul prin fața vitrinelor în care se află decorațiile regelui, ne oprim apoi în fața catafalcului, ne luăm rămas bun, ne înclinăm și ieșim tăcuți din sală. La parter, semnăm în cartea de condo­leanțe, după care ieșim în curtea palatului. Pare ciudat, dar nimeni nu este trist și nu plânge. Și, totuși, suntem schimbați. După mult timp, ne vedem unii pe alții, ne respectăm descoperind în firescul gesturilor noastre normalitatea care ne lipsește de atâta amar de vreme.

În această stare încercăm chiar să zâmbim, deși o mare neîmplinire, un mare gol, ne încearcă la inimă.

Încropim un dialog cu cei care, ca și noi, au mers, unii pentru prima oară, la rege.

Tăcuți, privim jur-împrejur și-ncercăm să umplem cu ceva golul pe care îl simțim în inimi. Poate cu un pic de împăcare, toleranță, respect față de sine, față de semeni, de istorie și de Dumnezeu. Poate cu o normalitate cu care ne suntem încă datori...

„Îi cinstim memoria”

„Tocmai am ieșit din Sala Tronului, unde se află depus pe catafalc trupul ne­însuflețit al monarhului nos­tru. Am venit să-mi iau rămas bun de la el; a stat atât de pu­țin cu noi, neputându-și vedea visul împlinit, acela de a ne conduce ca un adevărat suve­ran. Este un moment trist, dar poate schim­bător de atitudini și com­­por­ta­men­te. Îi cinstim me­moria și faptele lui bune pe care le-a făcut pentru țară. A fost un bun și mare patriot. Iată de ce și noi, ca popor, trebuie să-i acor­dăm stima pe care o merită, chiar dacă este vorba de ultima noastră întâlnire cu el. Am cunos­cut istoria la școală așa cum am cunoscut-o. Din dorința de a ști mai mult, după 1990, am citit și am putut să-mi dau seama ce ar fi însem­nat să tră­im într-o monarhie, fie ea și înno­dată în 1990. Ar fi fost mult mai bine pentru po­po­rul nostru și am fi fost astăzi mult mai de­parte în Europa”, ne spune Alex­an­dra Mamalitania, din București.

„Un omagiu personal”

Pentru Gheorghe Bălteanu, tot din Capitală, regele este unsul lui Dumnezeu. „În primul rând, am vrut să aduc un omagiu personal Regelui Mihai și, în al doilea rând, să recunosc în fața tuturor că monarhia constituțională este cea mi bună formă de guvernământ. Ea face legătura între puterea divină și cea pământească. Regele nostru a fost un monarh constituțional, dar și unsul lui Dumnezeu. Îl port în suflet. Înainte îi ascultam clandestin mesajele transmise de Anul Nou. După 1990, am avut ocazia să-l cunosc personal, la Palatul Elisabeta, unde fusesem invitat într-o anumită conjunctură. Am putut să stau de vorbă cu Majestatea Sa și cu Regina Ana și am rămas profund impresionat de apropierea lor față de oamenii simpli”, ne-a mărturisit acesta.

„A făcut ceva pentru țară”

Dragoș Paparău, din Medgidia, student la Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, a venit împreună cu prietena sa să aducă și ei un ultim omagiu Regelui Mihai I. „Deși sunt tânăr, am învățat despre el și despre ce a reprezentat monarhia în țara noastră. Din istorie, mi-am dat seama că regele a făcut ceva pentru țară, fie și numai pentru faptul că a scurtat războiul și pentru că a salvat 1.000 de studenți. A renunțat la el, practic, pentru a salva vieți. Sunt foarte emoționat. Văd că totuși românii au venit aici să-și recunoască regele. E o trăire foarte puternică, pe care nu pot să o descriu”, ne spune tânărul.

Lecția de istorie vie

Pe trotuarul din fața palatului, stau de vorbă cu dr. Matei Bucur Crăciun, din București, care a venit aici cu „trei generații” din familia sa: „Copiii mei, Ana și Matei, eu și mama, Felicia Pia Crăciun. Dorim să-l cinstim pe regele nostru. În familie am fost educați în spiritul respectului față de Majestatea Sa și față de o ideologie și o credință foarte apropiate de poporul român. Urmează să ne așezăm la rând și să intrăm, să aducem și noi omagiu celui plecat dintre noi”, afirmă acesta. La rându-i, doamna Felicia Pia Crăciun ni se destăinuie: „Mama mea a avut un cult pentru Casa Regală a României. Principiile Casei Regale, modul de a gândi al membrilor ei, de a respecta ceea ce înseamnă normalitate și civilizație au avut foarte mare influență asupra mea. Astăzi, toate acestea, din păcate, ne cam lipsesc. Deși știu că nu mă aude, aș dori totuși să-i spun Regelui Mihai că atunci când țara asta a avut o șansă de a se vindeca, imediat după 1990, nu a fructificat-o. Dacă s-ar putea întoarce timpul, l-aș ruga să vină din nou și să rămână. I-am adus și pe nepoți ca să păstreze în memoria lor această pagină de istorie reală. Pentru că au, astăzi, șansa să se întâlnească aici cu istoria. Le-am povestit despre monarhie, cunosc toate casele regale, cunosc toate reginele monarhiilor europene, cunosc istoria, i-am dus la muzee, la palate, i-am dus peste tot ca să învețe de mici ce înseamnă să trăiești în demnitate. Dacă «însămânțezi» de acum în sufletele lor cunoașterea unor asemenea lucruri, ele rămân acolo. Pentru Regele Mihai I, Biserica a reprezentat o prezență harică, permanentă. Patriarhul Miron Cristea a fost tot timpul lângă el. L-a îndrumat permanent. Faptul că regele s-a născut ortodox și că a fost crescut și educat în religia noastră a însemnat foarte mult pentru țară și pentru poporul român”, ne spune aceasta.