Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
300.000 de noi şomeri în următoarele luni
▲ Situaţia economică globală îşi face resimţit efectul şi în România ▲ Potrivit analizelor Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), în noiembrie exportul a scăzut cu 50% comparativ cu luna trecută ▲ Dacă acum câteva luni dezvoltatorii angajau pe bandă rulantă, ba chiar aduceau muncitori de peste mări şi ţări, acum s-au oprit, odată cu lucrul pe multe şantiere ▲
Situaţia de criză capătă amploare - reducerea semnificativă a consumului, numărul mare de şomeri, situaţia financiară precară şi nesigură de pe pieţele externe, cu efect direct şi imediat asupra exportatorilor români. Marfa lor nu mai este dorită în afara ţării, iar drept urmare s-ar putea vedea nevoiţi să concedieze pe cei care lucrează pentru export. De altfel, de la începutul anului, în industria pielăriei, confecţiilor şi tricotajelor au fost concediaţi 50.000 de angajaţi. Iar situaţia se agravează, deoarece companiile româneşti nu au mai primit comenzi pentru anul următor. De asemenea, în ultimele luni, cererea la export a scăzut cu 30%, iar dacă aceste tendinţe se menţin, momentan nefiind, de altfel, semne că piaţa îşi va reveni, se va ajunge la concedierea a 300.000 de angajaţi din România. Potrivit analizelor Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), în noiembrie exportul a scăzut cu 50% comparativ cu luna trecută. Din cei un milion de angajaţi care produc bunuri pentru export, o treime ar putea să îşi piardă locul de muncă în termen scurt, cred reprezentanţii asociaţiei. Pe lângă lipsa cererilor, patronatele se mai confruntă cu lipsa comenzilor, sau lipsa banilor pentru a produce, deoarece băncile nu mai dau credite, explica Mihai Ionescu, preşedintele ANEIR. Iar reprezentanţii industriei uşoare estimau o scădere a producţiei industriale cu 1,5 miliarde de euro şi o reducere a personalului cu 40% în 2009. CNSLR Frăţia a anunţat că va cere guvernului intervenţia rapidă prin măsuri care să susţină producţia. Pe de altă parte, Comisia Naţională de Prognoză estimează că anul viitor vor rămâne fără locuri de muncă în jur de 100.000 de români, numărul total de şomeri ajungând la peste 455.000 de persoane. Se apreciză că rata şomajului va creşte cu maximum două procente, de la 4%, anume circa 370.000 de persoane. Oferta de locuri de muncă a scăzut dramatic, cu până la 70% Dacă acum câteva luni dezvoltatorii angajau pe bandă rulantă, ba chiar aduceau muncitori de peste mări şi ţări, acum s-au oprit, odată cu lucrul pe multe şantiere. George Mărgescu, dezvoltator imobiliar, a declarat: „Nu mai angajăm. Din proiectele pe care le-am anunţat nu vom mai face decât un procentaj de 70%, deci nu mai avem nevoie de personal nou“. Potrivit lui Ion Andrei, comisar-şef la Serviciul Imigrări Galaţi, angajatorii au renunţat la serviciile cetăţenilor străini. „Au fost respinse 180 de cereri. Majoritatea oamenilor veneau pentru construcţii“, a spus acesta. Când nu se mai construieşte, agenţiile imobiliare şi companiile de consultanţă rămân fără obiectul muncii. La nivelul întregii ţări, oferta de joburi din sectorul imobiliar a scăzut cu 70% faţă de anul trecut. Nici sectorul bancar nu stă mai bine. Oferta de locuri de muncă a scăzut cu 45% faţă de noiembrie anul trecut. Unii angajatori profită de situaţie şi înlocuiesc actualul personal cu oameni mai buni şi mai ieftini. Alţii merg şi mai departe. Concediază şi angajează studenţi. Potrivit Alexandrei Dincă, costurile sunt mult mai mici şi pot creşte în acelaşi timp cu firma. Eficienţa studenţilor se va vedea abia peste câţiva ani. E însă o soluţie pentru vremuri de criză. Dacă românul renunţă la case noi şi la credite, nu va renunţa niciodată la cumpărături. Iar asta se vede şi la ofertele de joburi. Agenţia naţională de ocupare a forţei de muncă are scoase la bătaie în acest moment 17 mii de locuri de muncă. Acum o lună erau 20 de mii.