Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
2008 va fi anul investiţiilor în energie regenerabilă
▲ Anul viitor va continua programul de restructurare a Termoelectrica şi se va realiza o nouă evaluare a proiectului Tarniţa-Lăpuşteşti, derulat împreună cu Banca Mondială, susţine ministrul Varujan Vosganian ▲ Pentru SN Nuclearelectrica SA se doreşte ştergerea urgentă a datoriilor istorice, atragerea de investiţii private pentru finalizarea Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă ▲
Aşa cum 2007 a fost considerat anul energiei, 2008 va fi anul investiţiilor în energie şi al energiilor regenerabile, a declarat ieri, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian (foto), în cadrul conferinţei internaţionale a pieţelor regionale de electricitate, RESYM 2007, organizată de Transelectrica. „Numeroase bănci internaţionale, precum Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau Banca Europeană de Investiţii, la care se adaugă şi alţi investitori, se interesează în această perioadă atât de construirea de noi termocentrale cât şi de eficientizarea celor vechi sau implicarea în cogenerare, mare parte dintre aceste proiecte urmând să fie concretizate în 2008“, a arătat ministrul. Acesta a adăugat că, anul viitor, va continua programul de restructurare a Termoelectrica şi se va realiza o nouă evaluare a proiectului Tarniţa-Lăpuşteşti, derulat împreună cu Banca Mondială. „Companiile din sectorul energetic au fost cele care au susţinut tranziţia României de la regimul comunist la economia de piaţă actuală şi sunt cele care sprijină, în mare parte, economia românească“, a adăugat ministrul. Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 prevede, pentru 2008, o serie de decizii considerate strategice printre care privatizarea complexurilor energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, închiderea unor capacităţi nerentabile, eficientizarea activităţii Termoelectrica şi listarea la bursă a Nuclearelectrica (10-15% din acţiuni). Nuclearelectrica ar putea beneficia de ştergerea datoriilor Pentru SN Nuclearelectrica SA se doreşte ştergerea urgentă a datoriilor istorice, atragerea de investiţii private pentru finalizarea Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, conform strategiei specifice aprobate prin Hotărâre de Guvern, şi listarea la bursă, începând cu 2008. Pachetul majoritar de acţiuni va fi deţinut de statul român, SN Nuclearelectrica SA fiind un producător strategic. Măsurile preconizate pentru SC Termoelectrica SA se referă la ştergerea datoriilor acumulate, ca urmare a activităţilor cu caracter de serviciu public, închiderea unor capacităţi nerentabile şi eficientizarea activităţii, realizarea unui grup nou pe huilă la Brăila, de către o societate mixtă formată de Termoelectrica şi un investitor privat, precum şi privatizarea termocentralelor Doiceşti şi Borzeşti până la sfârşitul anului 2008. Pentru centrala Doiceşti este dorită privatizarea „la pachet“ cu minele viabile din zonă. 200 de persoane au discutat despre piaţa energiei La conferinţa RESYM 2007 participă aproximativ 200 de reprezentanţi din ţară şi străinătate din partea autorităţilor guvernamentale, companiilor publice, autorităţilor de reglementare şi organizaţiilor financiare. Subiectele principale ale conferinţei s-au axat pe dezvoltarea pieţei şi evoluţia cadrului concurenţial al acestuia, potenţialul investiţional al sectorului, rolul sectorului electroenergetic naţional în dezvoltarea şi stabilitatea energetică din zona europeană de sud-est, precum şi integrarea în piaţa europeană de electricitate.