Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
30 de miliarde de euro investite în sectorul energetic
România va investi, până în 2020, în întreg sectorul energetic, inclusiv pentru producerea de biocarburanţi, aproximativ 30 de miliarde de euro, a declarat, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian. „Energia este cea mai puternică armă, carte, pe care poate să o joace România în interiorul Uniunii Europene“, a punctat ministrul. El a adăugat că această sumă de 30 de miliarde de euro include doar resurse bugetare. Ulterior, ministrul a revenit asupra declaraţiei sale, spunând că doar 20-30% din această sumă reprezintă investiţii alocate de companiile de stat sau provenite de la buget. Vosganian a mai spus că statul a suspendat privatizarea din energie până la aprobarea strategiei energetice, programată pentru luna iunie. „Au existat mai multe solicitări în acest sens din partea sindicatelor şi partidelor, care ne-au cerut să nu mai privatizăm, până la apariţia strategiei. Am făcut paşi foarte mici în privatizare, şi doar în cazul unor termocentrale ca Brăila sau Doiceşti. Nici nu se pot numi paşi. Au fost doar nişte tatonări, ca să dăm un semnal investitorilor“, a explicat acesta. Oficialul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) a mai arătat că România va investi în sectorul de gaze pentru descoperirea de noi rezerve, creşterea capacităţii de înmagazinare, reabilitarea şi dezvoltarea reţelelor de transport şi distribuţie. „Pentru creşterea capacităţii de înmagazinare, sumele care trebuie alocate, se ridică la 500 de milioane de euro, fără a lua în calcul proiectul cu Gazprom de construcţie a unor depozite în Moldova sau contribuţia României la viitorul gazoduct Nabucco, ce va fi la nivelul a câteva miliarde de euro“, a punctat Vosganian. Potrivit acestuia, în sectorul petrolier pentru explorare şi producţie, doar Petrom va investi 1,5 miliarde de euro în următorii ani. În ceea ce priveşte complexele energetice din Oltenia, ministrul a spus că Işalniţa-Craiova are nevoie de investiţii de mediu de 200 de milioane de euro şi de investiţii în modernizare de 370 de milioane de euro.