Ordonanța adoptată de Guvern la 30 decembrie 2024 include și măsuri care privesc agricultura și industria agroalimentară. Printre acestea se numără: eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din cele
39 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
▲ O organizaţie neguvernamentală dă startul campaniei educaţionale pentru împăduriri din cadrul proiectului „Adoptă un copac. Împreună vom creşte o pădure“ printr-un eveniment organizat, începând de astăzi şi până la sfârşitul lunii august, în Parcul Herăstrău ▲ Prin intermediul programului se doreşte împădurirea, în această toamnă, a 39 de hectare de teren agricol degradat din Valea Furciturii (comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi) ▲
Asociaţia ViitorPlus, în parteneriat cu Primăria Capitalei, APT şi Cami Comexim, a demarat o campanie educaţională în rândul populaţiei, ce se va desfăşura în perioada 16-30 august 2008, în incinta Parcului Herăstrău (intrarea de la Roata Mare şi Aviatorilor), având ca scop să informeze bucureştenii în legătură cu importanţa proiectelor de împădurire, cu posibilităţile de sprijinire şi implicare în astfel de proiecte şi să promoveze proiectul de împădurire „Adoptă un copac. Împreună vom creşte o pădure“. „Adoptă un copac“ este cel mai mare proiect de împădurire realizat prin strângere de fonduri de până acum din România. Prin intermediul său se vizează împădurirea a 39 de hectare de teren agricol degradat din Valea Furciturii (comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi) în toamna anului 2008. Pentru realizarea împăduririi sunt necesari 15.600 de arbori, în timp ce acţiunile necesare pentru realizarea acesteia sunt achiziţiile de puieţi (10 puieţi pentru fiecare copac adus la maturitate), completări, lucrări de îngrijire, proiectare şi management proiect pe durata a şase ani de administrare. Iniţiatorii proiectului au calculat că aducerea unui copac la maturitate costă aproximativ 10 euro. Prima etapă de împădurire s-a realizat la începutul anului, când au fost „daţi spre adopţie“ copaci persoanelor şi firmelor interesate. Cu cei peste 1.600 de copaci adoptaţi în primăvară s-au împădurit patru hectare de teren prin plantarea a 22.000 de puieţi. Pe lângă beneficiile de mediu şi economice locale, pădurea va stoca în 50 de ani până la 16.000 de tone CO2, contribuind la combaterea schimbărilor climatice, în beneficiul comunităţii globale.