Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială 1,23 pensionari la un salariat

1,23 pensionari la un salariat

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 08 Aprilie 2013

Numărul total al pensionarilor la sfârşitul lunii decembrie 2012 a fost de 5.286.900 de persoane, în scădere cu aproximativ 100.000 de persoane faţă de perioada corespunzătoare a anului 2011, arată statisticile publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Astfel, având în vedere efectivul salariaţilor înregistraţi în România, de 4.311.600 de persoane de la sfârşitul lunii decembrie 2012, raportul între cele două categorii este 1,23 pensionari la un salariat.
Ministerul Muncii mai precizează că, din totalul pensionarilor aflaţi în evidenţă în luna decembrie a anului trecut, 89% erau pensionari de asigurări sociale de stat, iar 11% pensionari agricultori. În această perioadă, pensia medie a crescut cu 0,13%, în timp ce indicele preţurilor de consum a crescut cu aproape 5%, rezultând o depreciere în termeni reali a pensiei medii. Conform informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice, în luna decembrie 2012, din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat, 30% aveau pensii sub 740 lei (pensia medie fiind de 778 lei).
În ceea ce priveşte diferenţierea între regiuni a numărului de pensionari de asigurări sociale de stat, cei mai mulţi se înregistrează în regiunea Sud-Muntenia (739.800 de persoane), Bucureşti (489.440 de persoane) şi în judeţul Prahova (195.940 de persoane), în timp ce în judeţele Covasna şi Tulcea se găsesc mai puţin de 45.000 de pensionari.
În ceea ce priveşte evoluţia pensiilor private (Pilonul II) din România, Ministerul Muncii precizează că s-a menţinut în tendinţa ascendentă manifestată de la începutul funcţionării sistemului. Astfel, la sfârşitul lunii decembrie 2012, 5,8 milioane de persoane participau la fondurile de pensii administrate privat, cu 256.000 de persoane mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Cei mai mulţi participanţi la sistemul pensiilor private sunt cei cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani (2,3 milioane de persoane).