Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială 50 de ani dezastruoși pentru fauna planetei

50 de ani dezastruoși pentru fauna planetei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Cristina Zamfirescu - 31 Octombrie 2022

Planeta a pierdut în medie aproape 70% din populaţiile sale de animale sălbatice în mai puţin de 50 de ani, potrivit unui raport al Fondului Mondial pentru Natură (WWF), care cere măsuri imediate pentru a opri crizele naturale şi climatice, relatează AFP şi dpa. Raportul „Living Planet”, publicat la fiecare doi ani de WWF, arată că în medie 69% din populaţiile de peşti, păsări, mamifere, amfibieni şi reptile au dispărut între 1970 şi 2018. Speciile care trăiesc în lacurile cu apă dulce, râuri şi zonele umede au fost cel mai grav afectate, înregistrân­du-se o scădere în medie de 83%, din 1970.

Principala cauză a reducerii faunei sălbatice este distrugerea habitatelor lor naturale de către om, mai ales pentru dezvoltarea agriculturii, urmată de supraexploatare şi braconaj. Schimbările climatice reprezintă un alt factor important, al cărui rol „creşte foarte, foarte rapid”, a avertizat Marco Lambertini, director general al WWF. Urmează poluarea, precum şi răspândirea speciilor invazive, favorizată de om.

Raportul WWF reprezintă o „alertă roşie pentru planetă şi, prin urmare, pentru umanitate”, a declarat Lambertini, în cadrul unei conferinţe de presă. Cifrele sunt „cu adevărat înfricoşătoare” pentru America Latină, a declarat Mark Wright, directorul ştiinţific al WWF, cu o dispariţie în medie de 94% în această regiune renumită pentru biodiversitatea sa şi „decisivă pentru reglementarea climei”.

Indexul „Living Planet” ia în considerare 32.000 de populaţii din 5.230 de specii de animale, păsări, reptile, amfibieni şi peşti din întreaga lume şi modul în care au evoluat de-a lungul deceniilor.