Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
2015, Anul european al dezvoltării
Sloganul Anului european al dezvoltării 2015 este „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru“, parlamentarii europeni subliniind într-o rezoluţie că „susţinerea continuă a cooperării pentru dezvoltare este vitală într-o lume în schimbare rapidă“, mai ales în contextul în care „peste 1,3 miliarde de oameni trăiesc încă în sărăcie extremă“. Astfel, acest an va fi o ocazie excelentă de a demonstra angajamentul puternic al UE în favoarea eradicării sărăciei la nivel mondial şi de a informa cetăţenii cum fiecare euro acordat ajută pentru schimbarea vieţii multor oameni, în unele dintre cele mai sărace ţări din lume, după cum apreciază instituţiile Uniunii. „Anul european al dezvoltării reprezintă o şansă importantă de a angaja cetăţenii în activitatea instituţiilor europene în politica pentru dezvoltare. Parlamentul a jucat un rol- cheie în crearea acestui an şi este vital să ne angajăm în 2015 de-a lungul întregii Uniuni Europene“, a spus preşedinta Comisiei pentru dezvoltare, Linda McAvan (S&D, Regatul Unit). Acţiunile ce se vor desfăşura pe parcursul întregului an vor avea scopul de a informa cetăţenii Uniunii cu privire la cooperarea pentru dezvoltare a UE şi a statelor membre. (Oana Nistor)