Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
98 de milioane de lei pentru subvenţii în agricultură
Comisiile parlamentare pentru agricultură, reunite, au aprobat, ieri, suplimentarea bugetului pe 2015 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu 98 de milioane de lei pentru acordarea de subvenţii în agricultură.
Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că suplimentarea bugetului va satisface solicitările pentru motorină. „Suplimentarea cu 98 de milioane de lei pentru subvenţii este necesară, astfel încât să avem garanţia că toate solicitările pe care le vom avea în 2015, inclusiv cele pentru motorină, vor fi satisfăcute, să nu aşteptăm rectificarea bugetară din a doua parte a anului 2015“, a mai spus ministrul agriculturii, Daniel Constantin, în cadrul dezbaterilor din comisiile reunite pe marginea bugetului MADR. Membrii comisiilor au acceptat acest singur amendament la proiectul de buget pentru Ministerul Agriculturii. „Este un buget bun. S-ar fi putut şi mai bine. Dacă am fi avut mai multe fonduri, poate că am fi putut lua alte acţiuni care sunt absolut necesare şi care au fost întârziate de mulţi ani la Ministerul Agriculturii. Mă refer aici la zona de investiţii, cheltuieli de bunuri şi servicii şi de capital, dar bugetul, cel puţin la aceste capitole, cred eu că este suficient, să spunem, pentru a supravieţui în 2015. În schimb, cred că este un buget bun pentru ceea ce înseamnă partea cea mai importantă în agricultură - şi anume necesarul de subvenţii pentru agricultori“, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres.
El a vorbit şi despre alocările din buget pentru absorbţia fondurilor europene. „Probabil cea mai importantă alocare în bugetul pe 2015 la Ministerul Agriculturii o avem pe cheltuieli din fonduri externe nerambursabile. Acolo, partea de cofinanţare pentru a atrage fonduri europene este mai mare în 2015. Dacă în 2014 a fost de 1,62 de miliarde de lei, în 2015 vom avea 1,8 miliarde, dar aici există un angajament al Ministerului Finanţelor de a suplimenta sumele dacă sumele atrase vor fi mai mari decât ce avem noi ca şi cofinanţare, în acest sens fiind şi un împrumut semnat cu Banca Europeană de Investiţii special pentru zona de Program Naţional de Dezvoltare Rurală“, a explicat ministrul agriculturii. Daniel Constantin a adăugat că, la nivelul Comisiei Europene, se discută, la solicitarea Poloniei, prelungirea până în iunie 2016 a termenului pentru absorbţia fondurilor în agricultură pentru exerciţiul financiar 2007-2013. Proiectul de buget pentru 2015 prevede, pentru Ministerul Agriculturii, alocarea a 23,59 miliarde de lei, în creştere cu 27,16%, faţă de execuţia preliminată din 2014, de 18,56 miliarde de lei. (Mariana Bahcevan)