Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
23.000 de persoane au fost contaminate în Mexic de H1N1
▲ Potrivit unui raport redactat de celula de criză pentru pandemii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 23 de mii de persoane au fost contaminate în Mexic de virusul gripei A (H1N1) ▲ Cifra este de peste zece ori mai mare decât cele 2.003 cazuri confirmate oficial de autorităţile mexicane ▲ Potrivit celui mai recent bilanţ oficial al OMS, noul virus A (H1N1) a contaminat 4.694 de persoane în 30 de state, provocând 53 de decese ▲
Aproximativ 23 de mii de persoane au fost contaminate în Mexic cu virusul gripei A (H1N1), un număr mult mai mare decât cel al cazurilor confirmate oficial în această ţară, arată un raport publicat, luni, pe internet, de revista „Science“. Raportul a fost redactat de celula de criză pentru pandemii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care cuprinde în special Centrele americane de control şi prevenire a maladiilor (CDC). În comparaţie cu cifra de 23 de mii de persoane contaminate, avansată de acest raport, ultimul bilanţ oficial al autorităţilor din Mexic confirmă îmbolnăvirea a doar 2.003 persoane. „În Mexic, dar şi în restul lumii, cazurile confirmate de A(H1N1) nu reprezintă decât o parte a icebergului. În Statele Unite, de exemplu, statisticile furnizate de diferite state se referă numai la persoanele care au mers la un laborator pentru a face un test, deoarece marea majoritate a bolnavilor de gripă şi-au revenit rapid şi nu simt nevoia să facă testele. Astfel, acestea nu sunt contabilizate“, a precizat, luni, într-o conferinţă de presă, Anne Schuchat, director adjunct interimar al sănătăţii publice în cadrul Centrului american de control şi prevenire a maladiilor. Statele Unite înregistrează 2.600 de cazuri confirmate în 43 de state şi trei persoane decedate, a precizat Anne Schuchat. Reprezentantul CDC a subliniat însă faptul că „mai multe state americane nu au transmis raportul la sfârşitul săptămânii şi aşteptăm o creştere a numărului de cazuri în următoarele zile“. Numărul cazurilor confirmate în Statele Unite a crescut cu peste 600 de cazuri de vineri până sâmbătă şi cu aproape 300 până duminică. Producţie sporită de Tamiflu Grupul farmaceutic elveţian Roche a anunţat ieri că pune la dispoziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - OMS - 5,65 milioane de doze suplimentare de Tamiflu, eficace împotriva virusului A (H1N1), transmite AFP. Laboratorul din Basel îşi va creşte, de asemenea, capacităţile de producţie a antiviralului, din care se vor fabrica 110 milioane de tratamente în următoarele 5 luni, se precizează în comunicatul companiei. La sfârşitul acestei perioade, Roche prevede să producă până la 36 de milioane de tratamente pe lună, atingând pragul capacităţii sale maxime de 4 miliarde de capsule - 400 de milioane de tratamente - anual. „Recenta epidemie de gripă A (H1N1) arată că un asemenea virus poate apărea în orice moment şi să se propage rapid în întreaga lume“, a apreciat directorul diviziei farmaceutice, William Burns. Totodată, administraţia SUA a donat Chinei trei tulpini de gripa A, pentru ca experţii din această ţară asiatică să realizeze analize medicale în încercarea de a identifica originea acestei boli, informează agenţia oficială Xinhua.